Miercuri, 26 martie 2025, Orchestra de Cameră Radio îl va avea la conducere pe Christopher Warren-Green, apreciat dirijor cu o activitate artistică de peste cinci decenii pe cele mai prestigioase scene din lume. Cu această ocazie, muzicanul englez a stat de vorbă colega noastră, Ioana Țintea.

Programul concertului de la Sala Radio propune contraste puternice, de la sonorități contemporane la clasicismul lui Mozart. Aș dori să începem discuția noastră cu lucrarea Songs of the Angels de Adam Wesołowski. La o primă căutare pe internet, am descoperit o muzică ce creează o atmosferă asemănătoare coloanelor sonore de film.Cum o descrieți dumneavoastră?

Nu este un lucru rău dacă o lucrare amintește de coloana sonoră a unui film. Atunci când muzica clasică este inclusă în filme,spre exemplu cum este cazul Simfoniei a III-a "cu orgă" de Saint-Saëns, folosită în Babe, aceste lucrări devin foarte cunoscute și asta este foarte bine. William Walton a compus muzică de film, la fel și Șostakovici. În Concertul pentru violoncel și orchestră există pasaje care amintesc de sunetul unei flașnete. Este plin de cântece populare rusești, dar și de multă durere, voință și forța poporului rus din acea perioadă - vorbim despre anul 1958. "Songs of the Angels" (Cântecele îngerilor) este o lucrare a prietenului meu Adam Weselowski, care este polonez. El însuși scrie că în corul îngerilor, serafimii sunt cei mai apropiați de Dumnezeu, însă îngerii și arhanghelii rămân cel mai aproape de oameni, slujindu-i și ajutându-i. Linia melodică este construită integral pe conceptul "vitezei luminii". Este marcată cu litera C, iar această valoare are o semnificație. Întreaga lucrare durează 8 minute și 20 de secunde, exact timpul necesar pentru ca lumina să ajungă de la Soare la Pământ - un simbol al divinității și al luminii, conferind astfel un ton angelic lucrării. Și dacă muzica sa are această calitate cinematografică, nu este deloc un lucru rău. Multă vreme, compozitorii au fost priviți de sus dacă scriau pentru film, dar asta este o absurditate. La urma urmei, unii dintre cei mai mari compozitori au creat partituri pentru cinema. Și, dacă ne gândim, Șostakovici a scris peste o sută astfel de piese. În plus, există un fenomen extraordinar în zilele noastre: proiecțiile de filme fără coloana sonoră preînregistrată, unde o orchestră simfonică interpretează muzica live. Este o experiență fantastică, mai ales pentru tineri.Mulți dintre ei nici nu își dau seama că, în spatele jocurilor video și al filmelor pe care le îndrăgesc, se află o orchestră simfonică. Aceasta este o oportunitate minunată de a-i apropia de muzica orchestrală. În momentul în care văd și aud muzica interpretată live, impactul este mult mai puternic și asta nu poate fi decât un lucru bun.

Pentru că vorbim despre o lucrare a unui compozitor contemporan, la ce sunteți atent când descifrați o partitură?

Există două moduri de a analiza o partitură. Unul dintre ele este analiza practică, care îți permite să dirijezi și să memorezi muzica. Cealaltă abordare constă în analiza formei și structurii piesei. În cazul muzicii clasice, cum ar fi o simfonie de Mozart, totul este destul de clar, sau cum este cazul în Concertul de Șostakovici - ultima mișcare este în forma de rondo. Dar, în lucrări contemporane, precum "Songs of the Angels" de Weselowski, analiza devine mai complexă. O astfel de percepție este esențială pentru un șef de orchestră, însă aplicarea ei în dirijat este un proces complet diferit.

În a doua parte a programului de la Sala Radio veți dirija Simfonia nr. 39 de Mozart, prima din seria ultimelor sale simfonii. Care este viziunea dumneavoastră asupra acestui opus?

Pe vremea când Mozart locuia la Viena, orașul era un centru efervescent, dar imprevizibil, asemănător multor locuri din zilele noastre. Publicul vienez căuta mereu divertisment, se plictisea repede și vroia mereu ceva nou. În acea perioadă, Mozart își îndrepta stilul către o expresie mai matură și profundă, cu accente ce anticipau spiritul beethovenian. Din fericire, în acel moment de tranziție, el a compus trei capodopere absolute - ultimele sale trei simfonii. Dintre acestea, Simfonia nr. 39 mi se pare cea care surprinde cel mai bine esența lui Mozart ca artist și inovator. Este o lucrare plină de momente surprinzătoare, dar de o genialitate uluitoare. Mozart rămâne pur și simplu fenomenal.

