"Marco Armiliato are două importante calităţi pentru un maestru - dorinţa de a servi compozitorul şi o mare dragoste pentru cântăreţi." - Scott Rose

Abilităţile de studiu, de pregătire ale lui Marco Armiliato sunt impecabile. "Cât pot de repede învăţ pe dinafară toate partiturile pe care urmează să le interpretez - mărturiseşte Marco Armiliato - apoi mă îndepărtez pentru un timp de ele, dar le am mereu în minte şi atunci când repetiţiile încep, opusurile îmi sunt aproape. Cu programul meu foarte ocupat, studiul ce reprezintă reluarea unor piese se realizează în avion. Dacă doreşti cu adevărat să fii un bun dirijor de operă trebuie să ai cel puţin 20 de opusuri pregătite... Ador momentele de magie spontană."

Repertoriul dirijorului Marco Armiliato este extrem de vast şi divers de la opusuri clasice la cele contemporane. De mai bine de 12 stagiuni este oaspete permanent al Teatrului Metropolitan din New-York. În aceste zile, Marco Armiliato se află la Opera de Stat din Munchen unde dirijează spectacolul La Boheme. În cea de a doua distribuţie se află cinci tineri români - Anita Hartig, Laura Tătulescu, Teodor Ilincăi, Levente Molnar şi Leonard Bernard.

Vă mulţumim că ne primiţi în laboratorul dumneavoastră, prin aceasta înţelegând locul unde vă pregătiţi toate apariţiile pe podiumurile teatrelor de operă. Dar toate au un început. Al dumneavoastră cum a fost? Cum v-aţi îndrăgostit de muzică?

Răspunsul este foarte uşor. Nu eu am ales muzica, ci muzica m-a ales pe mine. Am început să cânt la pian când eram foarte mic, nici nu-mi mai amintesc, cred că aveam 2-3 ani. A fost o oportunitate deoarece tatăl meu iubea muzica clasică şi de operă. A închiriat un pian pentru ca fratele meu şi cu mine să studiem. Totul a decurs cât se poate de normal. Curând a început să-mi placă muzica clasică, apoi opera, apoi cântul… totul s-a petrecut ca-ntr-un basm.

Care a fost prima operă pe care aţi dirijat-o?

A fost Elixirul dragostei în America de Sud, dar prima operă în care am cântat - eram membru într-un cor de copii - a fost Werther la Genova. A fost o experienţă minunată; pe scenă erau tenorul Alfredo Krauss şi o mezzosoprană română, Viorica Cortez, la vremea aceea o voce fantastică. În primul act am cântat în corul de copii. Acela a fost momentul în care m-am îndrăgostit de universul operei, a fost realmente o experienţă fantastică.

În cariera dumneavoastră v-aţi întâlnit cu multe persoane şi personalităţi de pe toate meridianele. Există însă una sau mai multe importante pentru demersul dumneavoastră artistic?

Am avut multe persoane care m-au susţinut şi m-au ajutat să-mi încep această frumoasă viaţă. Suportul cel mai important însă l-am primit de la Luciano Pavarotti; era foarte special. A fost ca al doilea meu tată. M-a purtat alături de el în cele mai frumoase locuri, deschizându-mi porţi. Îi voi fi recunoscător toată viaţa.

Cum procedaţi atunci când vi se cere să dirijaţi o partitură în primă audiţie absolută?

În general citesc în primul rând libretul, pe care încerc să-l înţeleg în raport cu muzica. Când am un text, încerc să citesc nuvela, romanul care a stat la baza libretului, făcându-mi o idee despre ceea ce ar putea să reprezinte opera. În acelaşi timp, caut să găsesc rezolvarea unor situaţii muzicale, să descopăr culori orchestrale puţin obişnuite. Când reuşesc să reunesc pentru prima oară pe scenă toate componentele dramei muzicale, sunt momente magice şi unice. Toată lumea este speriată deoarece nu ştie ce se va întâmpla, cum va suna. Nimeni nu ştie piesa! La prima repetiţia toată lumea este îngrijorată - cântăreţi, interpreţi. Este vorba despre respectul pe care-l purtăm faţă de partitură, faţă de artă. Sunt momente magice atunci când realizezi o premieră, deoarece trebuie să coordonezi totul pe un drum bun.

