Se întâmplă la Radio România Înapoi

Adrian Ghenie, interviu pentru Radio România Cultural: „Pe viitor vom fi mai relaxați pentru că am scăpat de obsesia autenticității”

Publicat: vineri, 11 Octombrie 2024 , ora 9.50

Artistul Adrian Ghenie, a cărui expoziție Egon Schiele - Adrian Ghenie: Shadow Paintings, de la Muzeul Albertina din Viena, a fost vernisată azi, a acordat un interviu în exclusivitate jurnalistei Daria Ghiu, istoric și critic de artă, care va fi difuzat vineri, 11 octombrie, în ultima dintre cele două ediții speciale ale emisiunii Orașul Vorbește, transmise în direct din capitala Austriei, la Radio România Cultural, de la ora 9:00.

Concepută de românul Ciprian Adrian Barsan, expoziția Shadow Paintings oferă o experiență artistică unică, în care Adrian Ghenie recreează vizionar lucrările pierdute ale lui Schiele, cunoscute până acum doar din fotografii alb-negru.

Întâlnirea a fost prilejuită de invitația Oficiului Național de Turism al Austriei de a participa la vernisajul acestei expoziții revoluționare, o juxtapunere remarcabilă între doi dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX și XXI.

"Schiele este un artist perfect. Pe de o parte, are instrumentarul unui artist format, pe de cealaltă parte, are ochiul unui puști nesigur, care își pune și el întrebarea, la fel ca un puști din ziua de azi: "sunt sexy sau nu?". Și începe să își facă un tip de autoportret care este practic echivalentul avant la lettre al acestui selfie pe care noi îl facem deja ubicuu, peste tot", spune Adrian Ghenie.

Întrebat despre temele care îl preocupă în această etapă a vieții și creației sale a adăugat: "Cred că pe viitor vom fi mai relaxați pentru că am scăpat de obsesia asta a autenticității. Ca povestea cu undergroundul. Cine mai e underground astăzi? Underground în sine nu mai există. Suntem într-un pat al lui Procust, mai degrabă, oricum ne-am pune, nu încăpem, suntem prea scurți sau prea lungi. Toți migrăm spre virtual, ne facem profilurile acestea pe care ajustăm permanent. Și aceasta devine o nevroză generalizată".

Adrian Ghenie s-a născut în 1977, la Baia Mare, iar acum locuiește și lucrează la Berlin. A absolvit, în 2001, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, iar în 2005, împreună cu Mihai Pop, a fondat la Cluj-Napoca Galeria Plan B, un spațiu dedicat expunerii și cercetării artei contemporane. De-a lungul timpului, a expus în mari instituții de artă ale lumii, printre care: Accademia di Francia a Roma - Villa Medici, Roma; Centro de Arte Contemporáneo (CAC) Málaga; Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg; Museum of Contemporary Art (MCA), Denver; Stedelijk Museum voor Actuele Kunst (S.M.A.K.), Ghent; Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), București; Tate Liverpool. În anul 2015, a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneția cu proiectul "Darwin's Room". Ghenie este reprezentat de mai multe galerii influente la nivel global, între care Galeria Pace și Galeria Thaddaeus Ropac.