Duminica de 9 noiembrie s-a încheiat à la roumaine la Théâtre des Champs Elysées din Paris, cu un concert care v-a fost fără îndoială anunţat de postul dumneavoastră preferat de muzică clasică. Tiberiu Soare, aflat la pupitrul Filarmonicii de Stat Germane Rheinland-Pflaz, s-a alăturat pe scena celebrului teatru parizian sopranei Angela Gheorghiu şi tenorului Marius Vlad Budoiu. Înscrisă în seria «Les Grandes Voix» («Marile voci»), care de curând s-a bucurat de prezenţa Ceciliei Bartoli, iar în partea a doua a stagiunii o va avea invitată pe nimeni alta decât Anna Netrebko, seara de ieri a arătat cât de adorată este literalmente Angela Gheorghiu la Paris. Ea a strălucit într-un program foarte ofertant ce a reunit arii din La Bohème de Puccini, Louise de Charpentier, Otello de Verdi sauAdriana Lecouvreur de Cilea; acestea au fost presărate cu momente dedicate exclusiv muzicii orchestrale; astfel Tiberiu Soare a avut ocazia să le arate celor din public faptul că şcoala noastră de dirijat, care a dat lumii mule nume mari, continuă să se menţină la standarde impresionante.

Au fost atâtea momente de emoţie intensă, încât nu ştiu asupra căruia să mă opresc… Poate asupra aceluia în care Angela Gheorghiu a cântat Ave Maria de Verdi sau Ecco: respiro appenna... din Adriana Lecouvreur de Cilea? E greu de spus unde timbrul ei atât de special a strălucit mai intens, ce se poate spune este faptul că a o asculta live este o experienţă extraordinară, iar publicul parizian a savurat-o din plin. Sala Teatrului Champs Elysées a fost arhiplină şi s-a cutremurat de aplauze după fiecare apariţie a sopranei. Şi deşi era prevăzut ca seara să ia sfârşit la ora 22.00 după două ore de muzică, trebuie să vă spun că evenimentul s-a prelungit cu 30 de minute, în care Angela Gheorghiu a oferit bis după bis, readusă pe scenă de ovaţiile care i se adresau.

Bucuria de a o asculta pe una dintre cele mai bune soprane ale lumii a fost egalată de aceea de a o putea urmări alături de dirijorul Tiberiu Soare. Asta pentru că am o admiraţie neîngrădită pentru talentul şi sensibilitatea lui şi pentru devotamentul pe care îl are faţă de partitură. «Partitura este instrumentul unui dirijor» mi-a mărturisit în interviurile pe care m-am bucurat să le pot obţine de la el. Şi da, precizia extraordinară care s-a făcut simţită în interpretarea orchestrei nu se datorează exclusiv faptului că am avut de-a face cu muzicieni nemţi (să nu hrănim clişee culturale), ci în mare parte datorită atenţiei pe care Tiberiu Soare o are pentru fiecare lucru indicat de compozitor în partitură. A rezultat astfel o frazare impecabilă, o sonoritate compactă, care s-a mulat cu versatilitate asupra discursului solistic al Angelei. Plus, Tiberiu Soare a avut patru momente numai ale lui, în care a putut apăsa la maximum pedala BMW-ului muzical care era Orchestra Germană Rheinland-Pflaz. Iar cursa dezlănţuită s-a terminat de fiecare dată cu şampanie şi ovaţii. Lângă mine, două domnişoare ale căror observaţii - foarte competente - nu m-am putut împiedica să le aud după fiecare piesă, au punctat evoluţia lui Tiberiu Soare cu un «Il est très bien, ce chef d'orchestre» - «E foarte bun acest dirijor». Recunosc, nu mi-am putut reprima o tresărire de mândrie care a marcat finalul unei seri extrem de reuşite.