Pun pariu că celor care te întâlnesc pentru prima dată li se pare straniu că eşti contrabasist, dar te cheamă Adrian Flautistu. Ştiu că se face muzică la tine în familie. Cânta cineva la flaut? Vreun bunic, vreun străbunic?

Eu nu ştiu dacă a existat cineva, dar cred că a existat un strămoş. Din ce ştiu eu acum, străbunicul meu nu a cântat la flaut, ci a fost profesor de vioară în zona Cernăuţi şi mai preda, cred, contrabas; dar era titular la vioară.

Aveţi o tradiţie muzicală foarte lungă, deci. Ce fel de muzică se cânta la voi acasă?

La noi se cânta muzică de toate felurile. În familia mea doar tatăl a cântat. Mai am încă trei surori care nu au cântat. Doar eu şi tata facem muzică.

Deci doar partea masculină? A fost vreo interdicţie impusă fetelor?

Nu, aşa s-a nimerit. Aşa au fost vremurile. Eu sunt cel mai mic copil, surorile mele sunt mult mai mari decât mine. La mine s-a gândit tata că ar fi bine să fac muzică şi mi-a plăcut, a văzut că-mi place şi, până la urmă, m-a dat la un liceu de muzică la 70 de kilometri depărtare de oraşul din care sunt eu. Eu vin dintr-un oraş foarte îndepărtat de aici, de Bucureşti, dintr-un oraş din nordul ţării. Se numeşte Darabani şi e cel mai nordic oraş, chiar la graniţa cu Ucraina. Străbunicii şi bunicii, după război, s-au aşezat în primul oraş de după graniţă. Aşa au fost vremurile. Şi m-au dat la liceu la Botoşani, la Liceul de artă "Ştefan Luchian". Din clasa a V-a fac muzică, nu dintr-a-ntâia.

Şi te-ai mutat, din clasa a V-a, la 70 de kilometri de casă.

Exact. Am plecat de acasă la 10 ani.

Ţi-a fost greu?

Foarte greu. Mai ales primii trei ani - în clasele a V-a, a VI-a, a VII-a - a fost greu pentru că nu mai aveam prieteni… a fost greu până mi-am găsit prieteni.

Am înţeles că un mare sprijin acolo a fost chiar profesorul tău de contrabas, dar nu ştiu dacă l-ai întâlnit chiar din clasa a V-a sau la liceu.

Din clasa a V-a. Profesorul de contrabas Gigel Şobachi nu a fost doar un profesor şi un bun pedagog, ci un sprijin total pentru mine, în tot ceea ce înseamnă viaţă. Foarte bun profesor, foarte bun!

Ai studiat de la bun început contrabas?

Contrabasul se poate studia din clasa a V-a la liceele de muzică din România. Şi am avut de ales. De fapt tata a avut de ales, că aşa e la noi, îl întreabă pe tata întâi ce instrument să aleagă băiatul. După ce am dat examen am avut de ales între câteva instrumente şi tata a ales contrabas, deoarece el şi-a dorit să fie basist. Tatăl meu este chitarist şi solist vocal şi m-a dat la contrabas. Aşa că am făcut contrabas şi nu-mi pare rău deloc!

Cum a fost primul contact cu contrabasul - un instrument nu prea atrăgător, în tot cazul nu pentru un copil de 10 ani?

Nu e foarte atrăgător, dar profesorul meu, la prima mea întâlnire cu el, chiar după examen, mi-a prezentat instrumentul, mi-a cântat ceva şi am rămas cu gura căscată; am zis că nu se poate aşa ceva - să se cânte la instrumentul acesta hidos şi mare atât de bine. Mi-a cântat ceva solo foarte interesant şi am rămas aşa, cu cel mai bun prieten al meu, contrabasul, de atunci.

Se poate vorbi despre virtuozitate în cazul contrabasului?

Da, se poate vorbi de virtuozitate pentru că au existat în istoria muzicii câţiva oameni care s-au remarcat prin faptul că au refuzat ideea de contrabas ca simplu acompaniator, au văzut resurse solistice şi au făcut transcripţii de la alte instrumente - de la violoncel, de la vioară. Au existat chiar mari solişti contrabasişti. Ovidiu Bădilă, de exemplu, care a făcut foarte multe transcripţii de la vioară la contrabas. Se poate cânta cam tot, doar că eforturile sunt foarte mari. Contrabasul te expune la un efort fizic mai mare şi-atunci e mult mai greu să interpretezi un capriciu de vioară la contrabas.

Da. Te întreb pentru că sunt atâtea bancuri care circulă în lumea muzicienilor despre instrumentele mai mult sau mai puţin văduvite de repertoriu solistic (printre care se numără şi contrabasul) şi majoritatea au ca punchline lipsa de virtuozitate…

Eu cred că aceste bancuri sunt născute în România, deoarece (nu vreau să fiu răutăcios, dar aş vrea să fiu sincer) repertoriile Filarmonicilor din România nu sunt foarte variate. De aceea suntem obişnuiţi să auzim mai des Brahms, Beethoven, Mozart şi atunci sălile sunt pline - lumea înţelege cumva muzica asta - dar dacă mergem în străinătate o să observăm că repertoriile sunt foarte variate şi partiturile de la toate partidele sunt dificile şi atunci instrumentistul nu mai poate să stea lejer, trebuie să ia partitura din timp acasă să o studieze, să vină pregătit, ca la prima repetiţie să poată să cânte acele pasaje dificile din Wagner şi alţii.

