Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Emil Pantelimon, managerul Corului „Madrigal-Marin Constantin”

Publicat: miercuri, 17 Aprilie 2024 , ora 13.17


Domnule Emil Pantelimon, în perioada 15-28 aprilie Corul Madrigal și Programul Cantus Mundi desfășoară în Maramureș Festivalul Madrigal. În cadrul seriei de evenimente vor avea loc la Baia Mare și Sighetu Marmației spectacolele „Săptămâna Patimilor". Ce program ați pregătit pentru aceste evenimente?

În această perioadă desfășurăm programul despre care am vorbit la finalul anului trecut și am promis publicului nostru că atunci când vom ajunge într-o comunitate, va fi cu adevărat sărbătoare. Tocmai de aceea, iată, debutăm la Baia Mare cu Festivalul Madrigal, în cadrul căruia se întâmplă foarte multe lucruri frumoase. Am deschis Expoziția Madrigal în Turnul Măcelarilor și am început să lucrăm la filmarea videoclipului de la Memorialul de la Sighet, unde Madrigalul va interpreta și va înregistra un videoclip pentru piesa „Pater Noster” de Vytautas Miskinis. Pe lângă aceste evenimente, Madrigalul deschide și o expoziție stradală cu muzică contemporană românească în spații antice universale, episodul Sarmizegetusa „Flăcări și roți". Avem, într-adevăr, spectacolul „Săptămâna Patimilor”, ce va avea loc la Catedrala Episcopală Sf. Treime - un spectacol care este montat pentru prima dată într-o biserică, cu decoruri, cu actori, cu întreaga pregătire.

Ei bine, pe lângă aceste evenimente, vom lansa și marea carte a Madrigalului la Baia Mare și vom organiza și concertele „Madrigal for Babies”, dedicate exclusiv mămicilor gravide și copiilor cu vârsta până într-un an, atât la Baia Mare, cât și la Sighetu Marmației. Asta înseamnă să fie o sărbătoare într-un oraș; asta înțelege Madrigalul prin a veni și a prezenta publicului atât istoria sa de 61 de ani, cât și produsele culturale dedicate diverselor categorii de vârstă. Și aici, mă bucur să anunț că, împreună cu programul național Cantus Mundi care anul acesta împlinește 10 ani, Madrigalul organizează o gală foarte mare cu multe coruri la Baia Mare, o Gală Cantus Mundi, dar și training-uri de pregătire a dirijorilor de cor și a educatorilor și profesorilor care lucrează cu copii cu cerințe educaționale speciale.


Acum are loc și filmarea artistică a videoclipului amintit. Cum decurg filmările la Memorialul de la Sighet și unde va fi disponibil acesta?

Filmarea care va avea loc la Memorial va promova piesa „Pater Noster” într-o interpretare contemporană a celebrei Rugăciuni a lui Vytautas Miskinis și filmările vor avea loc în Memorial, în celulele deținuților, pe holurile, în capela de rugăciune și în curtea penitenciarului. Va fi un moment foarte special, iar muzica aceasta pe care o puteți regăsi și pe albumul „Săptămâna Patimilor" este una care relevă greutățile prin care miile de deținuți care au trecut pragul negrei închisori de la Sighet au trecut. Este o energie foarte ciudată și, în același timp, interesantă prin care muzica, istoria, trecutul - pe care nu e bine să-l uităm din perspectiva dorinței de a nu fi repetat -, este foarte important să o punem în lumina reflectoarelor și asta se va întâmpla cu această filmare de săptămâna viitoare de la Sighet.


Ar mai trebui spus că accesul la evenimentele din cadrul Festivalului Madrigal este liber.

Într-adevăr, la Baia Mare accesul este liber la toate evenimentele pentru că partenerul nostru principal, Consiliul Județean Maramureș, și Visit Maramureș au reușit să găsească resurse pentru a asigura publicului aceste evenimente.

Interviu realizat de Ana Sireteanu