Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Accelerando”, cel de-al treilea eveniment din seria „Piano Express” - în fața bisericii Kretzulescu

Publicat: duminică, 15 Septembrie 2024 , ora 0.00

"Accelerando" se intitulează cel de-al treilea eveniment din cadrul proiectului "Piano Express", creat de pianista Adriana Toacsen, ce are loc în fața Bisericii Kretzulescu din capitală.

Protagoniști sunt violonista Angela Jumugă-Cuibariu, violoncelista Daria Cornițov și pianistul Mihnea Stroe, toți trei studenți ai UNMB.

Începând cu ora 17:00, publicul poate asculta un program alcătuit din lucrările "Buenos Aires Summer" și "Buenos Aires Autumn" din ciclul "Estaciones Porteñas" semnat de Astor Piazzolla, "Mozart-Adagio" din creația lui Arvo Pärt, "Sept Papillons" pentru violoncel solo de Kaija Saariaho și "Give me Phoenix Wings to Fly" semnată de Kelly Marie Murphy.

Cea de-a doua ediție a proiectului "Piano Express" propune în fiecare duminică din luna septembrie o serie de evenimente gratuite, în aer liber. Trei dintre concertele propuse de organizatori sunt acompaniate de dialoguri cu specialiști în arhitectură pe tema memoriei urbane.

Ana Sireteanu