Invitatul meu din această seară este binecunoscutul dirijor Gabriel Bebeșelea. Bine ai venit în studioul Radio România Muzical!

Mulțumesc pentru invitație! De fiecare dată mă bucur să revin.

Gabriel, am ascultat ceva mai devreme Pastorala fantezie de George Enescu cu tine la pupitrul dirijoral - un album apărut în anul 2018. Ce-ți aduci aminte despre acest disc, despre realizarea acestui disc?

E un disc pe care am avut onoarea să realizăm prima audiție absolută a oratoriului Strigoii de George Enescu. A fost o adevărată revelație cu privire la veriga lipsă din muzica enesciană, între lucrările sale de tinerețe și grandiosul său Oedip. Iar această Pastorală fantezie era un bonus track pe acest disc, era o piesă care nu mai fusese niciodată înregistrată, ba mai mult, nu fusese interpretată aproape un secol. E o piesă care, după înregistrarea acestui disc, a căpătat o viață a ei proprie și este extrem de interpretată. A fost interpretată și de Charles Dutoit, de Concertgebouw Amsterdam, Orchestra Națională a Ungariei, eu am realizat-o în foarte multe locuri din Asia până în America de Nord, cu varii orchestre din Europa, dar cel mai mult m-a bucurat faptul că tot mai mulți dirijori interpretează această miniatură sclipitoare a lui George Enescu.

Îmi spuneai că la înregistrări s-a citit la prima vedere.

Da, ce se aude pe disc... în mod surprinzător chiar și pentru mine, orchestra a fost atât de bine pregătită și atât de serioasă încât cam 80% din ceea ce se aude e, de fapt, prima citire. Reluările au fost foarte puține și am reușit să încheiem înregistrările cu această piesă cu o zi mai devreme față de cum fuseseră preconizate, dar calitatea rămâne una foarte înaltă pentru că e una dintre orchestrele radio de top din Germania.

Au trecut două luni și jumătate din acest an. Cum a început anului 2025 pentru tine?

Din punct de vedere muzical, a început cu Tonkunstler Orchestra din Viena, orchestră la care mă bucur de fiecare dată să revin pentru că e vorba de niște muzicieni minunați cu care am o legătură foarte plăcută și cu care reușesc de fiecare dată să fac concerte extrem de frumoase. Am susținut cinci concerte alături de aceștia; două dintre acestea au fost la Musikverein. Mai mult, solista concertelor a fost Sayaka Shoji, o violonistă extraordinară cu care am avut norocul să concertez și la București, una dintre violonistele mele preferate, țin să menționez, pentru că e un adevărat filosof al sunetului. De fiecare dată când colaborăm, purtăm o conversație timp de luni de zile despre ce urmează să interpretăm, despre manuscrise, ediții, scrisori și tot ceea ce înconjoară lucrările pe care urmează să le interpretăm împreună.

Ai semnat și un contract important, un contract de impresariat, în această perioadă. Vreau să-mi spui cât de important pentru un artist este impresarul?

Fără un management puternic, artistul nu călătorește foarte mult, iar un artist care nu călătorește foarte mult nu face muzică la un nivel foarte înalt. Dar, mai bine spus, în zilele noastre, muzicianul fără impresar nu există, pentru că toate discuțiile organizatorice nu sunt purtate cu muzicianul, sunt purtate cu impresarul său. Artistul se ocupă doar de artă, se ocupă doar de muzică. Discuțiile ce țin de partea contractuală și de călătorii, hoteluri ș.a.m.d. sunt strict în apanajul impresariatului tocmai pentru a-ți ușura ție munca și să te ocupi doar să faci muzică și să o faci cât de bine poți.

Când vorbim despre concertele tale, întotdeauna există o doză de inedit - fie conexiuni la vedere sau nu, fie o anumită temă. Ceeace mă face să te întreb, cum gândești alcătuirea unui program de concert?

