Dirijorul Lawrence Foster va conduce Orchestra Filarmonicii de Stat "Transilvania" în concertul de vineri, 15 noiembrie 2024, de la Colegiul Academic din Cluj-Napoca. Solista serii va fi pianista Mari Kodama.

Se remarcă o legătură, dar și un contrast expresiv între cele două piese din prima parte - Valsul imperial de Johann Strauss, fiul și Concertul pentru pian op. 42 de Arnold Schoenberg. Cum le-ați ales?

Întotdeauna încerc să pun în program lucrări de Johann Strauss când interpretăm Alban Berg sau Schoenberg, deoarece cred că există un element puternic vienez, straussian, ascuns adesea în lucrările lui Schoenberg sau în cele ale lui Berg. Întregul început al Concertului de Schoenberg este precum un vals lent, care aproape că ar fi putut fi compus de Strauss. Avem elemente, articulații vieneze pe tot parcursul piesei. Încerc să-i conving pe oameni să nu fie speriați în vreun fel de Schoenberg și disonanțele sale, ci să-l vadă în context, ca un urmaș firesc al lui Wagner, de exemplu - ne putem gândi la ce se întâmplă cu tonalitatea în "Tristan și Isolda". Dar, de asemenea, simt prezența unui element straussian, mereu. De aceea îl pun în program, iar "Kaiser-Walzer" este, bineînțeles, una dintre cele mai grozave lucrări ale lui Strauss.

Iar în partea a doua avem Brahms. Pianista Mitsuko Uchida a afirmat că lucrarea solistică pentru pian de Schoenberg "îi amintește de opusurile târzii ale lui Brahms", și nu este singura care să fi simțit o sugestie brahmsiană în acest concert. Care este perspectiva dumneavoastră?

Sunt de acord cu această observație. Schoenberg conține foarte multe alte lucruri, de toate felurile - Wagner, niște Stravinski, un foarte pronunțat element brahmsian, mai ales în partea lentă, iar finalul de asemenea ar fi putut să-i aparțină lui Brahms - un rondo, un dans lent, aproape, care s-ar potrivi ca final al Concertului pentru pian nr. 2, sau al Concertului Dublu, din creația lui Brahms. Are aproape același tempo. Cu siguranță există o puternică sugestie brahmsiană.

Întrevedeți o legătură cu Simfonia nr. 4, în mod deosebit?

Nu în mod deosebit, probabil concertul trimite mai degrabă cu gândul la cea de-a doua simfonie. Dacă ne uităm la legătura cu Simfonia nr. 4, remarcăm în concertul lui Schoenberg un întuneric profund, susținut, pe care îl regăsim și în partea secundă a lucrării lui Brahms. În Simfonia nr. 4 mă interesează foarte mult așa-numitul "Scherzo", care eu cred că adesea este cântat prea lent. Și cred că această parte reprezintă o explozie incredibilă de energie, aproape un optimism extrovertit, ceva ce regăsim, de exemplu în marșul din partea a treia a Simfoniei nr. 6, "Patetica" a lui Ceaikovski. Atât Simfonia lui Brahms, cât și lucrarea lui Ceaikovski au un final foarte tragic, fiecare în felul ei. Așadar, lucrurile sunt interconectate. Consider că Schoenberg și Brahms funcționează foarte bine împreună în program.

La ce fel de traseu emoțional se poate aștepta publicul în Concertul pentru pian și orchestră de Schoenberg?

Greu de zis. În principal, putem urmări aspectele lirice, blânde, sau pe cele care trimit cu gândul către dansuri folclorice. Și să nu fim speriați de disonanță - care bineînțeles că se află acolo, acesta este stilul său de a compune. Dar călătoria poate fi una înălțătoare, care conduce către finalul fericit, exuberant. Pornim de la introspecție, mai ales pe parcursul părții lente, și ajungem la o eliberare, o dezlănțuire în final. Așadar, este o călătorie scurtă, dar plină de contraste: caracterul de laendler, dans folcloric al primei părți, o parte lentă care amintește de Brahms sau chiar de Bruckner, care se varsă într-un final foarte brahmsian.

Recomand publicului să nu se sperie când vede numele "Schoenberg". Odată ce vor fi acolo și vor auzi muzica, o să le facă mare plăcere - este multă virtuozitate, e plină de dans, comunică foarte profund. Este a doua școală vieneză, adică încorporează multe disonanțe, dar oferă multă plăcere auditivă și va încânta publicul. Iar după Valsul de Strauss, cred că va avea și mai mult sens pentru toată lumea să observe în acest context lucrarea lui Schoenberg, precum o continuare firească a școlii vieneze.

