Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

„Waste Side Story” - în premieră la Opera Națională Română din Cluj-Napoca

Publicat: vineri, 10 Mai 2024 , ora 10.03

Opera Națională Română din Cluj-Napoca prezintă astăzi, 10 mai 2024, un spectacol de operă contemporană în premieră.

Este vorba despre "Waste Side Story", pe muzică semnată de Tobias Gröninger și Dominik Schuster. Regia îi aparține lui Dan Vasile, iar scenografia a fost concepută de Magdy Hawash. Sub bagheta dirijorului Adrian Morar, vor evolua soliști ai Studioului "Lya Hubic", printre care soprana Anna Stănescu, tenorul Adelin Ilca, baritonul Cătălin Moței și bas-baritonul Zoltan Molnar. Participă, de asemenea, violonista Diana Man, pianista Lelia Serafinceanu și Adrian Muntean la contrabas, între alții.

Ora de începere este 18:30, iar locul de desfășurare - Sala Mare a instituției clujene.

Spectacolul "Waste Side Story" se înscrie în proiectul "Grand Opera Pata Rât", o inițiativă prin care se dorește emanciparea comunităților marginalizate din zona Pata Rât și întărirea relațiilor între zona amintită și orașul Cluj-Napoca.

Sarah Natsis