Robert Kaddouch va susține astăzi, 12 iulie 2023, de la ora 14,00, un masterclass de improvizație la invitația Centrului de Educație Timpurie MIMA Muzica. Cum îi putem învăța pe cei neavizați pian prin improvizație, fie ei copii sau adulți, este o întrebare la care renumitul pedagog francez ne oferă răspunsuri în dialogul purtat cu Ioana Țintea:

Domnule Robert Kaddouch veți susține în România un curs de formare și perfecționare dedicat învățării pianului prin improvizație. Aș începe conversația noastră prin a vă întreba care este rolul pedagogului în apropierea copilului către muzică? Știu că pedagogia dumneavoastră se adresează și celor mai mici, de sub 1 an.

De fapt este oare necesar să-l apropiem pe copil de muzică? Dar copilul este MUZICĂ deja. Primul semnal pe care-l trimite către lume este un țipăt, este strigătul nou-născutului. Încă din luna a cincea de gestație în burta mamei, urechea lui poate auzi mediul sonor înconjurător, vocea mamei și chiar sunete din exterior. Atunci rolul pedagogului (într-o primă etapă) nu este să predea muzica, ci să fie prezent, să asiste această legătură dintre copil și muzică, să o recunoască și să o valideze. Într-o etapă ulterioară pedagogul va putea să construiască cu elevul, dacă acesta o cere, un dialog sonor, pentru care copilul va extrage din propriile lui resurse și va crea un limbaj propriu și personal, un proto-limbaj. Din analiza acestui proto-limbaj al copilului, profesorul va elabora și structura, elanul, suflul pedagogic pentru primii ani de învățare.

V-aș ruga să ne descrieți pe scurt fazele operaționale de învățare ale pianului prin metoda Kaddouch.

Copilul aflat în fața unui pian se reconectează spontan cu viața lui sonoră. Întinde mâinile, ca și cum ar urma să-și îmbrățișeze mama, apoi imediat alege note, ritmuri, intensități... Tocmai aceste alegeri ale copilului îi vor permite profesorului să-și ajusteze predarea, să o facă pertinentă. Rolul pedagogului este simplu: să asculte și să dea sens. Să înțeleagă ce alege copilul, cum alege, cu ce intensitate anume reacționează. Această postură a profesorului, umilă și binevoitoare, este baza a tot ceea ce va urma! Alegerile copilului reprezintă solicitările, cererile lui, e vorba de întrebarea pe care o pune profesorului care va lucra să-i raspundă, oricare ar fi nivelul acestei întrebări, pentru că un copil poate învăța tot ceea ce știe să întrebe. Adică, acest copil este pregătit să primească răspunsul, cu condiția ca pedagogul să-și adapteze răspunsul la nivelul de înțelegere al copilului. Profesorul îl pune pe copil într-o situație de exprimare care-i permite să pună întrebări (în felul lui), întrebări la care profesorul va gândi răspunsuri potrivite, întrebându-se de ce copilul a pus acea întrebare, ce caută el cu adevărat? Acest schimb intens între profesor și elev va genera o dinamică de învățare fluidă și flexibilă, conform dezvoltării psihologice a copilului care seamănă mai mult cu niște valuri decât cu o învățare secvențială. Astfel, copilul descoperă muzica la fel cum descoperă lumea. Nu i se spune: "astăzi, te uiți numai la căței, apoi, mâine vei învăța despre păsări". De ce să-i spunem "astăzi învățăm despre pătrimi, iar maine afli despre optimi"? Creierul copilului nu este făcut ca să asimileze în acest mod! Fazele operaționale sunt, așadar: 1. Sincreza: Copilul plutește în lumea sonoră ca un bebeluș care înoată. 2. Analiza: copilul reperează elemente care îl atrag mai mult decât altele, acestea sunt "intrările" lui în învățarea muzicală. 3. Sinteza: profesorul își îndeplinește rolul în acest stadiu prin "a da sens" și "a crea relații" între aceste elemente care au atras atenția, pentru a le face să comunice între ele și să se clarifice reciproc. Astfel, se construiește o adevărată știință muzicală ancorată într-o experiență profundă și vie. Se remarcă cele 4 faze de dezvoltare: 1. A cânta (la pian) fără a învăța; 2. A se juca învățând (să cânți la pian); 3. A învăța să cânți (la pian); 4. A învăța să înveți (orice).

3.Ce date trebuie să aibe un copil sau adult pentru a putea învăța să cânte la pian?

