În 3 martie 2014 au fost lansate la nivel internaţional nu mai puţin de 4 albume: aţi ascultat deja în cadrul emisiunii Arpeggio selecţiuni de pe albumul L'amour semnat de tenorul Juan Diego Florez, disc pe care-l puteţi reasculta pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2014; un disc cu lucrări contemporane semnate de Bryce Desser şi Johnny Greenwood - acesta din urmă creator al coloanei sonore a filmului "There will be blood". Tot astăzi s-au lansat şi cele 4 simfonii de Robert Schumann, înregistrate de Orchestra de Cameră a Europei, condusă de Yannick Nezet Seguin, pe care le puteţi asculta începând de miercuri, 5 martie, la CD Review din cadrul emisiunii Arpeggio - un album inclus şi în campania "Votează discul de muzică clasică al anului 2014". Şi în fine, tot astăzi, s-a lansat cel mai nou disc al dirijorului britanic Daniel Harding: Simfonia Alpilor de Richard Strauss, interpretată de Orchestra Saito Kinen din Japonia.

Sigur, ni se pare o înregistrare inedită - pentru că Japonia este atât de departe faţă de România, nu numai geografic, dar şi cultural. Însă vă asigur că avem în faţă o înregistrare excepţională: Orchestra Saito Kinen este ansamblului unui festivalului japonez Saito Kinen care are loc la Matsumoto, în inima munţilor Japoniei. Este alcătuită din muzicieni japonezi de elită care activează în Europa şi Statele Unite ale Americii, dar include şi muzicieni invitaţi, în special la partidele de suflători, artişti care sunt membri ai orchestrelor din Berlin, Viena, Philadelphia şi Boston. Revista britanică Gramophone a inclus Orchestra Saito Kinen printre cele mai importante ale lumii.

Iniţial, acest disc trebuia înregistrat sub bagheta lui Seiji Ozawa, care însă acesta a trebuit să renunţe la proiect din motive de sănătate. Aşa că în locul său a venit britanicul de 38 ani Daniel Harding, unul dintre starurile noii generaţii de dirijori la nivel mondial.

Sigur, discul celebrează anul Richard Strauss în care ne aflăm şi oferă o spectaculoasă versiune a Simfoniei Alpilor cu 125 de instrumentişti în orchestră, iar înregistrarea este una de ultimă oră, folosind cele mai noi tehnici astfel încât sunetul să poată fi redat în toată plenitudinea sa, creînd senzaţia că orchestra cântă chiar în spaţiul unde se realizează audiţia.

Este cu siguranţă o versiune memorabilă a Simfoniei Alpilor - un sumum al artei interpretative şi tehnicii audio - care ne arată că la 100 de ani de la premiera acestei lucrări, încă putem descoperi noi faţete ale Simfoniei Alpilor.