Evenimente Înapoi

Seară britanică - turneu național cu Răzvan Suma și Rebeca Omordia

Publicat: marți, 9 Mai 2017 , ora 14.11

Turneul național Seară britanică îl readuce pe scenele din România pe violoncelistul Răzvan Suma, într-un turneu național în care va evolua alături de pianista Rebeca Omordia, în perioada 13 - 17 mai 2017. Cei doi muzicieni vor ajunge la Deva pe 13 mai, la Bistrița pe 14 mai, la Sf. Gheorghe pe 15 mai, iar la București vor cânta la Sala Radio pe 17 mai.

Cei doi muzicieni au pregătit pentru turneul din România un repertoriu exclusiv englezesc, cuprinzând cunoscute piese de Frederick Delius, William Lloyd Webber, John Ireland, Ian Venables, S. Coleridge - Taylor, Edward Elgar, Frank Bridge, completate cu o lucrare scrisă special pentru acest turneu de compozitorul și criticul muzical Robert Matthew - Walker, intitulată Fast Music.

Acest turneu a fost precedat de șapte concerte în Marea Britanie, susținute în luna martie, organizat de Institutul Cultural Român din Londra, în parteneriat cu John Ireland Trust și Fourchiefs Productions. Artiștii au intrat în contact cu publicul nu numai prin limbajul muzicii, ci și printr-un dialog direct la Hertford College, Oxford University (8 martie), Institutul Cultural Român din Londra (9 martie), Birmingham and Midland Institute (10 martie), continuând la Blackheath Halls (13 martie), Cheltenham (14 martie), pentru a se reîntâlni cu exigentul public londonez în săli precum St James's Piccadilly (17 martie) și binecunoscuta St Martin-in-the-Fields (20 martie), adevărat templu al muzicii de cameră.

Publicul din România are șansa de a veni în contact cu un repertoriu foarte rar cântat pe scenele noastre, cu o muzică "altfel", marcată, ca și umorul englezesc, de un tip special de seninătate, dublată de un ascuțit simț al observației, care merge adeseori direct către inima ascultătorului.

Proiectul național Seară britanică a fost gândit în aceeași idee în care, începând din 2011, Răzvan Suma a susținut o serie de turnee naționale solo în cadrul proiectului Vă place…? (Do you like…?/ Aimez-vous…?), un prilej nu doar de lărgire a orizonturilor muzicale, ci și de împărtășire a unor trăiri autentice, puse sub semnul excelenței artistice.

Artiștii dedică seria acestor concerte unei cauze caritabile. De 25 de ani, Hospice Casa Speranței există în România pentru a oferi sprijin gratuit copiilor și adulților cu boli incurabile. Pentru că știm cât de mare este nevoia de servicii de îngrijire paliativă, ne alaturăm demersurilor Hospice și îi îndemnăm pe spectatorii și prietenii noștri să se implice alături de noi, prin donații, redirecționarea a 2% din impozitul pe venit sau orice altă formă de susținere a acestei cauze (www.hospice.ro).


Itinerar:

13 mai 2017, ora 19 - Deva, Sala ProArte a Colegiului Național "Decebal"

14 mai 2017, ora 19 - Bistrița, Sinagoga

15 mai 2017, ora 19 - Sf. Gheorghe, Centrul de cultură Arcuș

17 mai 2017, ora 19 - București, Sala Radio


Program muzical:

Frederick Delius: Romance

J. Ireland: Sonata pentru violoncel și pian în sol minor

Moderato e sostenuto

Poco largamente

Con moto e marcato

Ian Venables: Elegy pentru violoncel și pian, op. 2

Robert Matthew Walker: Fast Music, op. 158

William Lloyd Webber: Nocturne

S. Coleridge-Taylor: Variațiuni în si minor

Edward Elgar: Salut d'amour, op. 12

Frank Bridge: Scherzetto

Coproducător: Radio România

Proiect cofinanțat deUniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

Partener: John Ireland Trust

Partener oficial: BMW

Transportator aerian oficial: Air France - KLM

Sponsori: Sensiblu, Vestra, Elsaco, Pensiunea Cai de Vis

Parteneri culturali: Orchestrele și Corurile Radio, Centrul Cultural Media Radio România, Asociația Culturală DevArt, Colegiul Național Decebal Deva, Centrul județean pentru cultură Bistrița, Sinagoga din Bistrița, Centrul de Cultură Arcuș

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România Muzical, Radio România Regional, Media Trust, România TV, Observator Cultural, Hotnews, Bussines Review, agentiadecarte.ro, Cariere, 9 A.M., Kudika, Garbo, Urbo.ro, Forbes România


Presa britanică după turneul celor doi muzicieni din martie 2017:

"Ascultându-i pe acești doi tineri muzicieni români, cu un recital aproape în întregime compus din lucrări scrise de compozitori englezi, trăiești o experiență înălțătoare." (Chris Morley, Birmingham Post)

"Un duo inovator, energic și în perfectă armonie." (Michael Round, British Music Society)

"Capodopera lui John Ireland, Sonata pentru violoncel și pian în sol minor, te însuflețeste și te inundă cu pasiune și sensibilitate." (Jonathan Heaton, Classical Events)

