Domnule Daniel Raiskin, veniți pentru prima dată în România pentru a conduce concertul Orchestrei Naționale Radio, vineri, 19 aprilie. Ce impresii v-au lăsat primele repetiții cu ansamblul?

În primul rând, este foarte ciudat că, în multele mele călătorii din ultimii ani, întâmplarea a făcut ca România să nu apară niciodată pe această listă. Deci sunt foarte bucuros să am ocazia să fiu aici, la București, vă mulțumesc pentru invitație! Am fost cu atât mai bucuros să accept invitația când am aflat că solist va fi prietenul meu, Alexei Volodin.

Primele mele impresii sunt foarte pozitive! Acesta este un program minunat, muzica lui Brahms este incredibilă, plină de poezie, dragoste, frumusețe și melodie.

Simt că muzicienii din ansamblu sunt foarte interesați și iubesc cu adevărat ceea ce fac. Acum ne aflăm în momentul în care ne cunoaștem, identificăm modul în care fiecare dintre noi reacționează la muzica pe care o facem, iar eu încerc să simt cum îi pot determina să dea tot ce au mai bun acest concert. Bineînțeles, atât membrii orchestrei, cât și eu cunoaștem foarte bine aceste lucrări, însă scopul repetițiilor este să creăm o viziune comună, unitară.

Cum ați descrie relația profesională pe care o aveți cu pianistul Alexei Volodin?

Între noi este o minunată prietenie, atât personală, cât și muzicală, de aproape 20 de ani. Cred că până acum am interpretat împreună 30 de concerte pentru pian diferite. Este un artist cu un repertoriu impresionant de peste 65 de lucrări concertante; pe multe dintre acestea le-am interpretat împreună - concertele de Beethoven, de Rahmaninov, multe concerte mozartiene... numiți un concert, iar noi cu siguranță l-am interpretat. Pentru mine, în această lună este aproape un festival de Alexei Volodin pentru că după această săptămână vom merge la Belgrad, apoi la Bratislava. Va fi foarte ocupat, dar eu sunt foarte fericit pentru că avem această prietenie și acest parteneriat muzical, în care încrederea este reciprocă - el are încredere că întotdeauna pregătesc orchestra cât mai bine înainte de prima repetiție împreună și că îl voi asculta foarte atent pentru a-l ajuta să își exprime cât mai clar ideile muzicale. Deci nu este vorba doar despre a fi împreună, ca orchestra să fie suficient de sonoră sau nu, cât despre această încredere pe care solistul o poate avea în dirijor și orchestră. De asemenea, pianistul trebuie să asculte ansamblul. Primul concert pentru pian de Brahms este mai mult decât o lucrare concertantă, aș spune că este o simfonie cu pian, chiar prima sa simfonie, înainte de a compune lucrarea pe care a denumit-o el Simfonia I.

În stagiunea curentă, Orchestrele Radio realizează integrala simfoniilor și lucrărilor concertante brahmsiene. Cum ați descrie stilul său de orchestrație și Simfonia a IV-a?

Acest program este cu adevărat unic deoarece este, într-un fel, ca un arc, ca o traiectorie pe care Brahms simfonistul a trasat-o în creația sa. Inevitabil, primul concert pentru pian este prima sa încercare de a cuceri un gen simfonic, iar el utilizează pianul, la care cânta el însuși foarte bine, pentru a îl ajuta să obțină acest lucru. Dar, este cu adevărat o simfonie în trei părți, unde atât pianul, cât și ansamblul orchestral joacă un rol foarte important. Simfonia a IV-a este cu adevărat vârful evoluției sale ca orchestrator. Este foarte interesant de observat cum primii pași în genul simfonic sunt reflectați în concertul nr. 1 pentru pian și cum ajung la desăvârșire în ultima sa simfonie. Un lucru pe care Brahms l-a conservat încă de la începutul apropierii sale de muzica simfonică și până la finalul acesteia a fost incredibilul său simț pentru poezia și culoarea orchestrală, pe care le-a obținut prin diversele combinații instrumentale.