Cronici Înapoi
'Mozart - geniul' la Teatrul Național București
După alte trei întâlniri muzicale ce i-au avut pe afiș pe Ludwig van Beethoven, Antonin Dvoűák și Johannes Brahms, Orchestra Simfonică București ne-a propus, pentru acest al patrulea eveniment, un program exclusiv mozartian. Astfel, într-o ambianță care i-a cucerit întru totul pe melomanii bucureșteni, Sala Mare a Teatrului Național, s-au derulat în scenă: Uvertura operei "Don Giovanni", Concertul pentru vioară și orchestră nr.5 și binecunoscuta Simfonie nr. 41 "Jupiter".
Din motive de sănătate, violonista Corina Belcea nu a mai putut fi prezentă la concert, rolul solistic revenindu-i astfel lui Gabriel Croitoru:
"Pentru mine este a doua colaborare cu Orchestra Simfonică București. Cred că am fost la prima apariție pe scenele capitalei a Orchestrei Simfonice București, ca solist, în compania aceluiași dirijor, a domnului Benoit Fromanger. M-am bucurat acum, chiar dacă eu am fost un replacement de ultim moment. Am zis că îmi place colaborarea cu ei și am fost de acord să salvăm acest concert."
La pupitrul dirijoral s-a aflat Benoît Fromanger, care, începând din anul 2010, a devenit dirijor principal al Orchestrei Simfonice București:
"Este foarte interesant să avem o după-amiază cu lucrările unui singur compozitor. Astfel, putem surprinde mai multe laturi ale spiritului și creației acestui compozitor. Este interesant să lucrez, în special, cu Orchestra Simfonică București. Sunt niște muzicieni excelenți și astfel chiar am putut realiza propriul meu concept cu privire la Mozart și la muzică, în general. Ceea ce ne dorim să transmitem este faptul că iubim muzica."
În final, directorul general al Orchestrei Simfonice București, flautistul Cătălin Oprițoiu, creionează o scurtă descriere a ceea ce a fost și ceea ce mai urmează în cadrul proiectului "Salut cultura!":
"Trebuie să vă spun care este mottoul nostru și ceea ce încercăm noi. Încercăm să facem cumva reclamă muzicii clasice, încercăm să aducem muzica clasică în rândul tuturor oamenilor. Avem un proiect intitulat "Salut cultura!" și, în cadrul acestui proiect, există o serie de concerte intitulate "Mari capodopere ale marilor compozitori". "Mozart - geniul" a fost unul dintre ele, venind după "Beethoven - Titanul", venit după Dvoűák, venit după o altă serie. Vom continua această serie cu Ceaikovski, cu Rachmaninov, cu alți mari compozitori."