Deși nu așa ne dictează ordinea cronologică, aș vrea să vorbim pentru început, vă rog, despre concertul de Anul Nou organizat de Fundația Calea Victoriei. Am citit o remarcă ce vă aparține, conform căreia ar fi vorba despre roluri feminine ce stau sub egida independenței. Aș vrea să ne explicați mai multe lucruri în acest sens, vă rog.

Nu știu dacă este o întâmplare sau faptul că aceste roluri mă atrag pe mine în mod deosebit, dar avem aici de-a face într-adevăr cu personaje feminine care sunt foarte independente și care au, să spunem așa, personalitatea de a fi în centrul atenției și acțiunii. Este vorba despre Isabella din Italianca în Alger de Rossini, care este, dacă ne gândim bine, una dintre cele mai puternice femei din operă, pentru că ea pleacă să străbată lumea în căutarea iubitului ei, Lindoro, pe care-l găsește, iată, în Alger, și reușește să-l scape, să-l ajute să evadeze de unde era prins ca sclav la curtea unui bei algerian. Continuăm cu Dalila, care este de asemenea o persoană extraordinar de puternică și conștientă de farmecele ei, pentru a le folosi în slujba poporului ei. Apoi, continuăm cu Carmen. Bineînțeles, Carmen este pentru mine prototipul femeii independente moderne, puternice, care nu face compromisuri, care, iată, este dispusă chiar să și moară pentru principiile ei.

Deci, iată că vorbim despre arii celebre care au acest fir conducător.

Pentru că este vorba despre un concert de Anul Nou, credeți că actualul context istoric permite acest tip de abordare? De exemplu, mă gândesc că acum o sută de ani, ar fi fost ceva mai greu de pus în aplicare un astfel de concept al unul astfel de concert, pentru că mă gândesc că ar fi fost un lucru mai puțin profund, ceva mai superficial, pe când acum, după întreaga istorie a secolului XX și a perioadei contemporane, cred că ne dăm seama că astfel de arhetipuri - cum ați spus și dumneavoastră referindu-vă la Carmen - sunt cât se poate de actuale în istoria modernă și contemporană.

Eu cred că poate modul de a privi aceste roluri s-a schimbat. Nu știu dacă acum o sută de ani, ca să vă citez, oamenii s-ar fi gândit așa de mult la independența personajelor feminine. Totuși, ele au fost scrise atunci, deci nu sunt piese moderne. Cred că este vorba de libertatea noastră de azi de a înțelege exact situațiile în care aceste personaje se aflau. Și este dreptul nostru de azi de a le privi în acest fel și de a le contura în profunzime, dar pornind bineînțeles de la ceea ce a fost scris și pus pe hârtie la timpul lor.

Cum foarte bine ați spus, au fost scrise acum mult timp și sunt încă actuale. De asta sunt capodopere, în mod evident. Pentru că ați spus acum, pe final, de partitură, aș vrea să știu - și aici poate ne-ați putea dezvolta un pic și despre concepțiile regizorale actuale, dacă credeți de cuviință - care credeți că este relația dintre interpret (scenograf, regizor... dincolo de muzicienii de pe scenă și din orchestră) și partitura scrisă, cu indicațiile propriu-zise? Credeți că avem o responsabilitate noi, ca muzicieni, vizavi de textul propriu-zis? Credeți că există mai multă libertate decât obligații? Cum vedeți această relație?

Eu consider că pentru ceea ce este scris în partitură de către compozitor și, eventual, de către libretist - spun eventual, pentru că există opere în care libretul este la fel de valoros ca și opera în sine, ca și muzica; sunt și alte opere în care, să spunem, libretul nu se ridică la înălțimea valorii muzicii, dar, în general, opera este rezultatul acestor două creații, textul și muzica - responsabilitatea noastră de interpreți este să aducem la viață ceea ce este scris în partitură și să respectăm absolut tot ceea ce este scris acolo.

