Evenimente Înapoi
Muzica lui George Enescu depășește granițele
La peste 80 de ani de când George Enescu a compus opera "Oedipe", ediția 2017 a Festivalului care îi poartă numele se va deschide în premieră extraordinară cu interpretarea acestei lucrări în versiune concertantă de către o orchestră străină de prestigiu: London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski. Informația vine la scurt timp după ce, la începutul lunii februarie, a avut loc premiera londoneză a Simfoniei a III-a de George Enescu, pe scena Royal Festival Hall, în aceeași interpretare.
Ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu se va deschide în premieră cu interpretarea operei "Oedipe" de George Enescu, în versiunea uneia dintre cele mai cunoscute orchestre briatnice din lume: London Philharmonic Orchestra, avându-l la pupitru pe Vladimir Jurowski, "un dirijor invitat în întreaga lume și recunoscut pentru stilul său incisiv și felul aventuros în care abordează muzica". Acest eveniment vine la scurt timp după premiera londoneză a Simfoniei a III-a de Enescu, pe 7 februarie, în aceeași interpretare. Simfonia a fost prezentată inițial de London Philharmonic Orchestra tot pe scena Festivalului Enescu, în ediția 2013, la Sala Palatului.
"Este o bucurie și pentru noi, și pentru public să putem anunța deja deschiderea ediției 2017 a Festivalului Enescu cu una dintre dintre compozițiile reper în întreaga lume ale lui George Enescu într-o versiune contemporană, sub bagheta unuia dintre cei mai cunoscuți dirijori la nivel mondial. Festivalul Enescu a început discuțiile cu maestrul Vladimir Jurowski încă din anul 2010. Ele s-au concretizat cu interpretarea Simfoniei a III-a în Festival, apoi cu includerea lucrării enesciene în repertoriul London Philharmonic Orchestra și cu premiera londoneză. Este parte din identitatea Festivalului să promoveze muzica lui George Enescu și, iată, să o ducă peste granițe. Mai mult, maestrul Jurowski își dorește să propună Oedipe și pentru celebrul festival BBC Proms, după interpretarea din Festivalul Enescu. Este o reușită extraordinară pentru România și o onoare pentru Festival să ducă mai departe, în acest fel și la un nivel internațional, muzica lui George Enescu.", a declarat Mihai Constantinescu, Director Executiv al Festivalului Enescu.
În cadrul ediției 2015 a Festivalului Enescu (30 august - 20 septembrie), mai bine de 20 de lucrări de George Enescu vor fi interpretate. Printre acestea, celebrul violonist David Garrett, care a doborât recordul de viteză la vioară - 13 note pe secundă - va interpreta pe scena Ateneului Român Balada pentru vioară și orchestră de George Enescu. De asemenea, orchestra americană San Francisco Symphony, deținătoare a unui Pulitzer Prize for Music va interpreta o lucrare a compozitorului român. În premieră pe scena Festivalului se vor afla nume reputate la nivel internațional precum Orchestra Filarmonicii din Berlin sau violonista Anne-Sophie Mutter.
Pe 7 februarie 2015, la Londra, într-unul dintre centrele culturale de grad zero, Southbank Centre, chiar pe malul Tamisei, 235 de muzicieni ai Orchestrei și Corului London Philharmonic au interpretat Simfonia a III-a de George Enescu în fața unui public peste 2000 de oameni. Patru rânduri de aplauze s-au auzit în sala Royal Festival Hall la finalul concertului. Dirijorul Vladimir Jurowski a ridicat partitura lucării enesciene către public. "Muzica lui George Enescu este muzica unui geniu", a punctat atunci dirijorul Vladimir Jurowski într-un interviu acordat pentru Radio România Muzical chiar înaintea premierei londonze.
Detalii despre Festival (pentru presă):
Ana-Maria Onisei (anamaria.onisei@omavision.ro; 0752220420).