Cezarina Mătăsaru locuieşte pe Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12, în casa care a rămas în biografia pianistului Dinu Lipatti ca ultima reşedinţă a adolescenţei, înaintea plecării la Paris. Despre istoria acestei locuinţe, în care familia Lipatti s-a mutat în anul 1930 şi peste care s-au suprapus ani din istoria legendarului muzician, în interviul acordat de doamna Cezarina Mătăsaru Irinei Cristina Vasilescu.

Cui i-a fost vândută casa, care a fost mersul lucrurilor?
Până în 1997, când a apărut legea 112, aici au fost foarte mulţi chiriaşi. O dată cu Legea Naţionalizării, ca să nu aducă pe altcineva în această casă, Valentin Lipatti, fratele cunoscutului pianist, i-a lăsat casa academicianului Alexandru Graur, care şi-a făcut studiile la Paris, a devenit ulterior profesor de limba latină la Liceul „Matei Basarab” şi a venit aici împreună cu fratele soţiei sale, Bujor Sion – secretar cu propaganda în Comitetul Central şi care a murit în 1974, într-un accident de avion. După ce a plecat Bujor de aici, Valentin Lipatti nu a mai rămas decât un an. Iar când cumnatul lui Alexandru Graur şi soţia acestuia au murit, au rămas în urma lor doi copii: Ion Iliescu l-a crescut pe cel mai mare, iar cel mic a fost luat de o soră a doamnei Graur. La început, în 1953, am împărţit bucătăria de la subsol trei familii: familia mea, cea a lui Valentin Lipatti şi cea a lui Alexandru Graur. La început a venit Moş Graur singur; în 1953 fiul acestuia, Dumitru Graur, avea şase ani. Dumitru este fiul academicianului şi a celei de-a doua soţii a sa, Neaga Graur. După moartea academicianului, Dumitru şi soţia acestuia au rămas aici.

Deci casa a fost locuită de dumneavoastră şi de familia Graur şi am înţeles că Valentin Lipatti a stat aici numai un an, până în 1954.
După ce a plecat Valentin Lipatti, Ambasador U.N.E.S.C.O. în acea perioadă, partea în care a locuit a fost închiriată de un colonel, Mateescu, a cărui fiică este astăzi medic. Ulterior, în locul colonelului s-a mutat doamna Cristina Raicu, inginer doctor în ameliorarea plantelor, care lucra la Biroul de cercetare de la Băneasa şi era soţia unui profesor de la Universitate. Ulterior, am împărţit această casă cu familiile Raicu, Gavriliţă, dar şi cu o doamnă, pe nume Viorica Grecu, o muncitoare de la fabrica „Flacăra Roşie”. Gavriliţă era sergent major la Securitate şi îndeplinea funcţia de şofer. În 1953, când am venit, l-am găsit aici şi probabil că locuia în această casă încă din 1949. Iar în locul lui Dumitru Graur s-a mutat ulterior familia Cârjan, care avea doi copii.

Ce s-a mai întâmplat cu casa, cine a mai locuieşte în ea?
În prezent, în această casă mai locuim eu şi domnul Marian Gostin. Nu ştiu dacă se mai păstrează şi astăzi estrada pe care era amplasat pianul lui Dinu Lipatti. Eu cred că acel instrument trebuie să mai existe încă: mi s-a părut întotdeauna că este prea mare pentru a putea fi mutat. Era un pian cu coadă, foarte mare. Casa este trecută în patrimoniu şi vă pot spune câteva lucruri şi despre camerele sale – de exemplu, faptul că această cameră (cea în care ne aflăm acum) are 26 de metri şi i-a aprţinut lui Bujor Sion. O întâmplare fericită a făcut ca în 1953 să obţinem noi, familia Mătăsaru, această cameră. Vizavi se găsea dormitorul lui Moş Graur care avea 24 de metri. Următoarea cameră făcea legătura între acest dormitor şi o sufragerie de 36 de metri. Când am ajuns pentru prima oară aici, în 1953, exista grajdul, însă caii fuseseră vânduţi – probabil imediat după plecarea lui Dinu Lipatti. Mai rămăsese doar trăsura, pe care mai târziu a vândut-o Valentin. Moş Graur a cumpărat o parte din teren, dar platforma de deasupra grajdului, cea de 36 de metri, era împărţită în două: într-una dintre aceste camere locuia vizitiul familiei, iar cealaltă era estrada. Mai târziu, camera vizitiului a fost luată de Securitate şi dată lui Gavriliţă; estrada şi sala de concert aveau în total 45 de metri. Holul de la intrare avea 15 metri pătraţi, sufrageria – 32 de metri, iar dormitorul – 24 de metri. Urmează un culoar, în dreapta căruia se află podul, iar în partea stângă – o bucătărie foarte mică, de aproximativ 4 metri, două camere – fiecare a câte 9 metri pătraţi, dintre care una era locuită de Viorica Grecu, iar cealaltă – de către un refugiat politic iugoslav, din vremea lui Tito. Camera în care locuiesc acum i-a aparţinut bătrânei bulgare care i-a crescut pe Dinu şi pe Valentin Lipatti, Marina Pavlova.