Agenda de concert Înapoi

Ne vedem la Operă, online!

Publicat: miercuri, 18 Martie 2020 , ora 9.13

Cele mai apreciate spectacole revin pe scena virtuală a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

Muzica și dansul ne aduc mai aproape oriunde ne-am afla, astfel că Opera Națională Română din Cluj-Napoca le adresează o invitație specială spectatorilor săi, online.

În contextul noilor reglementări oficiale impuse de evoluția situației epidemiologice și a răspândirea virusului COVID-19, prevăzute de Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României implementat începând cu data de 16 martie 2020, teatrul liric clujean vine în întâmpinarea spectatorilor săi de pretutindeni, oferindu-le difuzări online ale celor mai îndrăgite spectacole din arhiva sa.

Opera Națională Română din Cluj-Napoca vă invită să retrăiți magia evenimentelor lirice și coregrafice ale ultimelor stagiuni prin streaming-urile oferite pe site-ul oficial www.operacluj.ro și programate începând cu ziua de vineri, 20 martie 2020, astfel:

· vineri, 20 martie: ZORBA de M. Theodorakis / L. Massine - prezentat în cadrul Opera Aperta 2017;

· marți, 24 martie: ELIXIRUL DRAGOSTEI de G. Donizetti - spectacolul-premieră, prezentat pe 10.02.2018;

· vineri, 27 martie: MACBETH de G. Verdi - spectacolul-premieră, prezentat pe 29.09.2019;

· marți, 31 martie: LA TRAVIATA de G. Verdi - spectacolul-premieră, prezentat pe 01.10.2016;

· vineri, 3 aprilie: MADAMA BUTTERFLY de G. Puccini - spectacolul-premieră, prezentat pe 30.09.2018;

· marți, 7 aprilie: LACUL LEBEDELOR de P. I. Ceaikovski - spectacol-eveniment în aer liber, prezentat în cadrul Opera Aperta 2016;

· vineri, 10 aprilie: TURANDOT de G. Puccini - spectacol-eveniment oferit în cadrul Opera Aperta 2018;

· marți, 14 aprilie: LA BOHÈME de G. Puccini - spectacolul-premieră, prezentat pe 16.11.2015;

· vineri, 17 aprilie: REQUIEM de V. Verdi - spectacol-eveniment prezentat pe 28.10.2018;

· marți, 21 aprilie: RIGOLETTO de G. Verdi - spectacol-eveniment prezentat pe 03.11.2017.

Toate aceste înregistrări vor fi disponibile pe site-ul www.operacluj.ro, începând cu ora 18:00 în zilele menționate, fiind accesibile timp de 20 de ore de la momentul postării.

În contextulDecretului privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, având în vederea evoluția situației epidemiologice internațională determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, intrat în vigoare începând cu data de 16 martie 2020 pe o durată de 30 de zile, Opera Națională Română din Cluj-Napoca respectă restricțiile impuse de acesta și își suspendă evenimentele inițial stabilite pentru acest interval. Astfel, toate spectacolele lunii martie au fost anulate, iar o parte a spectacolelor lunii aprilie 2020 sunt suspendate, până la reglementări ulterioare, după cum urmează: "Văduva Veselă" de F. Lehár (01.04.2020); "Tosca" de G. Puccini (03.04.2020); "Cavalleria Rusticana"de P. Mascagni (08.04.2020); "Giselle" de A. Ch. Adam (10.04.2020) și "Tannhäuser" de R. Wagner (17.04.2020).

* Spectatorii care doresc să doneze contravaloarea biletelor achiziționate pentru perioada lunilor martie-aprilie, pentru susținerea instituției noastre, o pot face prin lipsa de returnare a biletelor achiziționate. Nereturnarea acestora până la data de 1 iunie 2020 va fi considerată o donație voluntară.

* Spectatorii care au achiziționat bilete la evenimentele mai sus numite și doresc să le returneze, o pot face în funcție de metoda prin care au fost achiziționate: către compania de ticketing online Bilete.ro (prin e-mail trimis direct la adresa office@bilete.ro), sau la Agenția de bilete a Operei (Casa TIFF) - disponibilă începând cu data de 1 mai 2020 până la 1 iunie.

* În cazul în care solicitați returnarea contravalorii biletelor înainte de data de 1 mai2020, restituirea se va face prin serviciile bancare, după următoarea procedură: a) persoana care a achiziționat biletul va formula o cerere de restituire indicând un cont bancar unde să se facă restituirea, b) cererea de restituire trebuie să fie transmisă prin serviciile poștale împreună cu biletul în original, c) transmiterea se face prin serviciile poștale/curierat printr-o procedura cu confirmare de primire și conținut declarat.