Postul nostru sărbătorește 28 de ani de la prima emisie în data de 24 martie 2025. Această aniversare va fi marcată printr-un recital extraordinar susținut de violonistul Alexandru Tomescu la Catedrala Sf. Iosif din București, începând cu ora 20.00, în data de 24 martie. Renumitul interpret se află alături de mine, în studioul Radio România Muzical.

Bună seara, domnule Tomescu!

Bună seara! Bine v-am găsit!

Aș vrea să începem vorbind puțin despre această ocazie. Este vorba despre aniversarea de 28 de ani de la prima zi de emisie. Ce înseamnă Radio România Muzical pentru dumneavoastră?

Înseamnă aerul pe care-l respir. Muzica clasică face parte din existența mea în modul cel mai natural posibil. Țin minte cum, pe vremea când eram copil, elev, student, îmi cumpăram cu religiozitate o revistă, se numea Tele-Radio, care avea în ea programele de radio pe lângă cele de televiziune, și urmăream întotdeauna emisiunile cele mai importante, înregistram - piratam, cum ar veni - violoniștii, în special, dar și alte lucrări simfonice care-mi plăceau. Și, iată, au zburat anii... Radio România Muzical împlinește 28 de ani! Este, cred eu, unul dintre cele mai importante posturi de radio ale trustului Radio România și creșterea de audiență fantastică pe care o are vorbește multe despre calitatea emisiunilor, despre dorința publicului din România de a avea acces la o muzică de calitate. Și aceasta este zi de zi, oră de oră, minut de minut aici prezentă.

Să vorbim puțin despre acest recital pe care-l veți susține. Este vorba despre muzică de Johann Sebastian Bach. Dincolo de aniversarea pe care o avem în acest an, aș vrea să știu ce importanță are pentru dumneavoastră acest compozitor care... ar putea fi același răspuns: "este aerul pe care-l respirăm".

George Enescu a spus foarte frumos despre muzica lui Bach că este pâinea lui cea de toate zilele și, de altfel, numeroși alți muzicieni cântă Bach în fiecare zi, așa, pentru purificarea lor spirituală. Știu despre celebrul violoncelist Pablo Casals; el cânta în fiecare zi una dintre suitele de violoncel, tot așa, pentru propria lui plăcere.

Muzica lui Bach este o muzică cu care am crescut, de când mă știu ca fiind violonist, și anul trecut am făcut această descoperire fantastică pentru mine; am descoperit această transcripție a suitelor pentru violoncel pentru vioară. Și, dintr-odată, la vârsta de 47 de ani, am avut în față o partitură nou nouță de Johann Sebastian Bach, de care mă voi bucura mulți ani de-acum înainte.

De altfel, acest program Bach de vioară solo pe care-l voi prezenta luni seară va cuprinde exact o selecție a celor mai frumoase suite scrise pentru violoncel și transcrise la vioară. Un demers foarte interesant al acestei transcripții, care onorează și o tradiție din epoca lui Bach - era o chestiune la ordinea zilei să se transcrie muzică de la un instrument la altul. Spre exemplu, unul dintre concertele pentru vioară l-a transpus pentru clavecin, imediat, fără nici o problemă. Pentru că, dacă stăm să ne gândim, să privim de la o anumită înălțime toată chestiunea, Bach compunea muzică. Punct. Și muzica se poate materializa în diverse instrumente - că este violoncel, că este vioară, că este orchestră. Și iarăși un exemplu grăitor cred că este acela al celebrei sale lucrări "Arta fugii", lucrare lăsată în mod deliberat neterminată, care se încheie cu semnătura sa muzicală, și lucrare la care, printre altele, nu a menționat instrumentul căruia îi este dedicată. Este o chestiune pe care și în ziua de astăzi muzicienii, muzicologii caută încă, experimentează și așa vor face întotdeauna.

E o realitate cu care ne confruntăm, evident. Acum, pentru că vorbeați despre această calitate a muzicii clasice, aș vrea să știu cum vedeți dumneavoastră educația publicului? Este încă un lucru necesar? Publicul român credeți că este judicios, poate să-și dea seama dacă e vorba despre o muzică de bună calitate, dacă e vorba despre o lucrare mai puțin cântată, e vorba despre o muzică contemporană, muzică bună, muzică mai puțin bună? Cum credeți că este situația actuală a publicului român?

Situația nu este foarte rea. Sigur că are mai degrabă niște gusturi mai conservatoare, mergând pe perioada romantică, se intră cu timiditate în secolul XX, dar aici cred că un rol foarte important îl au, pe de-o parte, orchestrele Radio, care propun în fiecare am programe foarte îndrăznețe, și, bineînțeles, postul Radio România Muzical, care are exact această misiune - nu doar de a oferi publicului numai ceea ce el așteaptă să asculte, ci, pe lângă aceasta, să îi deschidă apetitul pentru a explora zone noi ale muzicii. Pentru că s-a scris muzică și după Bach, și după Beethoven, și după Șostakovici. S-a scris mult și după Enescu.