Pentru mine, e foarte important să oferim muzică extrem de bine interpretată, cu o responsabilitate foarte mare față de partitura pe care o interpretăm, dar, în egală măsură, și față de publicul care vine în sala de concerte. Dar, foarte important, poate în egală măsură pentru mine, este să oferim o poveste. Cred că în secolul XXI nu mai ajunge să facem doar concerte bune, cred că trebuie să oferim publicului șansa de a intra într-un sanctuar, de a lăsa grijile cotidiene la ușa sălii de concerte. Dacă reușim timp de două ore, cât durează acel concert, sau trei ore, cât durează un spectacol, să facem spectatorul, auditorul să uite de problemele lui cotidiene sau să-și ridice noi problematici su să găsească soluții, înseamnă că ne-am atins misiunea pentru seara respectivă. Așadar, pentru mine, povestea din spatele muzicii este la fel de importantă și modul în care sunt conectate lucrările muzicale într-un concert este în egală măsură important pentru ceea ce se întâmplă în seara respectivă. Și nu e doar pentru public, este și pentru muzicieni. Dacă există o conexiune între lucrări, îmi dau seama la repetiții că relevanța muzicală este scoasă la suprafață tot mai puternic dacă există niște legături între ce se interpretează în seara respectivă.

Vinerea trecută, ai susținut la Timișoara un concert interesant. Practic, singura operă scrisă de Bartok, în concert. Cum a fost primit - iată, că tot vorbeam despre conexiunea cu publicul - acest concert?

Cred că a fost un concert extrem de special. Și nu vorbesc despre faptul că au fost standing ovations la final, ci pentru că această operă nu s-a mai auzit la Timișoara de 44 de ani, din 1981, anul centenarului Bela Bartok, un lucru destul de curios având în vedere că Bartok s-a născut la 50 de kilometri de Timișoara, chiar în județul Timiș, la Sânnicolau Mare.

Am profitat de acea săptămână la Timișoara și m-am dus să văd din nou casa în care s-a născut Bela Bartok și să vizitez muzeul din Castelul Nako din Sânnicolau Mare.

A fost un concert special pentru că face parte dintr-un proiect mai amplu. Noi ne aflăm în anul Enescu-Bartok. Ambii s-au născut în 1881, dar Bartok a murit acum 80 de ani, în 1945, iar Enescu, acum 70 de ani, în 1955. Așadar, am continuat niște proiecte pe care le-am început pe timpul Capitalei Culturale Europene la Timișoara în această direcție, de a face singura operă a lui Bartok și singura operă a lui Enescu. În toamnă, o să se realizeze Oedip de Enescu tot la Timișoara, cu mai mulți muzicieni din mai multe țări reuniți, continuând ceea ce s-a început în Capitala Culturală Europeană, în care au fost mai multe proiecte în care s-au reunit diverși muzicieni, cu mai multe orchestre, cu compozitori din mai multe țări pentru a realiza proiectele începute în acel an extrem de special pentru Timișoara.

Acum exact o lună, ai fost prezent pe scena Sălii Radio. Ai condus Orchestra de Cameră Radio într-un concert în care solist a fost violonistul Valentin Șerban. Tema a fost - și ne-ai spus într-un interviu - muzica scrisă de copii-minune dar care au avut un sfârșit tragic. Acum revii pentru două săptămâni la rând, însă la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Primul concert este vineri și te-aș ruga să ne vorbești despre acest program și despre colaborarea cu solista.

Aș începe de la colaborarea cu mezzosoprana Roxana Constantinescu, pentru ce debutul meu cu Orchestra Națională Radio, care a avut loc cred că în urmă cu 12 ani (eram student în acea vreme), a fost chiar într-un concert vocal-simfonic în care Roxana era solistă. Așadar, practic revizităm debutul meu din urmă cu 12 ani, dar în cu totul alt context acum. E vorba de o muzică extrem de specială pentru mine. Am pornit în construcția acestui program de la Bruckner, dar am vrut să-l vedem pe Bruckner din altă perspectivă, și anume din cea a celui care l-a inspirat cel mai mult în muzica sa, Wagner.

Partea a doua a concertului conține Simfonia nr.3, care este de fapt dedicată lui Richard Wagner și în care regăsim mai multe stileme componistice pe care Wagner le-a patentat în compozițiile sale. Există acel celebru acord Tristan, din Tristan și Isolda, există niște frânturi - nu sunt citate exacte, dar sunt niște frânturi - de motive pe care le regăsim în tetralogia lui Wagner, dar, bineînțeles, toate trecute prin filtrul personal al lui Bruckner.