Ca dirijor invitat al Orchestrei de Cameră Radio, cum abordați prima întâlnire cu muzicienii și ce strategii utilizați pentru a stabili rapid o conexiune artistică puternică?

Ei bine, acum cunosc destul de bine orchestra, pentru că am mai colaborat cu ei de câteva ori și simt o conexiune puternică. Îmi place această orchestră, muzicienii sunt foarte buni. De obicei, încep repede repetițiile și insist pe anumite detalii esențiale. Când ai o orchestră valoroasă, poți lăsa muzica să curgă, chiar dacă uneori apare câte o ezitare. Prin reluare și expunere, ansamblul își corectează singur eventualele imperfecțiuni. Nu pierd timpul explicând fiecare detaliu - ei simt și înțeleg foarte bine ce trebuie făcut. Apoi poate începe adevărata muzică, interpretarea în sine. Pentru mine, este esențial să vorbesc cât mai puțin și să transmit totul prin gesturi. Dacă nu le arăți ceea ce dorești, orchestra nu poate reda intenția ta. De aceea, prefer să lucrez rapid, mai ales cu Orchestra de Cameră Radio, iar această metodă se dovedește mereu eficientă.

Din perspectiva vastei dumneavoastră experiențe cu ansambluri prestigioase din întreaga lume, ce anume face ca o orchestră să fie un instrument atât de special?

Orchestra este cel mai grandios instrument dintre toate. Într-un ansamblu simfonic de 75 până la 100 de muzicieni, fiecare dintre ei a studiat ani de zile, încă din copilărie, a urmat o facultate de muzică, și-a perfecționat măiestria și a trecut prin audiții riguroase pentru a ajunge aici. Sunt adevărați experți în domeniul lor, de multe ori subestimați pentru ceea ce sunt capabili să facă. Una dintre cele mai importante lecții pe care le-am primit ca dirijor a fost de la Lorin Maazel, unul dintre mentorii mei. Mi-a spus mereu: Respectă orchestra. Un dirijor nu trebuie să se considere superior orchestrei - doar prin respect și încredere reciprocă poate lua naștere o interpretare cu adevărat extraordinară.

Care sunt atributele unui dirijor de succes? La ce ar trebui să fie atent sau ce daruri personale ar trebui să aibă un tânăr muzician aflat la început de drum?

Cred că cel mai important lucru pentru un muzician este să cânte într-o orchestră, dacă are ocazia. Chiar dacă ești pianist, poți cânta la instrumente de percuție - esențial este să înțelegi ce înseamnă să fii parte din ansamblu, să simți dinamica din interior. Apoi, îmi amintesc un sfat prețios pe care mi l-a dat Riccardo Muti. În 1980, eram foarte tânăr și concertmaestru la Philharmonia, și mi-a spus: Christopher, ar trebui să dirijezi. Am fost surprins, dar el mi-a sugerat să încep prin a conduce ansamblul direct de pe scaunul de concertmaestru. Un alt sfat important de la el a fost să nu încep cu muzică modernă, ci cu lucrări baroce, să pot învăța frazarea. Doar așa poți înțelege cu adevărat evoluția muzicii. Poți deveni un dirijor autentic doar dacă înțelegi cum este construită muzica barocă. Muzicienii din acea epocă erau extraordinari, toți erau și compozitori. De aceea, în partituri, găsești indicații minimale, precum forte sau dolce, fără prea multe detalii. Totul trebuia dedus din frazare, intervale și construcția armonică. Studiind această muzică, îți dezvolți un simț esențial pentru interpretare.

Dacă poți dirija stilul baroc și înțelegi subtilitățile lui, atunci vei putea ajunge la Mozart - iar odată ce îl înțelegi pe Mozart, poți dirija orice. Din păcate, prea mulți dirijori tineri evită această etapă, considerând-o prea dificilă, și sar direct la lucrări moderne. Dar fără o bază solidă, fără să înveți cum să construiești fraza muzicală în stilurile timpurii, nu vei putea niciodată să structurezi și să dai formă unei simfonii moderne. Așadar, pentru un tânăr dirijor care învață: nu încerca să alergi înainte de a putea merge.