Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Cristian Oroșanu conduce primul concert al stagiunii Kameratei Kronstadt

Publicat: joi, 15 Septembrie 2016 , ora 13.45

Miercuri, 15 septembrie 2016, este programat concertul de deschidere a stagiunii Kameratei Kronstadt. Violonistul Liviu Prunaru va fi solistul ansamblului dirijat de Cristian Oroșanu. Șeful de orchestră ne adresează invitația la concert:


Pregătim un eveniment deosebit, pe care vrem să-l prezentăm publicului pentru prima dată. De fapt, noi nu am mai cântat nici acest repertoriu și nici cu acest solist. Liviu Prunaru este pentru noi o bucurie, Mendelssohn și Ceaikovski sunt deja compozitori consacrați pe care toată lumea îi apreciază, iar noi prezentăm aceste trei lucrări pentru prima dată. Adică, Simfonia a X-a de Mendelssohn, pentru orchestră de coarde, Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de coarde, descoperit de Menuhin nu demult și, în partea a doua, Serenada op.48 de Piotr Ilici Ceaikovski.


În cazul lui Liviu Prunaru vorbim, de fiecare dată, despre un program foarte încărcat. Cum a apărut această colaborare. A fost o invitație a Kameratei Kronstadt?

Invitația a venit cumva invers. Discutând cu el despre altceva, mi-a exprimat curiozitatea de a cânta cu formația Kamerata Kronstadt, de care a auzit - mă bucur că avem deja un renume - și bineînțeles că am acceptat cu mare plăcere. Se potrivea chiar foarte bine cu perioada începutului de stagiune și am reușit să găsim o dată de comun acord în așa fel încât acest eveniment să poată avea loc în 15 septembrie.


Vorbim acum despre stagiunea Kameratei Kronstadt. Propuneți câte un concert în fiecare lună. Ce pregătiți pentru octombrie?

Într-adevăr, Kamerata Kronstadt a obișnuit publicul cu un eveniment pe lună sau aproape pe lună, nu avem o regularitate și o dată anume în lună, dar pot să vă spun deja pentru luna octombrie. Avem un eveniment organizat la Biserica Neagră. Este un concert care închide Festivalul Musica Coronensis și reunește artiști brașoveni plecați peste hotare și care se întorc cu laurii succesului acasă; un concert dirijat de Steffen Schlandt și la care intrarea va fi liberă.


Maestre Cristian Oroșanu, vă mulțumesc pentru acest dialog!

Și eu mulțumesc - și dumneavoastră și publicului, care de fiecare dată ne întâmpină cu aplauze. Vă aștept deseară, la ora 19:00, la Sala Patria din Brașov.

Interviu realizat de Lucian Haralambie