Dirijorul Francesco Lecce-Chong va conduce Orchestra Națională Radio în concertul de stagiune programat vineri, 4 aprilie 2025, pe scena Sălii Radio. Cu această ocazie, muzicianul american a stat de vorbă cu colega noastră, Ioana Țintea.

Ați fost numit director muzical pentru Eugene Symphony și Santa Rosa Symphony de foarte tânăr, înainte de a împlini 30 de ani. Ce așteptări aveați și cum s-au concretizat ele în realitate?

A fost o oportunitate extraordinară. Acesta este visul oricărui tânăr dirijor - șansa de a construi ceva special alături de o orchestră și de un public, pe termen lung. Tocmai acesta este farmecul de a fi director muzical: ai ocazia să petreci timp îndelungat lucrând cu același ansamblu. La început, credeam că trebuie să vin eu cu toate ideile, să programez toată muzica și să inițiez toate proiectele. Dar, pe parcurs, am descoperit că inspirația vine din interacțiunea cu muzicienii, cu publicul și cu întreaga comunitate. Cel mai mult îmi place acum faptul că, pe lângă propriile idei, am oportunitatea de a colabora și de a mă inspira din munca alături de artiști diferiți.

Debutul dumneavoastră european a avut loc în Festivalul Enescu, ediția din 2023, alături de Orchestra Națională Radio. Există trăsături distincte ce diferențiază orchestrele europene de cele americane?

Este o întrebare foarte bună. Mă gândesc des la acest aspect, mai ales când mă pregătesc să vin aici. Acum îmi este mult mai ușor, pentru că deja cunosc bine orchestra, dar la început a fost o adevărată provocare. În primii zece ani ai carierei mele, aproape toate experiențele profesionale s-au desfășurat în SUA. În cele din urmă, am realizat că, de fapt, nu trebuie să abordez lucrurile foarte diferit. Totuși, structura de lucru este distinctă. De exemplu, în SUA, repetițiile sunt programate standard pentru două ore și jumătate, în timp ce aici durează patru ore, cu mai multe pauze. A trebuit să mă adaptez și să regândesc modul în care îmi organizez timpul la repetiții, deoarece dinamica este alta.

În ceea ce privește lucrul, nu simt o diferență majoră. Fiind deja a treia oară aici, mă simt foarte confortabil. De fapt, este pentru prima dată când nu a fost nevoie să îmi schimb stilul de lucru, pentru că acum ne înțelegem cu adevărat. Și cred că tocmai asta este frumusețea muzicii - este universală, indiferent de loc. Modul în care o interpretăm și o transmitem depășește orice diferențe. Bineînțeles, fiecare muzician este un perfecționist. Încercăm mereu să ne îmbunătățim, să ne corectăm, să evoluăm - și asta este valabil oriunde în lume.

Revenind la concertul de vineri, programul aduce în prim-plan dramatismul și pasiunea unor personaje emblematice din literatură, precum Hamlet, Romeo și Julieta. Ce v-a atras la această selecție de lucrări și care este viziunea dumneavoastră asupra acestora?

Sunt extrem de încântat pentru Ceaikovski din a doua parte a concertului și foarte recunoscător orchestrei pentru că mi-a permis să aduc împreună aceste două lucrări.În ultimii doi ani, am devenit tot mai fascinat de poemele simfonice și uverturile-fantezii ale lui Ceaikovski și de lucrările mai scurte, de 15-25 de minute. A compus o mulțime de astfel de lucrări minunate, iar unele sunt foarte rar interpretate. La un moment dat, nu știu exact cum, am început să ascult toate aceste lucrări mai puțin cunoscute ale lui Ceaikovski și mi-am dorit foarte mult să găsesc o modalitate de a le integra în repertoriu. "Hamlet" cred că este lucrarea mea preferată. Mi se pare incredibil că aproape nimeni nu abordează această partitură. O consider absolut uimitoare. Este un opus matur, cu accente experimentale. Poate fi provocatoare pentru orchestră, dar este extrem de dramatică și întunecată. Pur și simplu o ador. Mi se pare o piesă extraordinară și sunt foarte entuziasmat că publicul va avea ocazia să o descopere.

Putem spune că uvertura-fantezie "Hamlet" poate fi interpretată ca o reflecție asupra propriei vieți și sensibilități a lui Ceaikovski?

Este atât de adevărat. Ceea ce este fără îndoială uimitor la Ceaikovski și motivul pentru care ne place muzica lui, este faptul că era extrem de personal în creațiile sale.În viața de zi cu zi, era o persoană foarte retrasă, dar în muzică exprima totul. Tot ceea ce simțea, tot ceea ce nu putea spune în cuvinte se regăsește în compozițiile sale. Cred că de aceea ne conectăm atât de puternic cu muzica lui - pentru că el se oglindește în ea, dar, în același timp, și noi ne regăsim acolo.

