In 25 ianuarie 2016 se împlinesc două decenii de când s-a stins din viaţă una dintre cele mai distinse şi discrete pianiste ale unei frământate epoci din cultura românească: Maria Fotino. De-a lungul lungii sale cariere, toţi cei care au ascultat-o au avut numai cuvinte de laudă la adresa fineţii sale stilistice, printre ei numărându-se şi George Enescu, a cărui colaboratoare a fost deseori.

Repere biografice

S-a născut în septembrie 1913 într-o familie de muzicieni (ambii părinţi având şi preocupări didactice); a dovedit de timpuriu aptitudini deosebite, fiind eleva renumitei Florica Musicescu la Conservatorul bucureştean; apoi - în 1932 - pleacă la Akademische Hochschule fur Musik din Berlin, unde i-a fost studentă lui Edwin Fischer şi - după 1934 - a urmat cursurile Conservatorului din Paris.

Un document fotografic din 1933 ne-o arată în compania colegului ei Dinu Lipatti şi a profesoarei Florica Musicescu.

Dacă ţinem cont de debutul concertant alături de orchestra Conservatorului bucureştean din 1924 (când a împlinit 11 ani) şi data ultimului său recital de la Ateneu - din 1984 - atunci se detaşează în mod firesc longevitatea acestei cariere interpretative de 6 decenii. Numele artistei s-a impus pe afişele concertelor și recitalurilor camerale, în companii selecte, efectuând şi turnee în Franţa, Germania, Italia sau Suedia, ca şi în ţările vecine României. De altfel, aprecierea de care s-a bucurat pianista s-a reflectat şi în invitaţia de a face parte din juriul Concursului Internaţional Ceaikovski de la Moscova.

Cu un repertoriu foarte larg, Maria Fotino a traversat secole din istoria muzicii. In compania ansamblurilor orchestrale a interpretat de la concerte de Johann Sebastian Bach la cele de Chopin, Brahms, Schumann, dar şi opusuri concertante semnate de compozitori români contemporani ei. Maria Fotino a reliefat mereu rigoare şi culoare stilistică, predilecţia pentru repertoriul clasic fiind demostrată şi în frecvenţa opusurilor de Haydn şi mai ales de Mozart în concertele, dar şi în recitalurile ei. Nu de puţine ori cronicarii au elogiat această remarcabilă "mozartiană", cu harul de a oglindi profunzimea expresivă dincolo de aparenta simplitate.

O muziciană rafinată cu o largă deschidere artistică, Maria Fotino a urmat şi cursurile Şcolii de Belle Arte bucureştene la clasa pictorului Jean Steriadi, fiind - în acea perioadă - şi corepetitor şi apoi profesor de pian la Conservator.

A cântat împreună cu mari interpreţi ai lumii, prezenţa pe scene alături de George Enescu fiind consemnată ca o excelentă armonizare a expresiei muzicale. Compozitorului George Enescu i-a oferit versiuni pianistice considerate şi astăzi exemplare. Cu Suita sa op.10 în Re major a fost programată - la vârsta de 16 ani - în prima emisiune în direct a Radio-ului românesc, în 1 noiembrie 1928! Legătura cu această instituţie a rămas constantă peste timp, din 1941 intrând în "echipa" Radio-ului ca pianist, maestru de sunet şi apoi, din 1953, ca solistă.

Pentru cei care au ascultat-o pe podium, ca şi pentru cei care i-au fost discipoli, pianista Maria Fotino a trasat repere artistice; pentru cei de azi rămâne privilegiul de a-i auzi înregistrările, păstrate în tezaurul fonotecii radio şi - o parte - puse la dispoziţia publicului prin recente apariţii discografice ale Editurii Casa Radio.

La două decenii de când s-a stins din viaţă, acestei distinse şi discrete muziciene îi este consacrată Fila de calendar, la Arpeggio, în 26 ianuarie, de la 11,30.