Studiu mult trebuie şi aici, mai ales când treci de la clasic la jazz. Pe tine ce te-a atras la jazz şi când s-a întâmplat concret tranziţia?

Tranziţia cred că a început în clasa a VII-a, încă de la Botoşani, deoarece studiam contrabasul în al treilea an. A venit la Botoşani Johnny Răducanu într-un concert la casa de cultură de acolo.

Johnny Răducanu pe care tu-l vedeai la televizor… am citit undeva, într-un interviu pe care l-ai dat, că devenise un fel de idol al tău, penru că tatăl tău îţi prezentase nişte înregistrări.

Da. Mă lua de la joacă când apărea la televizor Johnny Răducanu şi îmi zicea tata "Uite, el este un om important. Ascultă aici. Vezi de frumos cântă." Şi mi-a rămas în cap cumva. Şi când a venit la concert la Botoşani, m-am dus, mi-am cumpărat bilet şi acolo a cântat într-o formulă de trio, cred că cu Teodora Enache şi cu Pedro Negrescu, şi am rămas mască la concertul acela. Auzeam pentru prima dată atunci contrabasul amplificat. M-am dus a doua zi la profesorul Gigel Şobachi şi i-am spus "Domn' profesor, am fost la concert la Johnny Răducanu şi mi-a plăcut foarte mult." S-a uitat aşa puţin la mine şi mi-a spus atunci "Da, Adrian, e foarte bine că ai fost, dar să ştii că dacă vrei cumva să te gândeşti că ai putea să cânţi ca Petro Negrescu să ştii că ai nevoie să studiezi clasic foarte bine, să-ţi pui tehnica la punct, să cunoşti instrmentul foarte bine şi după aia, dacă vei vrea să treci să cânţi şi alte genuri de muzică, îţi va veni mult mai uşor." Şi am ascultat treaba asta. Am mers mai departe, la liceu…

...şi la facultate, iar formal ai început jazzul la masterat.

La masterat, da. Am terminat, am dat licenţa cu profesorul Ioan Cheptea, care acum nu mai este profesor la Conservator, a ieşit la pensie - a lucrat destul de mult… Eu l-am prins chiar în ultimii ani. Şi apoi am avut de ales între a face masteratul la clasic sau la jazz. Acum, în zilele noastre, să ştiţi că profesorii de la Conservator - la anumite instrumente, nu ştiu dacă la toate - te cam roagă… E bine să vii să faci masteratul la noi pentru că… şi-ţi dau diverse motive ca să alegi. Am stat şi m-am gândit foarte bine. Erau locuri suficiente şi trebuia să pregăteşti materialul, să te pregăteşti de examen şi nu cred că era o problemă cu admiterea nici la clasic, nici la jazz, doar că eu încă din anul III, sau II, deja începusem să cânt cu diverşi instrumentişti sau solişti-instrumentişti de la noi, sau solişti vocali şi, cumva, începusem să mă dezlipesc de muzica clasică. Nu din motive financiare - lumea poate să spună asta; pur şi simplu am simţit că sunt mai acasă. La genul acesta de muzică, libertatea asta de exprimare şi oamenii cu care am început să lucrez - instrumentişti foarte buni de la noi (le mulţumesc pe această cale că am avut ocazia să lucrez cu ei şi sper să am ocazia în continuare) - au fost mai calzi şi mai puţin rigizi. Există, pot să spun, şi cred că sunt mulţi de aceeaşi părere cu mine, mulţi profesori de la clasic care prezintă o anume rigiditate, bună pe de-o parte, dar mie mi s-a părut un pic exagerată la un moment dat şi am zis să mă opresc cu muzica clasică. Am continuat să cânt, am mai colaborat chiar şi cu Orchestra Naţională Radio - chiar când eram la masterat am avut ultimul concert la Opera din Frankfurt cu orchestra radioului. Şi apoi am aprofundat pasiunea mea pentru jazz la clasa profesorului Mircea Tiberian, cu care am şi cântat aproximativ doi ani - am făcut parte din trioul lui, din cvartetul lui.

Există acum o formaţie cu care colaborezi în mod constant, de multă vreme?

Formaţia cu care colaborez în mod constant de multă vreme este chiar trioul care susţine stagiunea de jazz de la Teatrul ACT. Această iniţiativă îi aparţine lui Vlad Popescu. În trio mai este şi George Natsis, compozitorul şi pianistul, şi sunt foarte mulţumit şi fericit că fac parte din acest trio. Susţinem un concert pe lună, în a doua miercuri din lună, din septembrie şi până în iunie; excepţie face luna ianuarie, când lumea se reface după sărbători. Asta este formaţia în care am "rezistat". Suntem acum în stagiunea a VIII-a.

