Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu compozitorul Dan Popescu

Publicat: luni, 14 Noiembrie 2022 , ora 9.34

În 18 noiembrie va începe turneul Wind Water Earth by Dan Popescu, susținut de violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea și violoncelistul Ștefan Cazacu. Aflăm detalii despre programul recitalurilor din discuția cu Dan Popescu, compozitor și inițiator al proiectului.

 

 

Domnule Dan Popescu, puteți cuprinde, în câteva cuvinte, spiritul în care au fost scrise lucrările pe care cei trei instrumentiști le vor interpreta?

Spiritul e dificil de descris în cuvinte. Compozițiile de pe CD-ul cu același nume, "Wind, Water & Earth", au fost create de-a lungul unei perioade mai lungi, atât poate inspirate înainte de pandemie, cât, în principal, în perioada pandemică și aduse la viață în 2021 și 2022. Procesul acesta al inspirației și al creației e dependent de mulți factori: atât de persoanele pe care le-am cunoscut, cât și de dorința mea de a explora o serie de gânduri și de trăiri legate puternic și de aceste trei elemente - pământul, apa și vântul.

Cumva, acest album este născut din dragostea și interesul meu fenomenal față de instrumentele cu coarde, vioara și violoncelul - aceste superbe instrumente care m-au inspirat de-a lungul vieții. Și a fost, de asemenea, o dorință de a ieși din experiența mea muzicală legată foarte puternic de pian. Așa că, în jurul pianului au gravitat aceste două instrumente care m-au inspirat să explorez noi tărâmuri.


Cărui instrument atribuiți fiecare dintre cele trei elemente - vântul, apa și pământul?

Mi-e dificil să vă răspund că un anumit instrument reprezintă un anumit element. Cert e că în muzică sunt anumite legături între glasul violoncelului - foarte aproape de timbrul uman sau clipocitul sunetelor, al clapelor pianului - apa care se poate regăsi câteodată lină, curgătoare, câteodată cu elemente de gheață, câteodată cu elemente de curgere sau de vâltoare în sunetul și în expresia pianului... Vioara poate să ne inspire un vuiet sau o mângâiere lină a unui vânt... Aceste elemente se pot găsi la unele instrumente sau la toate instrumentele în funcție și de sentimentele pe care mi le inspiră momentul ascultării unei piese sau momentul - cum a fost în cazul meu - inspirației de a compune.

Deci, e foarte dificil să vă spun că un element e, cumva, inspirat sau reprezintă un instrument, chiar dacă în anumite momente, la începutul creației mai ales, am încercat să vizualizez aceste relații, descoperind de fapt odată ce cei trei artiști minunați - Alexandru Tomescu, Sînziana Mircea și Ștefan Cazacu - au interpretat pentru prima dată aceste piese, înțelesuri și nuanțe la care chiar nu mă așteptam... cât de întrepătrunse sunt elementele acestea în toată muzica.

 

Atunci când ați compus lucrările incluse în turneul "Wind, Water & Earth", le-ați scris având deja în minte interpreții partiturilor și abilitățile lor tehnice și interpretative?

Am avut la un moment dat, poate o revelație, dacă doriți, de a-mi imagina cum ar fi să construiesc această exprimare a intenției mele prin arcușul unui violonist cum ar fi domnul Alexandru Tomescu. A fost un moment extraordinar când l-am ascultat, cu ocazia unui concert, cu această nouă ureche a mea, internă, cu această nouă intenție, și-atunci, acea inspirație, acel transfer fenomenal de emoții de la Alexandru Tomescu către intenția mea de a compune pentru această voce specială a viorii sub arcușul dânsului... a fost poate momentul în care în mintea mea s-a prefigurat acest vis. Pe ceilalți doi muzicieni i-am cunoscut înainte. De exemplu, Sînziana: am mai colaborat cu dânsa în cadrul proiectului "Moștenitorii României muzicale". Ștefan Cazacu... am ajuns prin referințe la el, pentru că îmi căutam acești parteneri care să completeze și să facem această echipă minunată.


Ce cuvânt sau frază ar defini lucrările compuse de dumneavoastră până acum?

Dacă mă refer la toată creația mea de până acum, cuvântul cel mai important ar fi "curiozitate" și... explorarea de noi tărâmuri.

"Wind, Water & Earth" este, clar, o poveste a descoperirii de către mine a acestor trăiri pe care le am și pe care le pot exprima prin muzică la aceste trei instrumente.


Care credeți că este rolul unui compozitor în societatea contemporană?

În ceea ce privește un compozitor ca și creator, e foarte dificil pentru că avem, vedeți - ca în multe alte arte și în multe alte domeni în omenire - avem o istorie bogată, cu foarte multe exemple, trăiri și forme de expresie, foarte multă acumulare de cultură, paradigme, dogme, limbaje. Și-atunci, câteodată e dificil să îți găsești propriul tău limbaj în contextul unei tradiții, unui bagaj, unei culturi al cărui produs, până la urmă, ești. Noi toți suntem produsul societății în care ne-am dezvoltat și al istoriei, tradiției, culturii pe care am acumulat-o și am procesat-o. Și să transformi toate aceste informații, toată această experiență socială și culturală în ceva nou e, poate, provocarea cea mai mare.

Interviu realizat de Norela Liviana Costea