Conform legii, o casă de licitaţii poate vinde obiecte bănuite de a avea valoare de patrimoniu doar cu avizul autorităților care au competenţa de a stabili dacă obiectele respective pot fi licitate.

Detalii despre procedurile legale aflăm de la Adrian Silvan Ionescu, Directorul Institutului de Istoria Artei "George Oprescu" şi membru în Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor din cadrul Ministerului Culturii.

Având în vedere situația creată de anunțul unei case de licitații care va scoate la vânzare, în luna septembrie, o serie de documente și obiecte aparținând lui George Enescu, în calitate de membru în Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor din cadrul Ministerului Culturii, aveți cunoștință dacă s-ar fi depus o cerere de clasare a unor obiecte și documente care să fie considerate de patrimoniu național?

Nu. La toate ședințele la care am participat în ultimele câteva luni nu rețin să fi fost depus vreun dosar sau mai multe privind niște piese care se află în afara patrimoniului Muzeului "George Enescu", deci în posesie particulară, care ar fi avut destinația prezentării într-o casă de licitații.

Ca să le explicăm, pe scurt, ascultătorilor noștri, ce presupune o asemenea procedură astfel încât o casă de licitații să poată vinde obiecte care ar putea să fie considerate de patrimoniu național. Casa de licitații se adresează Comisiei din care faceți parte sau proprietarul acelor obiecte? Care este traseul și cum pot fi vândute astfel de obiecte, fără să fie create disensiuni?

Casa de licitații trebuie să se adreseze Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, depunând un dosar de expertiză - expertiza trebuind să fie efectuată de un expert autorizat tot de Ministerul Culturii, tot prin Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor - iar respectivul dosar este analizat de membrii specializați ai acestei comisii și primește calitatea de obiect care poate să fie încadrat în categoria "fond" sau în categoria "tezaur". Tezaur, însemnând valoare națională și universală de primă mărime, iar categoria fond - obiect cu o valoare înaltă, dar nu neapărat la nivelul de tezaur.

Se pot vinde, în cadrul unei licitații, obiecte de valoare fără să fi fost primit un accept din partea comisiei?

Nu. După știința mea, nu.

Obiectele respective întâi ar trebui să fie prezentate unui muzeu de specialitate, să aibă o instituție întâi dreptul de a le solicita în propria gestiune?

Asta, fără discuție. La orice licitație, Ministerul Culturii sau instituțiile au drept de preempțiune. Deci, dacă obiectul respectiv interesează, trebuie să atenționeze casa de licitații că respectiva instituție este dornică să achiziționeze acel obiect.

Prin urmare, acești pași sunt obligatorii și nu se poate realiza o licitație fără să fi parcurs toate etapele.

Sigur, fără discuție. Oricum, piese de această valoare, care au primit validarea ca piese de tezaur sau de fond, nu pot să părăsească țara. Asta este clar! Acum niște ani, când au fost scoase la licitație, la una dintre casele noastre importante, câteva lucrări de Constantin Daniel Rosenthal, de Anton Chladek, de Henri de Mondonville și alți câțiva pictori de secol XIX, toate acele piese, care fuseseră în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României dar fuseseră retrocedate conform legilor în vigoare, erau deja în aceste categorii de tezaur și normal că posesorii lor nu le-ar fi putut scoate peste graniță.