John Fulljames este un cunoscut regizor britanic de operă şi, din 2011, director asociat al Operei Covent Garden din Londra. Este absolvent al Universităţii din Cambridge - catedra de fizică, a trăit şi a lucrat în Birmingham şi Kenya.

În 1997 a înfiinţat The Opera Group, un studio dedicat tinerilor muzicieni.

În cotidianul The Telegraph se menţiona "John Fulljames a devenit unul dintre cei mai interesanţi regizori de operă conferindu-i acestui gen tradiţional prospeţime şi o nouă vocaţie."

Cunoaştem multe şi fantastice poveşti despre Royal Opera House. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această instituţie?

Royal Opera House este locul unde dialogăm cu oraşul, cu publicul din întreaga lume, locul unde publicul vine pentru a fi emoţionat, a fi fascinat de această formă de artă extraordinară care este opera ce combină muzică, text, imagine şi mişcare. Şi poate opera mai realizează ceva ce nicio altă operă de artă n-o face, reuneşte domenii foarte diferite. Acestea te pot emoţiona, dar reprezintă şi o provocare a spiritului. Opera este o formă de artă cu o istorie care are peste cinci secole în Europa şi care reflectă istoria continentului. În operă vedem ce am fost, ce suntem astăzi.

Credeţi în viitorul operei ca spectacol complex?

Pentru mine, opera este o formă de artă prin care trăiesc. Aici, la Londra, avem un public foarte entuziast pentru spectacole. Multe sunt complet vândute. Pentru a dezvălui noi modalităţi de a interpreta repertoriul clasic rescriem, reînnoim vechile producţii - un lucru important pentru fiecare companie. În fiecare an, în studioul nostru includem 6-8 titluri noi pe care le montăm şi, în anul următor, unul dintre acestea va fi prezentat pe scena mare. Realizăm comenzi către cei mai buni compozitori contemporani, scriitori şi regizori.

În afara funcţiei administrative, sunteţi şi regizor. Aveţi proiecte?

Am câteva producţii pentru viitor. Anul următor mă voi duce în Franţa pentru opera La clemenza di Tito de Mozart, apoi în Germania pentru opusul lui Bohuslav Martinu - Julieta, iar aici, la Londra, voi realiza un opus contemporan semnat de Luca Francesconi intitulat Quartett - bazat pe romanul lui Heiner Muller. Visul este să regizez pe o scenă din lume tetralogia wagneriană, această frumoasă epopee ce povesteşte despre grandoarea şi decăderea unei civilizaţii, susţinută de o muzică încărcată de emoţii.

Cercetându-vă biografia, am descoperit că dialogul cu tânăra generaţie reprezintă un punct important al activităţii dumneavoastră. Cum se concretizează această activitate?

În relaţia cu tinerii mă concentrez asupra a două aspecte. În primul rând, îi tratăm ca pe un auditor interesat - cred că este foarte important să educăm publicul încă de la vârste foarte mici printr-un nivel artistic foarte ridicat. Anul viitor prezentăm lucrări pentru un public cu vârste între 2 şi 5 ani. În această stagiune avem o operă nouă, comandată pentru copii între 8 şi 12 ani. Publicul tânăr este cel care trebuie pregătit. În al doilea rând, Royal Opera House este un centru în care tinerele talente sunt pregătite. Desigur, o parte o dedicăm noilor producţii, dar ne concentrăm şi asupra viitorilor artişti. În tot ceea ce facem ne gândim cum să dezvoltăm tinerele speranţe, cum îi motivăm să realizeze ceea ce niciodată n-au mai făcut.

Privind cu atenţie la toate compartimentele teatrului, constatăm că ele sunt reunite într-un unic proiect, acela al dezvăluirii esenţei operei. Dar care sunt domeniile cele mai importante astăzi?

Unul este acela al digitalizării. Trăim în acest univers unde suntem obişnuiţi să primim informaţii, imagini, conţinut într-o formă digitală şi, desigur, opera nu face excepţie de la aceasta. Este important să avem un stream live pe internet şi apoi o distribuţie în cinematografe. Sunt foarte mândru că se pot urmări spectacolele de la Royal Opera House în România. În 18 decembrie a fost Parsifal - ultima importantă operă a lui Richard Wagner. Dacă dorim să fim o operă internaţională, trebuie să avem un public în toată lumea.

Digitalizarea este foarte importantă în lumea contemporană. Cum aţi defini publicul din sala de operă londoneză?