Asta e mare lucru, pentru că e greu să se lege lucrurile aşa. De cele mai multe ori se destramă destul de repede pentru că aveţi tot felul de colaborări, nu numai în sfera jazzului…

Din fericire… Eu am avut norocul de a nu avea probleme financiare de când am venit în Bucureşti, din 2005, de când am început Conservatorul, pentru că am avut şi susţinere de acasă până m-am prins eu aici cu diverse proiecte în care am cântat. Proiectele au mers destul de bine, din ce în ce mai bine şi, cumva, de mulţi ani încoace, eu sunt propriul meu manager, propriul meu organizator. Eu îmi organizez activitatea, eu deci cu cine doresc să cânt şi, într-adevăr, la cele mai mici semne de nepotrivire sau vibe părăsesc proiectele şi îmi aleg să lucrez cu oamenii care fuzionează cu mine din toate punctele de vedere. Cred că sunt destul de radical - consider că nimeni nu este de neînlocuit şi oricând există rupturi din acestea se găsesc oameni care să facă faţă, să se potrivească în proiect şi-atunci… viaţa merge mai departe.

Adrian, voi, muzicienii de jazz, sunteţi nu numai instrumentişti ci şi compozitori, faceţi şi tot felul de aranjamente. Tu compui?

Deocamdată doar aranjamente. Nu m-am apucat încă de scris. Am idei. Încă nu sunt suficient de relaxat. Deşi pare că sunt relaxat, nu sunt suficient de relaxat. Am un băieţel de 5 ani care-mi ocupă destul de mult timp. Trebuie să mergem în vacanţe, trebuie să ne facem concedii, trebuie să facem multe chestii… şi-atunci încă nu mi-am găsit relaxarea totală pentru a mă putea apuca să fac un proiect de compoziţie. Probabil că o să vină şi el foarte curând.

O să mergi mai degrabă spre un jazz american, spre unul european, poate chiar tendinţe etno, cu motive româneşti? Unde te vezi, stilistic vorbind?

Nu aş alege un proiect de compoziţie cu motive româneşti, nu pentru că nu-mi place, ci pentru că din audiţia mea muzicală reiese altceva… prefer să cânt un jazz clasic, cu motive chiar din muzica clasică. Mi-ar plăcea foarte mult să pot să fac o fuziune. Da, şi, dacă vreţi pot să dau un exemplu, fără a face compoziţie prin imitaţie, e un proiect care-mi place foarte mult… basistul se numeşte Lars Danielsson. Este un basist nordic foarte apreciat, are un trio cu un polonez pianist, din păcate nu-i reţin numele, dar acest trio combină cumva muzica clasică cu jazzul şi cu motive din mai multe ţări. Auzi motive din muzica celtică, poate şi orientală - pentru că percuţionistul vine din Orient… da, aş face ceva în genul acesta.

O fuziune…

O fuziune între mai multe stiluri, poate şi cu motive orientale şi cu motive din muzica clasică… asta mi-ar plăcea să fac. Când te apuci nu ştii ce iese, dar asta mi-aş dori.

O direcţie trebuie să existe!

Da. Asta mi-ar plăcea foarte mult şi cred că va fi un proiect instrumental, nu vocal-instrumental, doar un proiect instrumental. Eu consider în continuare că jazzul este o muzică instrumentală.

Unde te vedem cântând în următoarele luni?

În următoarele luni mă puteţi vedea bineînţeles la Teatrul ACT, pentru că ne aflăm în stagiune. În februarie este concertul Remember Petrucciani; în fiecare lună februarie ne amintim de Petrucciani, îi cântăm piesele. Mie îmi place foarte mult acest proiect cu Petrucciani şi chiar vă invit la concert.

Unde are loc concertul?

La Teatrul ACT, pe Calea Victoriei nr.126, de la ora 19.00, a doua miercuri din lună. Acolo mă puteţi vedea. La sfârşitul lunii are loc un concert cu saxofonistul Cristian Soleanu la Sala Mare a Radio-ului. Cristi îşi va cânta compoziţiile alături de Big Band-ul Radio din care face parte de atâţia ani, iar în a doua parte a concertului va susţine câteva compoziţii în formula de combo, formulă redusă cu Vlad Popescu la baterie, Albert Tajti la pian, Paolo Profeti la saxofon, Adrian Cojocaru la trombon şi cu mine la contrabas.

E, iarăşi, un concert foarte bun şi vă invităm la el. Astea sunt două concerte mai mari, importante. În rest, dacă intraţi pe Facebook şi vedeţi - eu nu postez foarte multe chestii pentru că nu am timp, dar dacă colegii care se ocupă de proiecte fac promovare eu dau share la evenimente, e la două clickuri distanţă şi atunci puteţi vedea unde mă mai auziţi. Eu activez în multe proiecte acum, nu vreau să spun numărul că nu e bine şi s-ar supăra mulţi. Chiar sunt persoane care urmăresc activitatea mea şi vin la concerte… stau cumva cu urechile ciulite pe contrabas sau pe chitară-bas şi apreciază ceea ce fac eu şi le mulţumesc că vin la concerte în continuare.

Transcrierea interviului: Gina Macsenţian