În altă ordine de idei însă, există câteodată partituri care au notate pe ici pe colo diverse indicații regizorale. Acelea se pot respecta sau se pot lua ca indiciu, ca... semn despre intențiile autorului, dar nu trebuie neapărat să se respecte întru totul pentru că, în vreme ce partitura este un bun clasic pe care-l interpretăm, indicațiile regizorale sunt, de cele mai multe ori, desuete și regia, producțiile de spectacole de operă au evoluat foarte mult de acum o sută de ani sau de acum două sute de ani.

Dar dacă vrem să întrebăm despre obligațiile sau responsabilitățile sau libertățile noastre de interpreți, eu cred că în același timp, odată ce am stabilit că partitura trebuie respectată întru totul. În momentul în care un creator a dat drumul în lume creației sale, practic este terenul interpreților pentru a, iată, interpreta opera respectivă. Deci, avem și libertatea de a-i da viață prin noi, prin cine suntem noi, prin ceea ce avem noi de spus. Interpretul trebuie să aibă, din punctul meu de vedere, și personalitatea și libertatea și intenția de a da cu adevărat viață unei partituri.

Știu sigur că există creatori care ar fi de acord cu dumneavoastră, pentru că altfel nu ar avea viață - ați spus bine „îi dăm viață”. O altă întrebare, puțin mai pragmatică de această dată: ce ne puteți spune despre concertul din data de 28 noiembrie, pe care-l veți susține la Veneția cu ocazia Zilei Naționale a României?

Este un concert pe care îl aștept cu bucurie. Este o ocazie minunată de a prezenta voci care vin din spațiul extins românesc și care au făcut deja impresii și cariere în străinătate, dar împreună cu Opera Română din București, deci cu orchestra operei, să prezentăm la Veneția, în acest superb Teatru „La Fenice”, o gală de sărbătoare pentru Ziua Națională a României, combinând în același timp și ideea de An Aniversar „Puccini”. O să mă bucur mult să mă reîntorc la acest teatru unde am mai cântat în trecut, alături de soprana Valentina Naforniță și tenorul Ștefan Pop.

Ați început răspunsul cu ideea de a face carieră. Ca tânăr muzician, nu pot să nu vă întreb ce sfaturi dați tinerilor muzicieni care vor să facă o carieră în domeniul operei, de exemplu?

În primul rând, aș spune că cel mai important lucru este să fii absolut dedicat, pasionat, îndrăgostit de profesia ta, de instrumentul tău, de muzica pe care vrei să o faci. Această mare pasiune pe care trebuie să o ai pentru acest crez al tău trebuie să fie în concordanță cu o mare încredere pe care trebuie să o ai în acest talent pe care Dumnezeu ți l-a dat. Eu cred că nimeni care bate la porțile acestei măiestrii nu s-ar afla acolo dacă nu ar avea un talent, iar talentul, pentru mine, înseamnă egal chemare. Nu este doar un set de abilități, ci este o chemare. Practic, trebuie să răspunzi acestei chemări cu toată ființa ta și cu toată încrederea că acesta este drumul pe care trebuie să mergi.

Acestea fiind spuse, le recomand tuturor să aibă răbdare. Constat că graba noastră de zi cu zi devine din ce în ce mai presantă și, în general, se dorește să ajungi sus și departe fără ca să înțelegi că până acolo există un drum. A ajunge foarte sus foarte repede, nu este doar improbabil, dar este și periculos, pentru că odată ajuns sus e foarte ușor să cazi și este mult mai greu să te menții, iar pentru asta îți trebuie un fundament. Nu putem să clădim casa de la acoperiș în jos.

Deci, tinerilor muzicieni din ziua de azi le doresc încredere, putere de muncă, pasiune, răbdare și, bineînțeles, imaginea clară a ceea ce își doresc să facă și unde doresc să ajungă cu adevărat.

photo by Nicolae Alexa