Desigur, este o experienţă foarte specială. Este un lucru deosebit să primeşti spectacolul într-un cinematograf, dar este cu totul altceva să te afli în sală, în preajma protagoniştilor. Publicul nostru este pasionat, dăruit, iar în Londra, care este un oraş cultural important, avem un auditoriu fidel. Aşa după cum am menţionat, spectacolele sunt vândute, iar publicul este mereu în creştere, ceea ce reprezintă o provocare pentru directorul general şi pentru mine. Dorim să aducem în teatru mai multe voci din Europa, să purtăm auditoriul în aventura noastră muzicală şi să avem un dialog mai intens cu el.

Revenind la cariera dumneavoastră, care direcţie regizorală consideraţi că este mai adecvată unui anume opus, să spunem unul clasic? Cum realizaţi dumneavoastră regia unui spectacol? Care sunt paşii pe care îi propuneţi?

Cred că menirea regizorului este să servească textul, muzica şi cuvintele, să cerceteze cu adevărat ce au dorit autorii să exprime în acea piesă. Să scrii operă - ştiu asta deoarece lucrez cu compozitorii - cere atât de multă dăruire, viaţă şi suflet. Nu este ceva ce se poate realiza printr-o imitaţie. Trebuie întotdeauna să ai ceva de comunicat. Cred că regizorul trebuie să înţeleagă contextul în care autorul a scris opera şi să releve acest conţinut pentru a fi transmis auditoriului. Am menţionat că voi realiza La clemenza di Tito de Mozart, anul viitor. Această operă reprezintă un studiu asupra ceea ce înseamnă să fii conducătorul unei ţări şi asupra impactului politic pe care stările emoţionale personale îl au la nivelul poporului. Pare a fi un subiect extrem de contemporan. Provocarea pentru regizor este ca ideile din secolul al XVIII-lea să le validezi pentru secolul XXI, să găseşti o modalitate să articulezi toate acestea într-o conceptualitate modernă. Astăzi citim, descifrăm arta într-un mod foarte complex, punctele noastre referenţiale sunt atât de cuprinzătoare. Trebuie să ţinem însă seama de toate reperele atunci când realizăm o producţie.

Cu adevărat trebuie să te apleci cu atenţie asupra textului, asupra muzicii, dar există astăzi un curent în domeniul regizoral în cadrul căruia unii doresc parcă să fie mai contemporani decât secolul XXI, să fie cumva în afara textului muzical. Se potriveşte această atitudine cu personalitatea dumneavoastră?

Este o întrebare interesantă. Eu - şi cred că aceasta reflectă puternica tradiţie britanică - cred în narativitate. Cred că te duci la teatru să vezi şi să auzi poveşti. Te duci la teatru pentru a fi emoţionat. Nu mergem să vedem un argument pur intelectual. Pentru mine este important ca producţia să funcţioneze pe mai multe planuri. Povestea trebuie clarificată, să fie urmărită fără nicio agresiune, fără nici un stres. Ceea ce am putea risca este s-o facem de neînţeles pentru marele public, iar opera fascinează un public foarte divers. Poţi avea la o reprezentaţie, alături de unul care vede pentru prima dată Parsifal de Wagner, pe altul care a văzut-o de zece ori şi amândoi trebuie să aibă o experienţă interesantă. Pentru acest scop, producţia trebuie să fie deschisă şi perceptibilă unui public neavizat.

Ce este cel mai important pentru un regizor de operă? Să aibă o partitură bună, un dirijor renumit, o distribuţie de excepţie?

Opera este atât de complexă deoarece ai nevoie de toate acestea. Opera funcţionează numai atunci când teatrul şi muzica merg împreună. Dirijorul şi regizorul trebuie să se afle într-o bună relaţie de colaborare. Cântăreţii trebuie să fie talentaţi şi potriviţi pentru roluri, nu doar să cânte bine, ci să construiască povestea cu adevărat. Trebuie să existe şi un scenograf strălucitor. Cred că toţi din echipă ar trebui să vâslească în aceeaşi direcţie, în sensul unei coerenţe. Pentru a realiza o operă fiecare trebuie să fie precis, să fie conştient că face parte din aceeaşi echipă şi spune aceeaşi poveste. În final, pot spune că aceasta este menirea unui regizor - să uşureze, să facă posibilă pentru toţi membrii echipei realizarea unei foarte bune cooperări.

În finalul interviului nostru aţi dori să adresaţi câteva gânduri publicului din România?

Cred că este important ca împreună să luptăm pentru valoarea culturii în societatea noastră. Nu ştiu cum este în România, dar în Marea Britanie trăim într-un declin cultural, deoarece educaţia artistică a fost scoasă din şcoli, iar pericolul este că educăm o generaţie care va fi separată de cultură, de civilizaţie. Cred că este important ca teatrele precum Royal Opera House din Londra şi operele din România să colaboreze şi să angajeze tineri, să le propună proiecte care le vor schimba viaţa.