La fel ca în piesele lui Shakespeare. Fascinant la Shakespeare este faptul că, atunci când urmărim o piesă, ne vedem pe noi înșine în personajele sale. Și cred că acest lucru se întâmplă și cu muzica lui Ceaikovski.

Care sunt elementele esențiale ale uverturii operei Don Giovanni de Mozart? La ce ar trebui publicul să fie atent?

Am vrut să încep cu Don Giovanni pentru că este cea mai dramatică dintre operele lui Mozart. Iar uvertura, deși nu are legătură directă cu Shakespeare, are aceeași intensitate dramatică și contraste incredibile. De obicei, nu dirijez această uvertură în concerte, deoarece este destul de scurtă, împărțită în două părți distincte. Prima secțiune, cea solemnă, evocă prezența "Comandorului" și aduce acea atmosferă întunecată ce domină începutul operei. Apoi, treptat, apare dimensiunea optimistă, cu energia și umorul care caracterizează partea de mijloc și finalul uverturii. Totuși, în acest program, cred că uvertura operei Don Giovanni creează exact atmosfera potrivită. Pregătește scena perfect, îmbinând dramatismul profund cu momentele de bucurie și joc.

O altă lucrare importantă a serii este Concertul nr. 2 pentru corn de Richard Strauss, interpretat de Pascal Deuber. Cum vedeţi locul acestei lucrări în asociere cu cele semnate de Mozart și Ceaikovski?

Îmi place să asociez muzica lui Mozart cu cea a lui Strauss. De fapt, Mozart este un fir roșu care leagă întregul program. Ori de câte ori includ paginile simfonice grandioase ale lui Strauss sau alte lucrări de anvergură, găsesc întotdeauna loc pentru Mozart alături de ele. Deși Strauss a scris muzică monumentală, amplă și spectaculoasă, el a păstrat mereu o eleganță clasică ce își are rădăcinile în cea a lui Mozart. Această influență se simte mai ales în Concertul pentru corn, o lucrare mai aerisită, mai luminoasă. În plus, având în vedere cât de intensă și dramatică va fi a doua jumătate a programului, este bine să existe un moment mai relaxat înainte.

Aveți o pasiune deosebită pentru educația muzicală. Ce inițiative ați dezvoltat în această direcție și care sunt metodele prin care putem atrage tânăra generație în sălile de concerte?

Este ceva cu care experimentez mereu. Nu există un răspuns corect, dar cred că, până la urmă, trebuie să avem încredere în limbajul universal al muzicii și în puterea a ceea ce facem. Nu trebuie să facem totul mai simplu, ci să construim atmosfera potrivită.Acum, în Statele Unite ale Americii, avem un mod de a spune că muzica trebuie să fie "frumoasă și ușor de înțeles", dar uneori este vorba doar despre atmosfera pe care o creezi, despre legătura cu publicul. De exemplu, acum coordonez multe programe educaționale la Santa Rosa. Nu le fac pe toate singur, pentru că avem șase orchestre de tineret, așa că sunt și alți cinci dirijori care se ocupă de aceste programe.Anul trecut am lansat pentru prima dată ceea ce numim o "serie pentru familie". Este vorba despre concerte mai scurte, cu lucrări foarte cunoscute și accesibile pentru întreaga familie. Am vrut să oferim o ocazie în care toată familia să poată participa și să se bucure de muzică. Vorbesc mai mult cu publicul și avem un mare ecran video deasupra scenei, cu camere live, astfel încât chiar și un copil care stă mai departe poate vedea mai mult decât doar scena. Ei pot observa diferitele instrumente, pot vedea cum arată dirijorul. Încerc cu adevărat să creez o atmosferă captivantă și interactivă. În același timp, prezentăm capodopere clasice. De exemplu, anul acesta am avut un program cu Șeherazada, iar eu am spus întreaga poveste, am împărtășit cu publicului legătura între muzică și firul poveștii. Mi-a plăcut foarte mult să fac asta.Cred că este important să oferim cât mai multe modalități prin care publicul poate cunoaște o orchestră prin evenimente care atrag mai multe generații. Îmi doresc ca orchestra să fie o oglindă a comunității, să aducă tineri și oameni de orice vârstă.

Ce motive avem să fim optimiști cu privire la viitorul muzicii clasice interpretate live în următorii ani?

Cred că ceea ce facem acum este mai important ca niciodată, într-o lume extrem de conectată, dar nu întotdeauna în moduri benefice. Suntem mereu expuși la rețelele sociale, iar internetul ne aduce vești proaste încontinuu. Și toată lumea vorbește despre cum suntem din ce în ce mai divizați. În acest context, sala de concerte devine un loc sacru, pentru că este unul dintre ultimele locuri în care ne putem întâlni și ne putem aminti că avem atât de multe în comun.