Pianistul belgian Julian Libeer este protagonistul unui compact disc cotat cu cinci stele de publicaţia Diapason, album pe care se regăsesc două lucrări compuse de românul Dinu Lipatti. Este vorba despre Nocturnă şi Sonatină pentru mâna stângă, mai multe informaţii despre înregistrarea celor două lucrări dar şi despre rolul lui Dinu Lipatii în cariera lui Julien Libeer, aflăm dintr-un interviu cu pianistul belgian.

Domnule Julien Libeer, in aceste zile au loc la Bucuresti evenimente care omagiaza un muzician roman legendar, pe unul dintre cei mai mari pianisti ai secolului XX si in acelasi timp un compozitor extrem de talentat si apreciat. Ce reprezinta Dinu Lipatti pentru Julien Libeer ?

L-am descoperit pe Lipatti cand aveam 16 sau 17 ani, o varsta foarte interesanta pentru un tanar muzician, pentru ca este momentul in care incepi sa constientizezi mult mai bine muzica pe care o interpretezi si ai nevoie de exemple, ai nevoie de eroi, si asta nu se aplica doar muzicii in sine, ci vietii in ansamblul ei. Lipatti a aparut in momentul in care eram in cautarea unui astfel de model cu care sa ma conectez si al carui exemplu sa fie unul pe care eu sa il urmez. Am ascultat pentru prima data inregistrari cu el calatorind intr-o zi cu trenul de la Bruxelles la Paris. Imi amintesc ca am ramas impietrit de ceea ce am ascultat: o inregistrare fabuloasa a Coralului in Re Major de Johann Sebastian Bach, intr-o transcriptie realizata de Myra Hess. Eu, asa cum va spneam, cautam acel model care sa ma inspire, iar din acel moment al calatoriei catre Paris am inceput sa cercetez toata activitatea lui Lipatti, am aflat informatii numeroase despre el citind biografii si multe alte materiale. Cred ca pot sa spun ca a fost ooarecare obsesie, care, e adevarat, s-a mai potolit ulterior, fara ca nivelul de admiratie fata de Lipatti sa scada in vreun fel. A ramas si va ramane tot timpul una dintre referintele mele principale in termenii a ceea ce cred eu ca trebuie sa reprezinte un muzician veritabil, o personalitate complexa, un om bun si un muzician excelent.

Asa cum bine am presupus, l-ati descoperit intai pe Lipatti pianistul si abia apoi pe compozitorul Lipatti. Ce ne puteti spune despre muzica lui Lipatti? Ce are ea special pentru dumneavoastra ?

Motivul pentru care am inceput sa fiu interesat de latura aceasta a lui Lipatti a venit ca o consecinta a faptului ca l-am descoperit pe pianist mai intai. Mai apoi, citind biografiile sale, am aflat ca a si compus efectiv. Evident ca am fost extrem de interesat de aspectul acesta si trebuie sa spun ca de la inceput mi-a placut foarte mult. Prima lucrare pe care am abordat-o a fost Sonatina pentru mana stanga, mai apoi Nocturna iar acum am de gand sa studiez si Concertino in stil vechi pentru stagiunea 2017-2018. Este foarte interesant, intrucat roman fiind, compozitorul Lipatti este un fel de copil al lui Enescu. Muzica lui este undeva intre Bartok si Enescu. Este trist ca a trait numai 33 de ani, cu alte cuvinte nu a avut timp suficient pentru a compune pentru ca sunt convins ca limbajul sau muzical ar fi evoluat extrem de mult, cu toate ca deja era la un nivel extraordinar la momentul mortii sale. E o muzica absolut minunata si sunt sigur ca in Romania este cantata mai des decat inafara ei, intrucat Lipatti face parte din patrimoniul cultural romanesc. Sunt multe partituri pe care inca le descopar, pe care nu le stiam, ca de exemplu Fantezia pentru pian pe care a compus-o la doar 23 de ani. O lucrare uriasa, care nu are nimic de-a face cu Sonatina pentru mana stanga sau cu Nocturna, lucrari de factura neoclasica. Fantezia este cu totul altceva, pune multe probleme din punct de vedere tehnic dar mi-ar placea sa o pot canta la un moment dat, caci pana acum nu am avut ocazia.

Cantati frecvent muzica de Lipatti acum ?

Da, de cand am planuit sa inregistrez cateva piese am reinceput sa cant mai frecvent. Am mai cantat destul de mult in stagiunea 2011-2012 iar acum l-am reabordat inainte de inregistrari si evident in toate concertele care au urmat si care au avut legatura cu cd-ul.

Noi stim ca nu a fost deloc usor sa gasiti partiturile lucrarilor lui Lipatti. Cum ati reusit sa le gasiti totusi ?

Nu a fost atat de greu pana la urma, prin Facebook l-am cunoscut pe ambasadorul Romaniei in Luxembourg, acum cinci sau sase ani. Domnia sa a putut, printr-o simpla cerere, sa imi trimita copii ale celor doua lucrari pe care le-am inregistrat, Sonatina pentru mana stanga si Nocturna. Am mers insa si la Geneva, acolo unde Lipatti a predat, pentru 6 sau 7 ani. Acolo au intreaga arhiva, manuscrise, prime editii, lucrari nepublicate. Am facut copii dupa numeroase materiale pe care le am chiar acum in fata mea, in biblioteca personala. Am un raft intreg cu muzica de Lipatti. Lucrari pentru care sper ca la un moment dat sa gasesc timp pentru a le pregati si a le canta in diferite recitaluri si concerte.

Citind biografia dumneavoastra, pentru ca tot vorbeam despre mentori, am sesizat faptul ca pianista Maria Joao Pires este unul dintre acei mentori cu un rol extrem de important in cariera dumneavoastra. Cum ati descrie relatia cu ea ?

Este o relatie extrem de profunda. Maria Joao este o persoana care nu pune bariere intre latura ei profesionala, pedagogica si cea umana, dezvoltand extrem de usor relatii de prietenie si legaturi frumoase cu oamenii. O cunosc deja de 4 ani si pot sa spun ca este este cea care m-a adoptat din punct de vedere muzical. Ii cant foarte mult, frecvent, cantam de asemenea extrem de mult impreuna muzica la 4 maini. Abia ce ne-am intors de la Tokio, dintr-un turneu. Este o persoana extrem de speciala, si, ca sa va spun o povestioara interesanta, pentru ca impartasim aceeasi admiratie pentru Lipatti, mi-a spus intr-o zi ca, atunci cand se afla la inceputul carierei, in anii '70, calatorea oriunde cu un mic portret al lui Dinu Lipatti pe care il pastra in permanenta. Printre multe altele, cred ca si acesta este unul dintre motivele pentru care petrecem atat de mult timp impreuna, si pentru amandoi este un lucru extrem de important.