Pe 14 septembrie, la Muzeul Național "George Enescu" a avut loc vernisajul expoziției "George Georgescu", ce cuprinde documente din colecția fiicei dirijorului

Stimată doamnă Ioana Georgescu Răileanu, o parte din bogata și valoroasa dumneavoastră colecție de documente referitoare la cariera tatălui dumneavoastră, celebrul dirijor George Georgescu, ați oferit-o spre vizionare publicului în cadrul unei expoziții organizate de Muzeul Național "George Enescu". Care ar fi tema în jurul căreia ați grupat această expoziție?

Tema este reconstituirea vieții sale, din 1887, când s-a născut, până în 1964, când ne-a părăsit. O viață chiar dacă este foarte bogată poate încăpea, în cazul de față, în 20 de panouri. Fotografia are această putere magică de evocare, care te transpune imediat în alte timpuri, în alte decoruri, îți luminează o personalitate și îți dă puterea de a învia o persoană pe care n-ai cunoscut-o. Și asta este interesant! Aceste 20 de panouri încep cu actul lui de naștere, la Sulina, cu părinții lui, familia, tinerețea; după aceea, anii de la Berlin - 1910, anii '20-'30-'40, relația cu George Enescu, relația cu Lipatti, prietenii, personalitățile cu care a colaborat și opera - pentru că a fost de trei ori directorul Operei Române. Eu m-am născut când tata avea 58 de ani, mama - 33, și pot spune că, considerând anii copilăriei în care nu ești suficient de conștient și nu îți cunoști în profunzime părinții, aș putea spune că de fapt am fost alături de el 13-14 ani. Aveam foarte multe zone de umbră în ceea ce privește viața lui, personalitatea lui. El vorbea foarte puțin. Acasă avea un regim special. Era singurul bărbat printre 11 femei, vă dați seama!, care erau familia directă, la care se adăugau rude care au fost expropriate, puse în stradă, și cărora mama le-a dat posibilitatea să stea cu noi. Tata lucra dimineață, avea repetiții la Filarmonică, dacă nu călătorea sau nu avea turnee, venea să dejuneze acasă, după masă se culca puțin, pentru ca să plece din nou la Filarmonică, unde avea programul de organizare, pentru că era director general, și avea probleme administrative de rezolvat. Trebuia menajat, nu trebuia vorbit tare. Eu nu puteam să ascult muzică pentru că el îmi spunea "Te rog, mă deranjează pentru că am prea multe note în cap și mă concentrez pe o anumită partitură." Mi-a luat timp ca să realizez dimensiunea, globalitatea personalității lui.

Deci chiar și pentru dumneavoastră această expoziție a constituit un motiv de a intra în profunzime în activitatea tatălui dumneavoastră și a afla lucruri noi cumva, nu?

Exact, descoperi tot timpul lucruri noi. Trebuie să spun că totuși am avut privilegiul și norocul să realizez dimensiunea lui pe care o avea în lumea muzicală. În anii '60, am putut să-l acompaniez când nu aveam școală la Festivalul din august de la Salzburg, la Atena, la Festivalul de vară în renumitul Verodaticus, la poalele Acropolei, la Praga, la Festivalul din mai, în care el avea tradiția de a închide acest festival cu Simfonia a IX-a de Beethoven. Și apoi la București, atâtea concerte... primele două festivaluri Enescu pe care el le-a organizat... Am realizat dimensiunea lui, cât era de adulat, aplaudat, iubit, cunoscut. Și e mare lucru pentru un copil, care își pierde tatăl foarte devreme, să realizeze acest lucru. Dar aceste albume numeroase mama, care a fost o mare păstrătoare (le ținea în spatele unei mari oglinzi) și care a știut să cultive memoria tatălui meu, le-a dat Bibliotecii Academiei. Eu am studiat toate aceste lucruri și pot spune cu emoție și mândrie că am descoperit această globalitate în viața tatălui meu.

Care ar fi cele mai valoroase documente în această expoziție pe care publicul le poate vedea până la sfârșitul lunii octombrie?

Vă dau un exemplu: am făcut o mare expoziție în 2001, când mama a lansat două cărți, despre viața tatii și Amintiri dintr-un secol la Ateneu, și Mihai Oroveanu, pe atunci directorul Muzeului de Artă Contemporană, a făcut o foarte mare retrospectivă fotografică pe care am trimis-o după acest eveniment la Farul de la Sulina unde este o sală specială pentru tata. L-am luat la Sulina pe Marin Cazacu, care era președintele Concursului "George Georgescu" de la Tulcea, ca să vadă farul și expoziția. A rămas impresionat când l-a văzut pe Piatigorski, care este un zeu pentru Marin, toate aceste personalități de la Stravinski la Șostakovici, de la Claudio Arrau trecând prin Backhaus, Rubinstein, Kempf, Szering, Francescatti... sunt nume mitice... când le vezi negru pe alb, când vezi afișele - Boris Godunov la Festivalul de la Florența, când vezi Legiunea de Onoare, când vezi toate onorurile care le-a avut, toți prietenii pe care i-a avut... realizezi dimensiunea acestui om. Și găsesc că așa o expoziție este importantă pentru a-l plasa într-un anumit context; pentru că actorii sau muzicienii, dacă nu au discuri sau nu au lucruri care sunt mai durabile în timp, sunt foarte efemeri. Deci, această rememorizare a unei epoci, a unui tot, e importantă pentru că face parte din istoria noastră.

Stimată doamnă Ioana Georgescu Răileanu, vă mulțumim pentru acest interviu și-i invităm pe ascultătorii noștri să meargă la Muzeul Național "George Enescu" și să facă această incursiune emoționantă în cariera prestigioasă a maestrului George Georgescu.