Înainte de pauză, este programat un ciclu de lieduri, Wesendonck Lieder, cu Roxana Constantinescu. Două dintre aceste lieduri au servit drept studiu lui Wagner pentru Tristan și Isolda.

Iar în deschidere, o uvertură pe care Bruckner a compus-o pe vremea când studia cu Simon Sechter, primul său profesor de compoziție, cel pe care l-a și înlocuit atunci când a venit de la Linz la Viena, la catedra de compoziție și de contrapunct. O uvertură pe care acesta a compus-o, uvertura în sol. Este tot o lucrare care stă sub zodia wagnerismului. Deci, practic, chiar dacă îl avem pe Wagner înconjurat de Bruckner, este tot umbra acestuia și asupra muzicii lui Bruckner.

Iar Roxana Constantinescu este, să spunem o interpretă a muzicii lui Wagner, dar care cântă pentru prima dată pe scenă aceste lieduri. Spunea într-un interviu pe care l-am difuzat ceva mai devreme că se bucură că tu ești cel care dirijează acest concert, pentru că ești "un muzician atent la voce, stil și la intențiile compozitorului". Ați avut repetiții?

Da, am avut deja repetiție. Îmi place foarte mult să lucrez cu voci. Lucrul acesta cred că se observă din timpul repetițiilor și mai ales că devin uneori un factor de stres pentru orchestră în momentul în care tot insist că vocea trebuie să se audă non-stop și vocea trebuie să fie cea care iese întotdeauna la suprafață și noi trebuie să facem absolut tot ceea ce ține, tot ceea ce e omenește posibil din punct de vedere muzical în așa fel încât să înconjurăm acea voce dar să nu o acoperim.

E interesant, mai ales că vorbim despre lied, care este un gen cu totul aparte.

Și sunt niște lieduri foarte speciale, pentru că doar unul este orchestrat de fapt de către Richard Wagner, ultimul, "Vise", iar celelalte sunt orchestrate de asistentul său, Felix Mottl, dar Wagner și le-a dirijat în această orchestrație și au fost orchestrate sub atenta lui observație.

După programul de vinerea aceasta, vinerea viitoare revii pe scena Sălii Radio, tot la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, dar cu un program total diferit. Este vorba despre doi compozitori americani actuali celebrii - Philip Glass și Wynton Marsalis. Ce ne spui despre acest program?

Pentru mine o să fie și o premieră faptul că o să colaborez pentru prima dată cu Big Band-ul Radio, pentru că în simfonia The Jungle compusă de Wynton Marsalis, partida cea mai importantă, solistul serii este, de fapt, big band-ul. E pentru big band și orchestră mare. E o piesă extrem de fascinantă și care descrie tumultul vieții din New York și zgomotele, sunetele din New York, care pornesc oarecum aleatoriu și după aceea converg înspre o muzică extrem de dinamică dar cu foarte multe fluctuații emoționale. E o piesă la care țin foarte mult și care e extrem de plină de vitalitate, dar și de expresie interioară. Și e o lucrare care e în repertoriul extraordinarului dirijor român Cristian Măcelaru; este unul dintre cei mai importanți dirijori în această lucrare la nivel internațional.

Practic, trebuie să spunem că Cristian Măcelaru a interpretat prima audiție a acestei lucrări în 2019, în Statele Unite ale Americii, alături de Orchestra Națională Simfonică a României și big band-ul lui Wynton Marsalis.
Mai vorbim despre o lucrare interesantă, și anume al doilea concert pentru vioară și orchestră de Philip Glass. A fost și el interpretat pe scena Sălii Radio acum 10 ani de același solist cu care vei colabora, iată, în concertul de vinerea următoare, de pe 21 martie. Te rog să ne vorbești și despre acest concert.