"Interpretarea lor a scos la lumină neliniștea și disperarea din lucrarea lui John Ireland - Sonata pentru violoncel și pian, în așa fel încât au convins pe toți că este o capodoperă. Nicio lucrare auzită de mine, live sau înregistrată, nu s-a apropiat de nivelul înalt al acestei execuții. Lucrarea Fast Music a lui Robert Matthew-Walker a fost interpretată în primă audiție absolută. Iute și furioasă s-a dovedit a fi, plină de formule ritmice intrigante." (Alan Sanders, Seen and Heard)

"Un duo impresionant, un program bine conceput și executat cu măiestrie." (Arcana FM)


Biografii artiști

RĂZVAN SUMA

Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri și concerte susținute în întreaga lume, prezent pe scene ale festivalurilor internaționale de mare prestigiu. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca "Auditorio Nacional de Madrid", "Teatro Colon" din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, "Kursall" din San Sebastian sau "Casa da Musica" din Porto.

Violoncelistul Răzvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea și inteligența sa - astfel îl caracteriza renumita publicație germană "Das Orchester" pe tânărul violoncelist român. A generat și organizat turnee naționale începând cu anul 2012. Suita de proiecte Vă place Bach? ,Vă place Brahms?, Vă place Tango? sau Vă place SCHU...? l-au plasat pe Răzvan în topul celor mai activi violonceliștilor români. La acestea se adaugă turneele Seară spaniolă și Seară britanică și turneele grupului ArgEnTango - Piazzolla, o poveste autentică și Tango LA CETATE.

A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaționale, precum Maxim Vengerov, Cvartetul Borromeo, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz. În 2009, Răzvan Suma a devenit solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, iar în calitate de profesor asociat la Universitatea de Muzică București dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în țări ca Spania, Italia, Argentina, Coreea, iar în România, Masterclass-ul anual Muzica la Altitudine realizat alături de violonistul Ștefan Horvath a devenit un reper.

Răzvan Suma a realizat din 2006 până în prezent șase turnee în formulă de Trio - "Romanian Piano Trio" sau "Trio Strad" - alături de Alexandru Tomescu, Horia Mihail, respectiv Toma Popovici. De asemenea, alături de Marin Cazacu, Alexandra Guțu și Octavian Lup, în componența cvartetului de violoncele "Cellissimo", Răzvan Suma a fost prezent pe scene din Italia, Portugalia, Macao sau Maroc.Pe lângă prezența sa constantă în zona muzicii clasice, Răzvan Suma a participat și la proiecte mai puțin convenționale, adresate unui public tânăr, deschis la inovație și combinație între genuri muzicale. Cel mai recent proiect în acest sens este colaborarea cu trupa Vița de Vie, în aprilie 2013, când una dintre piesele albumului "Acustic" a fost înregistrată alături de Răzvan Suma.

Născut în 1977 la Cluj-Napoca, Răzvan Suma a urmat cursurile liceului de muzică din orașul natal la clasa profesoarei Gabriela Todor. În anul 2000 a obținut diploma de licență a Academiei de Muzică din București la clasa maestrului Marin Cazacu, iar în 2002 a început programul de perfecționare "Artist Diploma" la Longy School of Music - Cambridge - Statele Unite, la clasa profesorului Terry King. Concursurile de mare prestigiu ca "Giovanni Batista Viotti" - Italia, "Markneukirchen" - Germania sau "Villa de Llanes" - Spania, sunt doar câteva dintre cele mai importante premii câștigate de Răzvan Suma în participările sale la competițiile naționale și internaționale, în cariera competițională începută la șase ani.Educația sa muzicală a fost armonios completată de cursurile de perfecționare cu maeștrii Marin Cazacu, Arto Noras, Miklos Pereny, Radu Aldulescu, Aurel Niculescu, Mirel Ianovici, Herre-Jan Stegenga, Frans Helmerson.

În ultimii ani Răzvan Suma a realizat o serie de înregistrări speciale, inclusiv pentru Fonoteca de Aur a Societății Române de Radiodifuziune, precum și transmisiuni în direct la posturi de radio și televiziune ("RAI" Torino, "MDR" Leipzig, "TVR" România, "Acasă" TV, Radio Berlin, Radio Macao, Radio Sofia, Radio București, Radio Euskadi). În mai 2012, ca urmare a turneului național "Vă place BACH?", Răzvan Suma a lansat, în foaierul Sălii Radio din București, prima înregistare completă în România, pe CD, a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de Bach. CD-ul - conceput într-o formă modernă, atractivă - este realizat cu sprijinul casei de producție Sonoro Records.