Eu cred că e foarte bine că există această preocupare. Uite, și în Festivalul Enescu sunt propuse foarte multe lucrări care nu fac partea neapărat din repertoriul rulat în mod curent de filarmonicile și orchestrele din România. Și, încetul cu încetul, vom ajunge să ne sincronizăm cu ceea ce se întâmplă în restul lumii. Pe foarte multe scene din străinătate, apetitul și deschiderea pentru muzica de secol XX, de secol XXI este mult mai mare.

Chiar și concertul pe care-l cânt acum, cu Orchestra Națională Radio, Anotimpurile de Philip Glass, inițial mi-a fost solicitat de celebrul festival din Franța, La Folle Journée. L-am cântat acolo și îl pot cânta și în România. Se cântă prima dată la Orchestra Națională Radio. Are o energie care te cucerește, nu poți să rămâi indiferent la ce se întâmplă acolo.

Chiar voiam să vă întreb: cum vă raportați dumneavoastră la muzica contemporană și la acest fenomen... dincolo de minimalism, de exemplu, aș vrea să știu ce ascultați dumneavoastră de obicei?

Pot să spun că am crescut cu muzică contemporană. Tatăl meu, pianistul Adrian Tomescu a fost foarte implicat în aducerea la viață a numeroase creații ale compozitorilor români contemporani. De altfel, era și foarte bun prieten cu ei; veneau des la noi în casă în vizită... Îmi aduc aminte, la un moment dat, mă jucam cu un borcan care avea niște chestii interesante în el, niște piulițe, niște bucăți de lemn, și tata apare disperat... „Ce e asta! Am nevoie de el pentru o piesă de pian preparat de John Cage!” Habar n-aveam ce înseamnă asta!

Regretatul George Balint, care mi-a fost profesor la Conservator, spunea că, din punctul lui de vedere, copiii ar trebui să învețe muzica începând cu muzica contemporană, pentru că le vine un pic mai natural, pare o joacă pentru mulți dintre ei.

Da, mi-am dat seama de acest lucru și atunci când am mers în diverse școli, în cadrul unui proiect-pilot în campania Ascultă 5 minute de muzică clasică a postului Radio România Muzical, și aveam un fel de mini-conferințe de 20 de minute. Le vorbeam copiilor despre muzică, despre ce a însemnat pentru mine muzica atunci când am început să cânt și, evident, copiii erau curioși să vadă cum e o vioară, să o atingă, să o ciupească și să vadă care este treaba, cum sună o vioară. De obicei, le cântam la început o lucrare de Bach, mai cuminte ca să nu îi speriem foarte tare, și pe urmă, dacă vedeam că le place, că sunt implicați, îi întrebam „Ați vrea să auziți și altceva, diferit de aceasta?”. Și le cântam Lăutarul de George Enescu - muzică de cu totul altă factură, mult mai abstractă aș zice. Și, de fiecare dată, acești copii - născuți toți după 2000 - spuneau că piesa lor preferată era cea a lui George Enescu. Deci, există o deschidere extraordinară a tinerilor către muzică, către muzica modernă, și de aceea este minunat că există, printre altele, această campanie al cărei ambasador am onoarea să fiu - Ascultă 5 minute de muzică clasică. Ei bine, totul trebuie să înceapă cu niște doze homeopatice și, pe urmă, semințele astfel plantate au șansa să încolțească.

Revenind la întrebare... am cântat destulă muzică scrisă dincolo de a doua jumătate a secolului XX. Problema este că, în România, de foarte multe ori e greu de programat, greu de găsit parteneri, filarmonici care să zică „da, vrem să cântăm acest concert”. Pentru că sut tot felul de probleme de ordin logistic, de ordin financiar, materiale care trebuie închiriate, drepturi de autor care trebuie plătite ș.a.m.d. Chiar acum, în viitorul relativ apropiat, urmează Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, care se va ține și aici, la Sala Radio, și o să cânt acolo o lucrare foarte nouă, de pe care abia se usucă cerneala, semnată de compozitoarea Sabina Ulubeanu.

E adevărat că nu sunt atât de imlicat, nu cânt în mod curent, în fiecare lună sau în fiecare an, câte o lucrare de acest gen, dar îmi face mare plăcere.

Tot așa, vorbind de lucrări mai noi, zilele acestea e pe cale să fie lansat un compact-disc pe care l-am înregistrat cu Orchestra Transilvană. Inițiatorul proiectului a fost donul Gavril Țărmure de la Bistrița - Bistrița, orașul unde s-a născut compozitorul Tudor Jarda. Am cântat concertul lui aici, la Sala Radio, și, iată, l-am înregistrat împreună cu această orchestră în condiții excelente. Și, iată, discul va apăra în câteva zile pe piață.

Abia aștept să îl ascultăm! Domnule Tomescu, vă mulțumesc foarte mult pentru această prezență tonică și pentru toate ideile cât se poate de optimiste pe care ni le-ați oferit vizavi de fenomenul actual al muzicii românești - și contemporane, și mai puțin contemporane.