Ecouri din școli Înapoi
AUDIO. 'Ascultă 5 minute de muzică clasică' la Școala Gheorghe Țițeica din Craiova
Două piese ale compozitorilor Dinu Lipatti și Vincenzo Bellini au fost în atenția elevilor de la Școala gimnazială „Gheorghe Țițeica” din Craiova. Audițiile din cadrul proiectului „Ascultă 5 minute de muzică clasică” îi încântă pe copii și, spun ei, le oferă prilejul de a descoperi creațiile unor compozitori celebri și de a se familiariza cu un gen muzical aparte.
„Șeicanu Andrei. Îmi ăplace acest proiect deoarece învățăm lucruri noi, ascultăm și muzică clasică – altfel de muzică față de ce ascultăm noi – și învățăm mai multe despre compozitori.”
Chiar dacă nu ascultați prea multă muzică clasică, totuși, ai putea spune că ai un compozitor preferat?
„Mozart și Beethoven.”
Acasă ai ocazia sau îți faci timp să asculți și muzică clasică?
„Da, mai rar. Mai merg și la filarmonică.”
De ce crezi că este muzica clasică neatractivă? Care sunt motivele pentru care elevii de vârsta voastră nu se apropie prea mult de muzica clasică?
„Ne îndreptăm mai mult spre muzica nouă și nu prea ne interesează muzica clasică la vârsta noastră.”
„Îmi place pentru că eu, de obicei, acasă nu ascult muzică clasică și cu ocazia aceasta, în ora de muzică, în loc să învățăm și să scriem, ascultăm muzică frumoasă.”
„Sunt Zaradi Yasmine. Îmi place faptul că învățăm despre noi muzicieni, nu numai ascultăm muzică, ci și învățăm despre trecutul lor și.. e alt gen de muzică față de ce ascultăm noi acasă, metal, rock… Metallica, Iron Maiden, Pink Floyd.”
„Sunt Vlad Andreea. Acest proiect îmi place pentru că noi, acasă, chiar nu avem curiozitatea să ascultăm muzică clasică. Acasă ascultăm rap, metal… mai multe stiluri, dar muzcă clasică cred că nici unul din clasă nu ascultă, iar doamna ne dă oportunitatea de a învăța mai mulți compozitori.”
Proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” a fost primit cu interes de elevi și cadre didactice deopotrivă.
Profesorul de muzică Liana Radu de la Școala gimnazială „Gheorghe Țițeica” din Craiova și-a exprimat aprecierea pentru această campanie marca Radio România Muzical.
„Este un proiect foarte bun. De câțiva ani de când este implementat, eu îl folosesc aproape la fiecare oră, în funcție de programă și ce am eu de predat în ziua respectivă. Este foarte binevenit. Cu această ocazie și copiii ascultă măcar 5 minute de muzică clasică, chiar dacă sunt câteodată mai mult de 5 minute, în foncție de ce lucrări sunt în săptămâna respectivă. Cu ocazia asta mai învață și ei și, câteodată, aflăm și noi câteva curiozități despre compozitorii respectivi pe care nu le știm chiar pe toate. Am învățat și noi despre ei, dar tot timpul mai e câte ceva de învățat.”