În luna ianuarie 2009 s-a lansat la casa de discuri "Virgin Classics" un nou CD cu opusuri enesciene. Alaturi de Octetul de coarde op. 7, în versiunea orchestrala agreata de George Enescu - imprimat de Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo dirijata de Lawrence Foster, violonistul Valeri Sokolov a înregistrat, împreuna cu pianista Svetlana Kosenko, si Sonata op. 25 "în caracter popular românesc". Violonistul ucrainean ne-a vorbit cu aceasta ocazie despre recenta înregistrare, dar si despre felul în care priveste el muzica marelui compozitor român.


În 2005 ati câstigat Premiul I la Concursul International "George Enescu". Ce ne puteti despre experienta aceasta?

Am participat la acest concurs deoarece aici nu se urmareste latura spectaculoasa a interpretarii, ci se urmaresc calitatea si profunzimea. A fost o experienta valoroasa. România este o tara plina de muzicieni buni, în special violonisti. Am observat, de asemenea, ca publicul român este unul deosebit de cultivat.


A fost acela primul moment în care ati descoperit muzica lui Enescu?

Nu, dar a fost prima oara când m-am apropiat cu adevarat de ea. O descoperisem cu câtiva ani înainte. Unul dintre prietenii mei cei mai buni este un tânar compozitor român si el mi-a dezvaluit lumea lui Enescu.


De ce ati ales sa includeti tocmai Sonata op. 25 "în caracter popular românesc" în repertoriul dumneavoastra permanent ?

Sonata op. 25 a fost impusa în 2005 la Concursul International "George Enescu". Am avut de ales între sonata si Suita "Impresii din copilarie". Am ales sonata, cu gândul ca o voi include apoi în repertoriul meu permanent, ceea ce am si facut. Desi o cânt de multa vreme, mereu am senzatia ca pot îmbunatati felul în care interpretez aceasta sonata, deoarece mereu descopar câte un nou nivel, un nou strat. As putea spune chiar ca nu are limite din acest punct de vedere.


Cum ati descrie muzica lui Enescu?

Enescu este, din punctul meu de vedere, o personalitate exceptionala. Mi se pare genul de persoana pe care vrei s-o iei drept exemplu. Nu stiu daca a pornit de la ideea ca vrea sa schimbe ceva, dar asta a facut, cel putin pentru violonisti. Prin lucrarile sale pentru vioara a schimbat atitudinea interpretului fata de instrument, poate chiar fata de muzica. Enescu ne obliga sa improvizam, sa ne folosim intuitia si imaginatia. Este ciudat pentru ca, pe de o parte notatiile de pe partitura sunt foarte amanuntite. Fiecare masura are indicatii de dinamica sau de caracter. În acelasi timp, însa, e atât de deschis si de liber.


Muzica sa are desigur si o valoare emotionala imensa. As da ca exemplu începutul lucrarii "Impresii din copilarie" sau partea mediana a celei de-a II-a sonate. Aceasta din urma, desi este o lucrare de tinerete, nu este deloc lipsita de profunzime. Prin aceste lucrari, dar si prin opera Oedip, în care personalitatea sa este cu atât mai evidenta, dovedeste ca este un compozitor foarte important al secolului al XX-lea.