Gabriel Bebeselea a dirijat concertul din 23 septembrie 2021, sustinut de Orchestra Filarmonicii George Enescu, in cadrul festivalului George Enescu, la Ateneul Roman.

Ai fost invitat al Festivalului George Enescu  pentru întâia în urmă cu fix 10 ani, la vremea aceea, fiind cel mai tânăr dirijor invitat. Aveai în jur de 23 de ani. Așa că, pentru început, te rog să-mi spui câteva cuvinte despre legătura ta cu Festivalul Internațional "George Enescu"!

Într-adevăr, eram student pe când am fost invitat pentru prima dată în seria de concerte care prezenta lucrări ale tinerilor compozitori. Exista un workshop de compoziție pe vremea aceea, la care juriul Concursului Enescu asculta compozițiile, se lucra cu acei compozitori în timp real și noi interpretam piesele. A fost pentru mine o școală întreagă experiența cu festivalul la început și s-a dezvoltat și a evoluat, pas cu pas, până când am ajuns în fața unor orchestre absolut minunate, pe care le dirijasem și în alte părți și deja ne cunoșteam destul de bine.

Festivalul, pentru mine, înseamnă foarte mult pentru că în prima mea perioadă de formare, cât timp am fost student în România, a fost gura de oxigen, de sunet pe care-l auzeam, și-atunci am început prin intermediul festivalului să înțeleg ce înseamnă sunetul calitativ.

E foarte frumos că ediția de anul acesta a festivalului cred că-ți pune la dispoziție tot instrumentarul pentru un concert cu conotațiile afective pe care am bănuit că le vei avea. În primul rând, te vei afla la pupitrul dirijoral al Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", al cărei dirijor principal ești din stagiunea 2020-2021. Iar în al doilea rând, revii cu un program Grieg-Enescu, ce are, de asemenea, o valoare în primul rând afectivă. Mă înșel?

Nu, deloc. În primul rând, cea mai puternic emoțională lucrare, cu care am o legătură spirituală puternică, e Strigoii de George Enescu. E o piesă absolut fascinantă, pe lângă faptul că este de o putere și de o forță nemaiîntâlnite, e, din punctul meu de vedere, veriga lipsă dintre prima parte a creației enesciene și marea lui capodoperă, Oedipe. E ceea ce ne lipsea în această tranziție a vocalității tipic enesciene. Iar acest cuplaj împreună cu Grieg l-am făcut din punct de vedere ideatic, mai degrabă filosofic, pentru că în ambele lucrări este vorba despre călătoria inițiatică și călătoria înspre regăsirea proprie. Dacă Peer Gynt călătorește în toată lumea ca să o găsească pe Solveig acasă la el, după ce a peregrinat pe tot mapamondul, la fel și Arald, o regăsește pe regină, dar după moarte. Și această legătură am făcut-o prima dată la Berlin, când am interpretat Strigoii de George Enescu în premieră. Și să menționez că meritul principal este al maestrului Cornel Țăranu și al maestrului Sabin Păutza, care s-au ocupat de reconstrucția manuscrisului și a schițelor și de orchestrarea acestei capodopere.

În același timp, Strigoii este una dintre partiturile enesciene care-ți datorează ție readucerea readucerea în actualitate și prima ei înregistrare discografică.

Da. Pe acel CD se află Strigoii alături de altă lucrare care se va interpreta în Festivalul Enescu, Pastorala fantezie - o piesă pe care am avut onoarea și plăcerea să o dirijez în multe locuri. Dar, sincer, cea mai călduroasă primire a fost la ediția trecută, când am dirijat-o pe scena Sălii Palatului, alături de Orchestra de Stat a Rusiei.

În acest moment, ești după o repetiție cu orchestra filarmonicii. Spune-mi, cum a decurs repetiția?

Ca întotdeauna când revin la Filarmonica Enescu, mi se pare că se sudează o energie foarte specială între noi și, chiar dacă lucrarea lui Enescu este de o dificultate inimaginabilă - de fapt, cum altfel ar fi putut să fie o lucrare de-a lui George Enescu! - simt că orchestra pătrunde în subtilitatea din spatele ei și-n acel mesaj filsofic pe care Eminescu, prin intermediul lui Enescu de această dată, reușește să-l transmită.

Sunt sigură că faci o comparație între cele două ansambluri - orchestra pe care o dirijezi acum, Filarmonica "George Enescu", în partitura Strigoii, și Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, cu care ai înregistrat și cu care, evident, ai și interpretat-o pentru întâia oară. Care ar fi resorturile acestei comparații?

S-ar putea să vă dezamăgesc, dar mă feresc întotdeauna de comparații, pentru că de fiecare dată o partitură renaște. Chiar și cu orchestra din Berlin, când am înregistrat, a fost destul de diferit în unele momente, față de atunci când am făcut concertul, pentru că e altă acustică, este alt mulaj al instrumentarului, este altă coordonare. Și-atunci, și muzica, chit că e aceeași partitură, de fiecare dată capătă noi valențe și renaște.

Mă așteptam să spui însă că instrumentiștii din Filarmonica "George Enescu" sunt totuși mai familiarizați cu sound-ul enescian.