REBECA OMORDIA

Rebeca Omordia s-a născut la Craiova în 1983, având mama româncă și tatăl nigerian. Printre cele mai importante colaborări se numără cea cu renumitul violoncelist britanic Julian Lloyd Weber, alături de care a concertat ca partener de muzică de cameră și care o caracteriza astfel: "Am lucrat cu o tânără pianistă excepțională numită Rebeca Omordia. Rebeca este pe jumătate româncă, pe jumătate nigeriană - câtă forță rezultă din această combinație!… Rebeca are o tehnică care nu cunoaște limite, dar cel mai important, ea cântă cu o înțelegere și o profunzime foarte rar întâlnite astăzi "

Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București (clasa prof. univ. dr. Dana Borșan), Rebeca Omordia a urmat un Master Socrates Erasmus la Conservatorul din Birmingham, obținând în 2007 o bursă de studii pre-doctorale din cadrul aceleași universități. În 2010 a câștigat bursa 'Ofenheim' pentru studii post-universitare, oferită de Trinity College, Londra (clasa prof. Mikhail Kazakevich).

Activitatea sa solistică s-a desfășurat în mari centre culturale din Europa și Statele Unite al Americii. A concertat în săli renumite din Marea Britanie, precum, în Londra, la Wigmore Hall, Kings Place, St. James's Palace, St. Martin in the Fields, Steinway Hall, St Olave's, Tower Hill; la Town Hall și Adrian Boult Hall din Birmingham, la Cheltenham Town, și Warwick University Arts Centre. A susținut recitaluri în cadrul festivalurilor "New Generation Arts Festival", Birmingham 2007, "Intercultural Music Festival" din St. Louis, SUA (2013), Barnes Music Festival (2014) și Bradfield Festival (2015, 2016) din Marea Britanie. A cântat în numeroase transmisiuni directe la BBC Radio 3 (2012, 2013, 2014, 2015, 2017). A concertat cu numeroase orchestre din România, inclusiv Orchestra Națională Radio sub bagheta unor dirijori importanți precum Sabin Păutza, Valentin Doni, Radu Popa, Ervin Acel, Dorin Frandes, Modest Cichirdan, Alexandru Iosub, Nicolae Moldoveanu, și alții.

Pianista Rebeca Omordia face o frumoasă carieră internațională punctată cu semnificative reușite în competiții de renume dintre care: Concursul Internațional "Béla Bartók" (Szeged, Ungaria), Concursul Internațional "Beethoven" (Arad, Romania), "Renna Kellaway Piano Prize" (Birmingham, Anglia). Marele premiu 'Delius Prize' câștigat în 2009 la Birmingham Conservatoire a deschis colaborarea cu renumitul violoncelist britanic Julian Lloyd Webber, alături de care a concertat ca partener de muzică de cameră în perioada 2012-2014, însoțindu-l în turnee în Mare Britanie, cântând în numeroase transmisiuni directe la BBC Radio 3, în fața primului ministru al Marii Britanii, la Highgrove, reședința prințului de Wales, pentru organizația "Princes' Trust". Au concertat în săli importante precum "Wigmore Hall" și "Kings Place" din Londra, "Lincoln Performing Arts Centre", "Glemham Hall", "Hawthorne Theatre", "St. Martin in the Fields, Londra", "Guildhall, Portsmouth", "City Museum and Arts Gallery, Plymouth" și în festivalurile "William Alwyn Festival, Southwald" și "Barnes Music Festival, London".

În 2013, Rebeca Omordia a transcris pentru violoncel și harpă "Seal Lullaby", lucrare a cunoscutului compozitor american Eric Withacre care a fost înregistrată pentru Deutsche Gramophone de către violoncelistul Julian Lloyd Webber împreună cu harpista prințului de Wales, Catrin Finch.

Rebeca Omordia a colaborat cu mari artiști ai scenei internaționale, precum violonceliștii Raphael Wallfisch, Jiaxin Lloyd Webber, Joseph Spooner și Răzvan Suma, saxofonista Amy Dickson, pianistul Mark Bebbington, alături de care a înregistrat un CD pentru SOMM Records cu lucrări pentru două piane ale compozitorului britanic Ralph Vaughan Williams. CD-ul lansat în ianuarie 2017 a primit recenzii de 5 stele în revista britancă de specialitate Gramophone și în ziarul britanic The Guardian, ajungând în topurile britanice UK Specialist Classical Music Charts.

Rebeca Omordia a susținut numeroase recitaluri solo în Marea Britanie organizate de British Music Society și de John Ireland Trust, organizații menite să promoveze creația compozitorilor britanici, în special a compozitorului John Ireland (1876-1862), cel mai important compozitor englez care a scris pentru pian. În 2016, Rebeca a primit premiul "Honorary Membership Award" de la Conservatorul din Birmingham, premiu oferit absolvenților care s-au afirmat prin contribuția importantă pe care au adus-o în domeniul muzical în care au lucrat de ceva timp. Rebeca este o promotoare activă a muzicii clasice nigeriene. În 2013, a interpretat piese ale unor compozitori nigerieni în cadrul Festivalului de Muzică Africană și Afro-Americană din St. Louis, SUA. De asemenea, a fost invitată să cânte în fața personalităților oficiale a 80 țări africane la a 50-a aniversare a organizației Uniunii Africane (African Union) la Londra. În 2016, a fost nominalizată pentru premiul "Igbo Women Awards", pentru contribuția pe care a adus-o culturii nigeriene prin activitatea sa de pianist concertist.


Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet pe
www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărturești, Humanitas, în benzinăriile OMV și la casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.