Un recital de lied stătea să înceapă la Sala mică a Palatului. În aşteptare, vorbeam pe şoptite cu o colegă de Radio. Un domn impozant, cam de vârsta a treia, aflat chiar în faţa noastră, se întoarse şi mă întrebă: - "Sunteţi Ligia Ardelean? - Da." Îmi asculta emisiunile, mă recunoscuse după glas şi dorea să-mi pună la dispoziţie discoteca sa personală, dacă eram interesată. Mi se mai făcuseră asemenea oferte şi eram sceptică; "cine ştie ce vechituri hârâite şi zgâriate o fi având!?" - îmi spuneam. I-am mulţumit cu politeţe, am strecurat cartea sa de vizită în poşetă şi... am uitat-o acolo vreme de câteva luni. Apoi l-am sunat totuşi; în cel mai rău caz pierdeam câteva ore... Dar, spre marea mea surpriză, aveam să descopăr un tezaur. Şi nu mă refer doar la discuri - muzică clasică, mai ales vocală, de la înregistrări istorice la cele mai noi apariţii pe CD din lume - ci şi la personalitatea celui ce le achiziţiona. Aşa am câştigat un colaborator de cursă lungă, extrem de preţios pentru Radio România Muzical şi ascultătorii săi. Au trecut de atunci vreo 20 de ani.

Domnul Profesor Helgomar Răducănescu a ştiut să-şi îmbine armonios prestigioasa carieră universitară din cadrul Facultăţii bucureştene de Medicină Veterinară cu pasiunea pentru muzica bună. Ca meloman, a fost mult mai mult decât un împătimit colecţionar de discuri. A fost, câtă vreme a mai avut vigoarea fizică necesară, un neobosit spectator de operă şi concert, extrem de interesat de tânăra generaţie; frecventa producţiile Universităţii de Muzică, era nelipsit din Studio-ul 8 al Radiodifuziunii Publice la concertele organizate de Rodica Sava sub genericul "Muzicieni de azi, muzicieni de mâine". Avea o cultură muzicală foarte bogată, o memorie extraordinară, o curiozitate nestăvilită, un simţ critic incisiv, îndulcit totuşi cu un dram de umor şi bonomie.

Era dintotdeauna, dar mai ales în ultimii ani - când nu prea mai putea ieşi din casă - un fidel şi foarte atent ascultător al emisiunilor noastre muzicale. Ne ştia pe toţi, cei de la RRM, ne urmărea cu exigentă dragoste. Personal, m-am considerat privilegiată prin colaborarea cu domnia sa. Nu dorise iniţial decât să-mi ofere accesul la discurile sale prilejuind astfel şi ascultătorilor radio posibilitatea de a le cunoaşte. Spunea că o bucurie nu e întreagă dacă nu e împărtăşită, deci singur nu se putea bucura îndeajuns de comoara sa. Nu voia să apară la microfon, prefera să rămână anonim, dar până la urmă l-am convins. A prezentat sute de discuri în rubrica Inedit a emisiunii mele "Opera omnia", am realizat împreună, dialogând liber, numeroase emisiuni din ciclul "Povestea unui personaj", ulterior lăsându-l să-l susţină singur, asemenea ciclului "Arhive lirice".

Tot la dânsul am apelat în câteva rânduri pentru pauzele unor transmisiuni directe din Festivalul de la Bayreuth, iar discoteca sa a constituit principala sursă de noutăţi şi pentru ultimul meu ciclu de emisiuni radiofonice, "O/RA cu Ligia Ardelean". De câte ori ne întâlneam sau doar vorbeam la telefon ţinea să-mi spună ce i-a plăcut dar şi ce nu i s-a părut prea reuşit în ele. Faptul că ştiam că mă ascultă mă stimula, exigenţa domniei sale îmi sporea autoexigenţa, lucru pentru care îi voi rămâne pentru totdeauna recunoscătoare. Ulterior colaborării noastre efective domnul Helgomar Răducănescu a devenit invitatul Luminiţei Arvunescu la "Seara de operă", mai ales în stagiunile de vară ale acesteia, unde prezenta, din inepuizabila-i discotecă, lucrări rar sau deloc difuzate pe posturile româneşti de radio.

Cea de-a 83-a aniversare (1 ianuarie 2014) l-a găsit pe un pat de spital unde a rămas până de curând, cu aparatul de radio la îndemână, fixat pe postul RRM. N-a mai apucat să asculte ultimele CD-uri comandate, dar a solicitat să-i fie aduse acolo şi le-a ţinut o noapte alături de dânsul sperând că se va delecta cu ele la întoarcerea acasă. N-a fost să fie.

L-am condus deunăzi pe ultimul drum. Odihnească-se în... armonie!