Bineînțeles că sunt mult mai familiarizați, dar ceea ce vreau eu să spun e că această interpretare o să fie unică, o să aibă o doză de unicitate foarte specială pentru mine. Și tocmai cum ați amintit, este această patină sonoră, tipic enesciană. Cu toate că este o lucrare în care Enescu experimentează foarte mult... este prima lucrare în care el folosește sprechstimme și sprechgesang, tehnici care erau nou apărute în acel moment. Deci, chiar și pentru Enescu, are multe momente care sunt destul de atipice.

Ai o garnitură de soliști cunoscuți, cu care ai făcut echipă multă vreme. Atât în Peer Gynt, o ai solită pe soprana Rodica Vică, cât și în Strigoii, un cvartet vocal. Ce poți să ne spui despre acești soliști?

Cu ei am început acest proiect cu Strigoii, cu ei am realizat și înregistrările. Unicul care nu a putut să fie prezent a fost baritonul Bogdan Baciu, înlocuit foarte rapid de Florin Estefan, căruia i se potrivește mănușă rolul din Strigoii. Dar alături de Rodica Vică, Tiberiu Simu și Alin Anca am realizat și înregistrarea și prima audiție a acestei lucrări. Ei sunt foarte rodați în această lucrare, ei deja se simt ca peștele-n apă. Și, la rândul lor, descoperă noi tipuri de submesaje și subtexte pe care Enescu le introduce în această partitură. Deci e, din nou, o bucurie să mă aflu alături de ei pe scenă și să descoperim împreună aceste sonorități foarte, foarte speciale.

Implicarea ta încercetarea și readucerea în actualitate a unei importante părți a creației enesciene este deja binecunoscută și extrem de apreciată. Te preocupi de cercetarea și popularizarea muzicii enesciene în lume, de fapt, de ani buni și ai punctat în aproape toate interviurile că privești acest aspect al activității tale ca pe o datorie. Dar care sunt obstacolele de care te-ai lovit? Sau care sunt minusurile pe care le-ai observat în creația enesciană și care au condus la receptarea ei atât de târzie și greoaie? Din punctul tău de vedere!

Din reflex, aș spune, editurile! E prima bornă care trebuie trecută, și-anume să reintre drepturile de autor ori în posesia statului român, pentru a realiza ediții critice de care editurile nu au fost interesate, din păcate. Ori, la trecerea celor 70 de ani, totuși, aceste ediții critice să fie începute. Fără ediții critice Enescu, o să fie foarte complicat în continuare, pentru că partiturile existente sunt pline de miliarde de greșeli și de foarte multe neajunsuri pe care însuși Enescu le semnaliza din timpul vieții. Dar ele nu sunt reeditate, ba mai mult, noi nu avem - și subliniez acest lucru - o ediție critică. Deci, este cel mai mare impediment! Tocmai de aceea, am imersat și mai mult în a-i cerceta manuscrisele și a cerceta muzica sa din perioada lui embrionară, din proto-perioada lui de compoziție, înainte de Poema Română, pentru că acolo se regăsește de fapt seva a ceea ce va urma. Iar lucrările pe care Enescu le-a compus până la 15 ani sunt absolut fantastice! Și aici putem acum, în momentul de față, să facem ediții critice. Spre exemplu, la Pastorala fantezie, acest lucru l-am făcut cu ajutorul Muzeului Național "George Enescu", care a și publicat partitura și pot să spun că este o ediție critică aceea, pentru că însumează o cercetare foarte vastă nu doar a manuscrisului, ci a tuturor surselor înconjurătoare. Acest lucru va trebui făcut și e o misiune a noastră, a tuturor muzicienilor, să facem acest lucru pentru Enescu.

O altă cauză ar mai fi sau ne rezumăm doar la aceasta?

Eu cred că e cel mai mare impediment. Pentru că, datorită Festivalului "George Enescu", muzica sa în momentul de față se aude la foarte multe orchestre și răsună lucrări care nu au mai fost cântate înainte...

Și este cântată cu foarte multă bucurie! În sfârșit, am avut - asta este impresia mea de ascultător - plăcerea să constat că în primul rând dirijorul și orchestra, instrumentiștii din orchestră, au înțeles partitura lui Enescu și, după aceea, chiar am perceput faptul că au și iubit-o înainte să ne-o prezinte nouă! E mare lucru!

Absolut! Dar lucrul acesta se datorează în primul rând Festivalului "George Enescu", prin acea regulă nescrisă că fiecare orchestră invitată trebuie să interpreteze o lucrare a lui George Enescu. Atunci, inevitabil, orchestrele le programează în propriile sezoane și descoperă ce compozitor fantastic este. Ba mai mult, fără concursul Festivalului Enescu acest lucru ar fi fost foarte mult îngreunat. Dar, datorită acestui fapt, sunt foarte multe orchestre care nu vin în festival, dar care cer muzica lui Enescu în stagiune. Deja vedem, de exemplu, Oedipe, cântat de două ori în lume, la case foarte importante, în același timp. Este o performanță pentru această capodoperă pe care, la aproape un deceniu după premieră, ne permitem s-o auzim în cât mai multe locuri.