Acest concert este o nouă colaborare a mea cu Alexandru Tomescu, ca de fiecare dată, o mare bucurie. Philip Glass e un compozitor minimalist, dar care reușește să treacă dincolo de bariera ritmică, reușește să aducă și o patină de umanitate la această tehnică componistică plină de calcule matematice. Acest concert numărul 2 pentru vioară și orchestră de coarde cu sintetizator are de fapt și un subtitlu, American 4 Seasons, Cele 4 anotimpuri americane. De fapt, ideea generală a concertului de săptămâna viitoare este un alt fel de America, văzută din punct de vedere sonor.

Cu Alexandru Tomescu ai spus că ai mai colaborat. Bănuiesc că o să iasă un concert extraordinar. După câte știu, se mai găsesc foarte puține bilete pentru concertul de vinerea următoare. De cel de vinerea asta nu știu, dar nu cred că mai sunt multe.
Am ascultat Fantezia pastorală de George Enescu, știu că este singurul tău album din discografie. Te gândești la un proiect discografic în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat?

Da. De stagiunea viitoare, o să fie pe rol câteva înregistrări pentru o casă de discuri importantă și o să urmeze mai multe discuri alături de Musica Ricercata și alături de alte orchestre din Europa, discuri care sper să fie foarte interesante pentru publicul larg și nu numai.

Am vorbit de George Enescu și te-aș ruga să ne spui ce înseamnă pentru tine muzica lui Enescu?

Poate e o doză de subiectivism, dar el e unul dintre cei mai importanți compozitori pentru mine nu doar din punct de vedere muzical, dar și conduita sa personală cred că ar trebui să ne servească drept model, mai ales într-o perioadă extrem de zbuciumată. Muzica lui George Enescu, pentru mine, e exact ceea ce a spus primul meu profesor de dirijat, maestrul Petre Sbârcea. A spus că pentru dumnealui este ca un copac din care se nasc ramuri, frunze și fiecare are câte o nouă legătură și o nouă viață. Muzica lui Enescu cred că e atât de infinită încât de fiecare dată când iau o partitură pe care am dirijat-o și am redirijat-o, descopăr noi căi și noi drumuri interpretative la care nu m-aș fi gândit înainte. E ceva extraordinar de care m-am lovit la foarte puțini compozitori, să descoperi atât de multe fire și atât de multe strategii interpretative încât să nu epuizeze niciodată atenția unui interpret.

Vei fi prezent pe afișul Festivalului Enescu din această toamnă. Poți să ne spui câte ceva despre program, ce vei dirija, ce orchestră vei conduce?

O să dirijez Orchestra din Antverp, una dintre cele mai de top orchestre din Europa de Vest. E un program extrem de eclectic, care va cuprinde inclusiv o piesă pe care m-am bucurat foarte mult că au acceptat-o, Rapsodia spaniolă de Isaac Albeniz orchestrată de George Enescu. E o piesă, din păcate, mult prea rar interpretată, cu o orchestrație absolut fascinantă și luxuriantă deopotrivă a lui George Enescu.

Și pentru că am vorbit de Festivalul Enescu din toamnă, ce proiecte ai în următoarea perioadă? Știu că înainte de Paști, dacă nu mă înșel, vei fi pe scena Ateneului Român cu Matthaus Passion, dedicat celor 340 de ani de la naşterea lui Bach.

E un proiect foarte important pentru mine acest Matthaus Passion care, din nou, nu s-a mai cântat de mult prea mult timp în București. O să fie două concerte, pe 10 și 11 aprilie, alături de Filarmonica "George Enescu", cu o distribuție extraordinară.

Urmează o perioadă destul de plină, cu concerte la Amsterdam, la Viena din nou, concerte în mai multe orașe din Germania, mai multe turnee, la Koln o să fiu de două ori în stagiunea următoare, o să fiu al Aarhus și Copenhaga... O să fie o perioadă destul de intensă, mai mult în afara țării în partea a doua a stagiunii.

Gabriel Bebeșelea, mulțumesc pentru prezență, îți urez succes pe scena Sălii Radio cât și pe celelalte scene unde vei dirija! Sper ca proiectele tale să prindă viață și să bucure cât mai mulți oameni pentru că, în această lume nesigură, avem nevoie de repere de valoare, iar valoarea culturală, în opinia mea, sper că va duce la însănătoșirea acestei nații.

Sper și eu să se întâmple exact același lucru. Mulțumesc mult!