Sunteți dirijor emerit al Orchestra Filarmonicii "Transilvania". Pe lângă numeroasele concerte pe care le-ați susținut împreună, ați realizat în ultimii ani o serie de înregistrări. Cum ați descrie relația pe care o aveți cu ansamblul?

Pentru mine, este cu adevărat minunată! Sigur, depinde ce muzicieni întrebăm - unii mă plac, unii probabil mă plac ceva mai puțin, nu știi niciodată. Mă simt foarte confortabil cu ansamblul și consider că este o orchestră grozavă. Avem împreună o înregistrare cu "Fata din Vest" de Puccini, care mi se pare foarte bună. Un critic de la Gramophone a scris că nu a auzit niciodată de ansamblul nostru, dar că în acea înregistrare Orchestra Filarmonicii "Transilvania" egalează o interpretare a Orchestrei Operei Regale de la Covent Garden. Așadar, ansamblul este cu adevărat capabil de interpretări pline de inspirație. Se remarcă o unitate a stilului în orchestră. Iar partida de coarde este impresionantă - cred că are una dintre cele mai omogene expresii din toată Europa.

Este o relație minunată și sunt foarte onorat și fericit să fiu asociat cu această orchestră grozavă.

Ați spune că orchestra are propriul sunet?

Cu siguranță! Și l-aș plasa undeva între un sunet vienez, cu elemente slave, foarte expresiv! Ceea ce îmi place foarte mult la partida de coarde este că se descurcă extraordinar să cânte expresiv și nuanțat încet, delicat. Numeroase orchestre exprimă mult atunci când cântă tare, la o intensitate mare. Dar această orchestră este capabilă de cele mai incredibile sonorități fine, catifelate. Am interpretat săptămâna trecută Concertul de Mozart nr. 5 în La major. Arabella Steinbacher, solista, a zis că a cântat același concert pe parcursul ultimelor două stagiuni pe mai multe scene internaționale și că toate orchestrele au fost excelente, dar că a simțit la Cluj o calitate deosebită, aproape spirituală în acompaniamentul corzilor din partea a doua a concertului, care a impresionat-o profund.

Care este perspectiva dumneavoastră asupra colaborării cu pianista Mari Kodama?

Apreciez foarte mult cum cântă! Am colaborat de câteva ori, am interpretat Bartok, am înregistrat Concertul dublu de Martinu împreună cu ea și cu sora ei. Am admirat întotdeauna interpretările ei. Este una dintre pianistele virtuoze ale zilelor noastre și nu se teme niciodată să abordeze un repertoriu provocator. Interpretează numeroase lucrări contemporane interesante, iar Concertul lui Schoenberg a devenit o lucrare specială pentru ea și și-a dorit mult să îl interpreteze. De asemenea, anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Schoenberg, o ocazie pe care ne-am dorit mult să o celebrăm.

Având în vedere originile dumneavoastră românești, ați zice că simțiți o legătură aparte cu țara noastră?

O conexiune s-a format, într-adevăr, cu timpul. Nu am fost crescut neapărat în direcția asta... mamei mele îi făcea plăcere să cânte piese românești, ne punea discuri cu muzica lui Enescu și cu muzică folclorică românească atunci când eram mic. Ambii mei părinți aveau rădăcini românești. Nu am învățat niciodată limba, doar câteva cuvinte. Însă, cu timpul, am început să simt dorința de a reveni la originile mele și am vizitat prima dată România în 1967, într-un turneu cu Orchestra Filarmonicii din Los Angeles, pe post de asistent al lui Zubin Mehta. Ulterior, am început să simt din ce în ce mai puternic legătura mea cu această țară și mi-am dorit să mă întorc mai des. Ceea ce am și făcut. Mai târziu, am întâlnit o femeie minunată pe nume Angela în Arad, când am susținut un concert acolo și ne-am căsătorit. Mariajul nostru a durat 53 de ani; soția mea s-a stins din viață anul acesta, la sfârșitul lui aprilie. Îmi este foarte greu să trăiesc fără ea. Avem o fiică minunată, care vorbește româna.

Îmi place foarte mult să vin în România, mai ales în Cluj Napoca! Dar m-am simțit minunat și la Iași, unde am interpretat acum câteva săptămâni Simfonia nr. 9 de Beethoven împreună cu orchestra și corul filarmonicii de acolo. Am fost impresionat de nivelul înalt al orchestrei și al corului. Tatăl meu avea casă în Iași, părinții mei veneau de acolo. Am vrut să vizitez casa părintească, clădirea unde a lucrat tatăl meu. Mi-a făcut mare plăcere, iubesc să vin în România!

Credit foto: Bogdan Meseșan