...pe care, după ce l-am văzut, mi-am dat seama că îl aşteptam demult. O astfel de producţie certifică şi legalizează calitatea unei trupe de balet: dacă ai acest Manon în repertoriu înseamnă că faci parte dintr-o altă ligă, cea a profesioniştilor de talie internaţională, cea a companiilor de balet de primă mărime, cea a teatrelor lirice de top. Este ceea ce şi-a propus şi, iată, a reuşit dansatorul şi coregraful danez Johan Kobborg, al cărui nume este înscris, de mulţi ani, cu majuscule, în istoria contemporană a baletului şi care, din decembrie 2013 a luat în mâna sa destinele balerinilor de la Opera Naţională Bucureşti.

Chiar dacă în 2014 baletul Manon a împlinit 40 de ani de existenţă, lucrarea este prezentată pentru prima oară pe o scenă românească. O adevărată revoluţie într-un repertoriu dominat de Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Giselle… clasicele partituri «bătrâne», dar atât de iubite de public. De când la conducerea companiei de balet a ONB a venit, direct de la Covent Garden, dansatorul şi coregraful Johan Kobborg, totul s-a schimbat în bine, de la calitatea dansatorilor la repertoriul ce se îmbogăţeşte şi se diversifică spectaculos. Nimic însă nu a egalat, până acum, complexitatea acestui Manon, balet de amplu suflu romantic, susţinut de o muzică semnată de un compozitor celebru, francezul Jules Massenet (aranjamentul original Leighton Lucas reorchestrat de Martin Yates) şi cu un subiect cu puternică tentă veristă. O poveste tragică, cea a tinerei Manon, ce parcurge foarte repede drumul primejdios de la tânăra de 16 ani, pură şi naivă, la femeia lacomă şi extravagantă, ce-şi vinde trupul celui care dă mai mult şi care nu poate sfârşi decât în cea mai cruntă mizerie. Personajele solicită dansatorilor nu numai virtuozitate tehnică, ci şi adevărat joc de teatru, poate mai bine spus trăiri intense şi sincere, foarte departe de mima convenţională a baletului clasic. Manon şi Des Grieux ard pe scenă, mistuiţi de dragoste apoi de disperare, iar publicul, doar prin gest şi muzică trebuie, la rândul lui, să fie copleşit de faptele la care asistă.

Coregraful devenit legendar Sir Kenneth MacMillan a gândit acest balet ca pe un… film, cu nenumărate acţiuni bine personalizate, ce creionează un tablou de ansamblu al unei societăţi pestriţe şi corupte. Din obişnuinţă, am încercat să urmăresc dansul soliştilor, dar tot ceea ce se întâmpla în jur, mişcare… mişcare… mişcare…diversă, reală, parte componentă obligatorie a întregului, m-a obligat să caut să privesc totul; încercare nereuşită desigur şi care mă determină să doresc să revin în sala de spectacol încă o dată, poate de două ori….pentru a vedea "filmul" Manon în toată complexitatea lui. Merită. Arta lui Sir Kenneth MacMillan nu se lasă descoperită uşor, cu atât mai mare bucuria celui care perseverează. Mai ales că şi dansatorii pe care i-am urmărit în seara premierei s-au dovedit a fi perfect pregătiţi pentru performanţă. Efortul lor trebuie să fie apreciat, iar reuşita - un spectacol curat, estetic, lucrat în cele mai mici detalii care, pentru public, curge firesc de la primul la ultimul minut al celor aproape trei ore pe care le acoperă. O premieră este, în egală măsură, un sfârşit şi un început. În timp, atunci când emoţiile şi temerile se vor atenua, când grija pentru elementul tehnic nu va mai fi atât de vizibil obsedantă şi balerinii îşi vor permite să dea frâu liber trăirilor, devenind cu adevărat Manon, Des Grieux, Lescaut şi toate personajele implicate în acţiune… spectacolul va avea numai de câştigat. Este un progres pe care îl văd întru totul posibil atât pentru Marina Minoiu (Manon), cât şi pentru Dawid Trzensimiech (Des Grieux) şi Henry Dowden (Lescaut). Ireproşabili şi spectaculoşi în aşa-numitele roluri pasagere, Akane Ichii (Amanta), Cerşetorul şef (Shuhei Yoshida), Antonel Oprescu (Monsieur GM) şi Gigel Ungureanu (Temnicerul).

Şi pentru corpul de balet acest spectacol a fost o provocare majoră. Fiecare dansator are un rol în tabloul de ansamblu, pe scenă se spun poveşti paralele, se desfăşoară numeroase acţiuni paralele. Spartă în mii de bucăţi, oglinda îşi adună cu greu cioburile împrăştiate peste tot şi care, fiecare, reflectă un alt fragment de realitate. Atunci când îşi joacă rolul, dansatorii devin personaje adevărate, atunci însă când se adună pentru scene de ansamblu, coordonarea lor este încă departe de a fi perfectă. Maestrul de balet mai are, în această direcţie, destul de mult de lucrat.

Pentru mine, surpriza minunată a serii a fost orchestra ONB, instrumentiştii care au cântat cum niciodată nu i-am mai auzit cântând, o partitură, adevărat splendidă dar foarte dificilă, mai ales în opulenţa şi dramatismul ei. O prietenă îmi spune Dirijorul sfinţeşte orchestra! Nimic mai adevărat. Reverenţă, maestre Martin Yates!

PS. Nu comentez acum şi aici incidentul regretabil în urma căruia maestrul Johan Kobborg ar putea părăsi baletul ONB. Mi se pare că trăiesc un coşmar din care sper în fiecare clipă să mă trezesc şi să mă conving că nu este adevărat.

"Manon" - Premieră naţională

Balet în trei acte

Coregrafia: Kenneth MacMillan

Muzica: Jules Massenet (aranjament orchestral: Martin Yates)

Punere în scenă de: Karl Burnett şi Bruce Sansom

Dirijor: Martin Yates

Scenografia: Mia Stensgaard

Lighting design: Mikki Kunttu

Premiera mondială: 7 martie 1974, Baletul Regal din Londra

Premiera la Opera Naţională Bucureşti - premieră naţională: 2 aprilie 2016

Maeştri de balet: Corina Dumitrescu, Florica Stanescu, Johan Kobborg, Gigel Ungureanu, James Wilkie

Asistent de scenografie: Alina Petrovschi

Asistent lighting design: Ionuţ Gabriel Pruteanu

Distribuţia

Manon: Marina Minoiu

Des Grieux: Dawid Trzensimiech

Lescaut: Henry Dowden

Amanta: Akane Ichii

Monsieur GM: Antonel Oprescu

Temnicerul: Gigel Ungureanu

Cu participarea Orchestrei şi a Baletului Operei Naţionale Bucureşti