Laurent Zufferey va conduce Orchestra Națională Radio în concertul de stagiune programat vineri, 11 aprilie 2025, pe scena Sălii Radio. Cu această ocazie, muzicianul elvețian a stat de vorbă cu Ioana Țintea.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră o repetiție reușită? Cum vă pregătiţi interior înainte de întâlnirea cu un ansamblu pe care nu l-aţi mai dirijat niciodată, aşa cum este cazul cu Orchestra Naţională Radio?

Aceasta este o întrebare dificilă, pentru că depinde de foarte mulți factori. De fiecare dată încep pregătirea cu o imagine clară a unei lumi sonore sau a unei atmosfere pe care vreau să o creez. De aici pornesc. Dar nu încerc să impun orchestrei exact acea viziune, ci caut un echilibru, o direcție comună care să rămână, totuși, fidelă cu ceea ce cred că și-a dorit compozitorul. Iar acest lucru diferă de la o orchestră la alta, de la un moment la altul.

Deschideți concertul de vineri, de la Sala Radio, cu "Egmont", uvertura lui Beethoven. Ce anume vă atrage la această lucrare și cum o descrieți?

Este interpretată mult mai frecvent decât restul muzicii de scenă, care aproape că nu se mai cântă. Un aspect foarte interesant este că în acest opus regăsim multe idei care, mai târziu, vor apărea în simfoniile lui. Are acea profunzime și gravitate care o fac perfectă pentru a deschide un concert.

Când abordați o partitură cunoscută, urmăriți o lectură personală sau rămâneți fedel tradiției?

Este un amestec și depinde foarte mult de context. În cazul lui Beethoven, știm că a fost extrem de precis cu fiecare notă pe care o scria, iar edițiile critice sunt foarte riguroase și reflectă cu acuratețe intențiile sale. În schimb, Saint-Saëns și Mendelssohn nu acordau aceeași atenție fiecărui detaliu. În cazul lor, ne asigurăm că totul are sens și verificăm sursele disponibile, care sunt adesea contradictorii. Mendelssohn, în special, a avut mai multe versiuni ale lucrărilor sale, de-a lungul timpului. Prin urmare, edițiile critice nu sunt foarte clare, iar interpretarea devine mult mai personală. Acest lucru face ca viziunea mea să fie diferită de cea a altor dirijori sau orchestre. Dacă dirijez această muzică cu o orchestră germană, franceză sau românească, întotdeauna va exista o diferență. Provocarea este să aduci aceste două lumi să funcționeze împreună.

Simfonia a III-a "Scoțiana" de Felix Mendelssohn este dedicată Reginei Victoria. În general în ce măsură țineți cont de un astfel de context atunci când abordați o partitură?

Este dedicată Reginei Victoria, pentru că premiera a avut loc la Londra în acea perioadă, dar, de fapt, în Simfonie regăsim fragmente inspirate de evenimente și peisaje din Scoția. De exemplu, în a doua parte, vom găsi un dans. Mendelssohn a vizitat o biserică dărâmată în Edinburgh, acolo unde a avut loc înmormântarea Reginei Maria a Scoției. Acest detaliu influențează în mod direct a treia mișcare, care conține un marș funebru, iar aici se pot simți acei pași grei, acea atmosferă apăsată. Și, desigur, ultima parte este plină de forță ce reflectă, practic, un război în viziunea lui Mendelssohn. Desigur, aceste imagini și emoții influențează puternic modul în care ar trebui să interpretăm muzica.

Ați studiat în Marea Britanie, la Manchester - o legătură indirectă, dar interesantă cu "Scoțiana." A influențat acest parcurs academic modul de înțelegere a muzicii lui Mendelssohn?

Nu, nu cred. Am avut ocazia să o dirijez ca asistent cu două orchestre diferite, ceea ce fost de mare ajutor pentru abordarea mea viitoare. În timpul studiilor mele la Manchester am avut oportunitatea de a aprofunda mai mult repertoriul compozitorilor britanici, precum Elgar sau Vaughan Williams.

În 2021, ați avut oportunitatea de a participa la primul program de dirijat al lui Paavo Järvi cu orchestra Tonhalle Zürich. Cum vă amintiți acea experiență și ce a însemnat pentru parcursul dumneavoastră artistic primirea premiului publicului în acel context?

A fost incredibil. În primul rând, a fost chiar la sfârșitul primului lockdown din timpul pandemiei de COVID-19. Așa că a fost unul dintre primele evenimente în care a participat orchestra completă. Erau permise doar 50 de persoane în public și orchestra s-a reunit pentru prima dată după aproape un an. Și acesta era deja un aspect special, dat fiind contextul! Tonhalle este o orchestră fantastică, absolut uimitoare, iar Paavo Järvi - unul dintre cei mai importanți dirijori ai timpurilor noatre. Am trăit o experiență extrem de valoroasă din multe puncte de vedere. Iar reacția publicului, desigur, a fost minunată. Mă bucur că tot ce am realizat în acea săptămână a avut un impact puternic asupra celor prezenți, iar acest lucru este, de fapt, scopul nostru ca artiști.