Ați spune că există o nuanță de lejeritate, de luminozitate în programul pe care îl dirijați miercurea aceasta? Posibil mai ales în prima lucrare din program - Uvertura "Italianca în Alger" de Gioachino Rossini și în piesa ce încheie programul - Simfonia a IV-a de Ludwig van Beethoven?

Răspunsul simplu la această întrebare ar fi: Simfonia a IV-a de Beethoven este prinsă la mijloc între doi coloși - Simfonia "Eroica" și Simfonia a V-a. Și chiar dacă este scrisă într-o tonalitate "întunecată", în perioada în care a compus-o, Beethoven era îndrăgostit de Contesa von Brunsvik. Dacă avem acest detaliu în minte când ne formăm perspectiva asupra programului muzical propus, mai ales în ceea ce privește simfonia beethoveniană, descoperim că ni se înfățișează o conjunctură mult mai veselă. Beethoven este desigur foarte puternic și viguros și contrastează mult cu Mozart, care a inclus în creația sa absolut tot, mai puțin brutalitatea - pe aceasta i-a lăsat-o lui Beethoven. Dar în Simfonia a IV-a nu există cu adevărat brutalitate, ci doar pură dragoste de viață, joie de vivre. Se simte pe parcursul întregii lucrări că Beethoven era îndrăgostit - avem momente tandre, de flirt, dans, de bucurie curată.

Care este perspectiva dumneavoastră asupra Concertului pentru clarinet și orchestră de Mozart, supranumit și "Cântecul de lebădă" al compozitorului?

A fost scris, bineînțeles, în același an ca Recviemul. Remarc ceva incredibil în legătură cu acest concert - oameni pe care îi cunosc și care nu sunt neapărat ascultători de muzică clasică aud adesea partea lentă a acestui concert la radio și exclamă "Cunosc această piesă! Ce este?". Însă ei nu cunosc, de fapt, lucrarea. Se întâmplă același lucru în cazul "Micii serenade". Pare că Mozart reușește să compună ceva ce, chiar dacă nu ai mai auzit vreodată, îți lasă sentimentul că îți este cunoscut. Fenomenal! Este impresionantă frumusețea conținută de acest concert, mai ales având în vedere că a fost compus în ultimul său an de viață. Cred că și-a văzut într-adevăr dinainte moartea, cum se întâmplă în cazul multora. Este ceva extraordinar!

Cum se simte revenirea la pupitrul dirijoral al Orchestrei de Cameră Radio?

Mă întorc aici pentru că îi iubesc pe muzicieni. Sunt grozavi! Îmi plac românii și apreciez interpreții din această orchestră în mod deosebit pentru că au o conștiinciozitate minunată, sunt muzicieni foarte buni. Au nevoie doar de conjunctura de a se manifesta.

Cum priviți colaborarea cu tânărul clarinetist Radu Greluș?

Așa cum spuneam, interpreții din orchestră sunt de calibru și am vrut să le ofer ocazia de a străluci, așa cum aș face și cu membrii orchestrelor mele din America sau de la Londra. Pentru programul acestui concert am decis că îl vom pune în lumină pe unul dintre instrumentiștii soliști din cadrul orchestrei, întrucât în ansamblu există artiști de calibru. Programul a fost construit, într-un fel, în jurul Concertului pentru clarinet și orchestră de Mozart. Când ai interpreți buni, poți să îi pui în față. Nu e întotdeauna ușor pentru muzicienii din orchestră, dar el se va descurca minunat, de asta sunt convins.