Dar pentru o partitură clasică, cum construiţi spectacolul?

Depinde. Dacă este vorba de o nouă montare te duci la regizor pentru a afla concepţia lui, iar apoi pe baza conceptului studiezi posibilităţile de adaptare ale orchestrei la aceasta, încerci să-ţi imaginezi desfăşurarea muzicală în timpul spectacolului, alegi cele mai potrivite variante. Este ca şi cum ai construi un castel, dar este fascinant.

Să presupunem că sunteţi invitat undeva, la un teatru, şi vi se propune o distribuţie modestă. Cum reacţionaţi?

În general, închid ochii şi ascult muzica. Aceasta este reacţia mea. Atunci când nu sunt de acord cu ceva ce se întâmplă pe scenă sau ceva mă plictiseşte sau ceva nu este potrivit cu ideile mele încerc să nu mă implic prea mult şi să fac muzică, deoarece muzica nu ne va înşela niciodată şi ne este cel mai bun prieten.

O altă latură importantă a carierei dumneavoastră reprezintă şi descoperirea unor tinere talente pe care apoi le implicaţi în proiecte internaţionale.

Atunci când un dirijor colindă lumea făcându-şi meseria descoperirea nu este dificilă. Te întâlneşti cu noi voci, noi muzicieni, noi talente. Ei susţin audiţii. Poate că 80% nu sunt interesanţi, dar 20% pot avea voci frumoase, tehnică foarte bună, un stil deosebit, un nivel artistic, pot fi într-adevăr speciali. Poţi găsi tineri precum Juan Diego Florez, Anna Netrebko, Piotr Beczala. Prima oară când i-am ascultat a fost fascinant. Vor fi superstaruri cu siguranţă - mi-am zis ! Pentru mine este important să lucrez cu tinerii artişti pe care apoi să-i lansez într-o carieră internaţională.

Sunteţi un foarte bun şi generos naş pentru tinerii interpreţi. Revenind la Marco Armiliato, la momentele în care doreşte să asculte muzică pentru el însuşi. Ce gen ascultaţi?

Nu sunt neapărat un fidel al muzicii clasice, al operei. Ascult aceste genuri nu numai pentru că reprezintă profesia mea, dar îmi plac. Sunt deschis oricărui gen muzical. Ascult rock, orice. Problema ascultătorului este să ştie, să cunoască ceea ce aude. Poţi să ascuţi muzică clasică sau pop, important este să înţelegi că muzica clasică este diferită de pop sau de alte genuri. Muzica este muzică şi fiecare trebuie să te bucuri de ea în fiecare secundă. A te concentra asupra unui unic stil pare restrictiv. Prefer oamenii cu o viziune largă, care ascultă toate genurile şi ştiu ceea ce ascultă, înţeleg conţinutul. Desigur, o simfonie dramatică nu va fi niciodată la fel cu un cântec folk sau pop sau altceva de divertisment. Trebuie să deschizi larg ferestrele sufletului şi ale minţii.

După aceste spectacole cu La sonnambula aici, la Metropolitan, ce va urma?

Agenda mea este arhiplină, ca de obicei. După Sonnambula, am tot aici, la New York, Madama Butterfly. La sfârşitul lui aprilie 2014 mă duc la Munchen pentru La Boheme şi Rigoletto, apoi la Zurich pentru o nouă producţie cu La Fanciulla del West. Voi realiza un turneu de concerte în Europa cu Anna Netrebko - vor fi Paris, Barcelona, Londra, Lucerna. La vară voi fi la Arenele din Verona cu Madama Butterfly şi multe, multe altele. Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt atât de ocupat şi că trăiesc în această lume minunată.

În afara muzicii, ce vă face fericit?

Să-mi văd prietenii, să vorbesc cu oamenii. Îmi place să joc fotbal, un joc specific italian. Să-mi petrec timpul în familie, să mă relaxez atunci când nu sunt la repetiţii sau într-o sală de operă.

V-ar face plăcere să veniţi în România?

Mi-ar fi foarte drag, deoarece România este prima ţară pe care am vizitat-o când eram tânăr, în 1989, când am dirijat un concert la Timişoara. Sunt mulţi, mulţi ani de atunci.