Putem admite că un om cu înălțimea de 1m40 nu poate deveni campion la jocul de baschet. Dar că un om nu poate avea acces la muzică, la pian, sub un pretext oarecare (conformația mâinii, de exemplu) ar echivala cu eliminarea Clarei Haskil sau a lui Thélionus Monk din istoria pianului. Alfred Cortot îi spunea Clarei Haskil: " Cântați ca o femeie de serviciu!". Acest mare pianist și pedagog făcea eroarea de a crede că ea nu avea premisele favorabile pentru a cânta la pian. Teoria mea despre cel de-al doilea punct arată că întotdeauna există un punct tare în opoziție cu un punct slab, o calitate în opoziție cu un handicap. Un punct care devine o pârghie de transformare a handicapului către succes. Aceasta complică depistarea premiselor, pentru că nu există un tipar al geniului! Să luăm exemplul lui Louis Amstrong, el nu ar fi cântat niciodată cu vocea dacă nu ar fi avut un muşchi al buzei care-l împiedica să sufle în trompetă. Atunci el cânta ca să-și odihneasca buzele… și ne-a dăruit o voce genială, de referință istorică. Ca să răspund direct la întrebare, nu există date sau premise, nici un talent particular pentru a accede la pian, ci doar capacitatea de a valorifica, de face să vibreze propriul potențial, chiar atunci când acesta stă ascuns într-un handicap sau într-o traumă din viață. Nu există reguli nici pentru timing, un copil aparent precoce la pian poate să nu evolueze repede, după cum altul poate să se manifeste mai târziu și să devină geniu creator. Iar altul poate avea nevoie să învețe pian pentru a se manifesta ca geniu în matematică. Prezența neutră și binevoitoare a pedagogului este așadar esențială în dezvoltarea copilului. Această postură fără așteptări, fără proiecții, îi va permite copilului să-și vibreze potențialul ca nimeni altul. Asta este arta geniului! Să creăm împreună o lume de muzicieni care vorbesc aceeași limbă și care știu să se asculte reciproc!

Astăzi, 12 iulie 2023, de la ora 14:00 veți susține cursul de impovizație, la sediul MIMA Muzica din București. Cui se adresează acest curs?

Echipei MIMA, profesorilor de muzică, de orice instrument, muzicologilor, pentru înțelegerea creației unor lucrări muzicale din perspectiva analizei fenomenelor auditive. Apoi, pot fi interesați logopezii, foniatrii, dansatorii și coregrafii, medicii ORL, profesorii de muzică, educatorii specializați în autism, trizomie, puericultori, muzicieni instrumentiști, compozitori, etnomuzicologi… poate și pictorii și artiștii. La Oxford, au asistat la conferința mea profesori și cercetători din foarte multe discipline. Atunci am înțeles diversitatea aplicațiilor pedagogiei mele.

Care sunt principalele obiective ale metodei Kaddouch? Se poate ea implementa și în sistemul educațional de stat?

Chinezii au dorit să colaboreze cu mine cu ceva timp în urmă, în dorința de a adapta metoda mea la predarea, pe lângă muzică, a limbilor străine și a matematicii, la copiii de grădiniță sau ciclul primar din China. Se făcuse un studiu asupra tuturor metodelor existente și optaseră pentru metoda Kaddouch care, după părerea lor, aducea bucuria și buna dispoziție specifice metodelor americane și canadiene împreună cu rigoarea teoretică a modului de gândire francez. Trebuie să spun, cu toata modestia, că nicio metodă pedagogică din istorie nu a fost prezentată la Oxford. Aceasta, probabil, datorită faptului că metoda mea se bazează pe o teorie și o serie de concepte care prind formă într-un ansamblu practic și un "instrumentar" tehnic. În plus, spre deosebire de metodele mai vechi, aceasta integrează ultimele descoperiri ale neuroștiințelor și "specificul" secolului XXI. Pe de altă parte, Conservatorul din Elveția a deschis, după ce am format o echipă de profesori de diferite instrumente, un Curs Kaddouch pentru care s-au organizat examene specifice. De exemplu, studenții acestui curs trebuie să pregătească mai puține piese, dar cel puțin o compoziție și o improvizație. Pedagogia mea se sprijină pe principii aplicabile oricărui tip de învățare (nu numai a muzicii) și mai multor formule de curs (de grup sau individual). Această flexibilitate și adaptabilitate pluridisciplinară sunt date de faptul că este vorba mai degraba despre o teorie a învățării decât despre o simplă metodă.