Îl readucem în atenția dvs. marți, 12 decembrie 2017, în prima oră de "Arpeggio", pe Arthur Rubinstein, între legendele pianisticii secolului XX. O facem nu neapărat pentru că în 20 decembrie se vor împlini 35 de ani de când a trecut la cele veșnice (discret și liniștit, în somn, poate visând la armoniile subtile din vreuna dintre nocturnele de Chopin, pe care le iubea, cu siguranță, atât de mult). Ni-l reamintim pragmatic, fără îndoială, cu egoismul melomanului care nu se satură niciodată de valențele nesfârșite, mereu proaspete, ale unor interpretări pe care le datorăm muzicienilor cu har nesfârșit, parcă.

Și este greu să afirmi despre cineva că a fost lipsit de vocația eternității după ce a petrecut, din cei 95 de ani ai săi, 85 în fața pianului: a început să atingă clapele albe și negre la 3 ani, și-a făcut debutul public la scurtă vreme după aceea și continua să cânte până cu 5 ani înainte de bara finală de măsură dintr-o existență pentru care, parcă, un veac nu e neapărat suficient.

Născut la Łódź, în Polonia, pe 28 ianuarie 1887, Rubinstein a avut norocul să crească în umbra unor titani ai claviaturii - Serghei Rahmaninov și Josef Hofmann. Și, pe măsură ce aceștia au ieșit din scenă, forma propriei sale legende a căpătat o osatură din ce în ce mai stabilă. Singurul rival i-a fost, desigur, Vladimir Horowitz, despre care Rubinstein, în autobiografia sa, susținea că a fost, într-adevăr, un mai mare pianist decât el - nu însă și un muzician mai mare… Totuși, câteva observații obiective se impun: Horowitz a lipsit din atenția publicului între 1952 și 1965, interval în care Rubinstein a fost zeul suprem al pianului. Sviatoslav Richter avea o libertate limitată de mișcare (atât cât i-o permitea spațiul sovietic), iar excentricul Benedetti-Michelangeli și-a cenzurat sever numărul de apariții publice.

În panteonul pianistic al secolului XX, Arthur Rubinstein are în continuare locul cuvenit unui titan: cu tehnica lui remarcabilă, sunetul strălucitor și logica muzicalității, cu elanul propriu adus propriilor interpretări, cu stilul său natural, neforțat și străin ideii de agitație - s-a dovedit unic, așa cum, desigur, este orice mare artist. Iar ceea ce Arthur Rubinstein a avut de oferit, mai presus de toate, a fost capacitatea de a ne spune că muzica înseamnă fericirea de a te bucura de ea.

Atunci când a împlinit 75 de ani, artistul a fost rugat să explice vivacitatea sa tinerească și focul interior. "Savurează un homar, mănâncă o livră de caviar - trăiește! Dacă ești îndrăgostit de o blondă superbă cu o figură lipsită de expresie interioară și fără minte, nu-ți face griji! Ia-o de nevastă! Bucură-te de viață!" - era sfatul impetuosului Arthur Rubinstein. Marele pianist nu ezitat să-și pună chiar el în practică trăirismul asumat, așa că tot ceea ce a făcut, muzical sau în afara muzicii, a fost într-un caracter "con brio": chiar și la o vârstă înaintată, când majoritatea interpreților o lasă mai ușor, el susținea, în medie, un concert la trei zile; a fost sufletul a nenumărate petreceri și dineuri; era un neobosit interlocutor, inclusiv în interviuri; era, în mod inefabil, Rubinstein.

Etalând un stil situat la confluența dintre romantism și intelectualism în abordarea pianului, artistul s-a mișcat cu dezinvoltură printr-un vast repertoriu, din care nu lipseau Mozart, Beethoven, întreaga literatură a secolului romantic dar și autori moderni (ca Heitor Villa-Lobos, Igor Stravinski sau Karol Szymanowski). Evident, însă, Chopin a rămas specialitatea sa, Rubinstein fiind considerat, și astăzi, de nu puțini, drept un interpret chopinian fără pereche.

O oră cu Arthur Rubinstein - marți, 12 decembrie, ora 10,00; când aveți spre audiție Studiile simfonice op.13 de Robert Schumann și Concertul nr. 2 op. 21 în fa minor de Frédéric Chopin.