În 7 martie, pianistul Cristian Sandrin lansează al doilea album din cariera sa, cuprinzând ultimele trei sonate de Ludwig van Beethoven. Audiția integrală a albumului este programată luni, 3 martie, de la ora 19.00, în cadrul emisiunii Music box.

O idee specială pentru acest al doilea album al tău din carieră, Cristian Sandrin. A ieșit așa cum ți-ai dorit?

Da, albumul a ieșit cum mi-am dorit. Ba chiar mai frumos. Totul a început pentru că am cântat foarte mult în public aceste sonate, reacția publicului a fost întotdeauna foarte specială și, împreună cu casa de discuri, am decis să realizez un album cu aceste trei sonate și o piesă... un aranjament pentru pian al unui cvartet de Beethoven, o lucrare care nu este cunoscută. Și, da, albumul a ieșit mai bine decât mi-a dorit pentru că în condițiile de studio putem experimenta, ne vin idei noi. Suntem foarte inspirați în studio, de multe ori.

A înregistra sonatele de Beethoven, care cred că sunt unele dintre cele mai înregistrate lucrări de-a lungul istoriei, este o provocare, mai ales pentru un tânăr pianist. Ai avut vreo reținere în sensul acesta? Ce te-a determinat, iată, să intri în această confruntare împreună cu alți mari pianiști care au înregistrat aceste lucrări de-a lungul timpului?

Este, desigur, o provocare, dar eu mereu folosesc provocările într-un sens pozitiv. Și faptul că sunt foarte mulți mari pianiști care au înregistrat aceste sonate, pentru mine reprezintă o sursă și mai mare de inspirație. Aș vrea să menționez înregistrările extraordinare ale lui Kempff, Annie Fischer, Clara Haskil, ale acestor sonate, care m-au inspirat și m-au determinat să învăț aceste sonate și să le cânt.

Spune-ne mai multe despre casa de discuri. E pentru prima dată când înregistrezi pentru ei, nu?

Este casa de discuri Evil Penguin din Belgia. Mi-a publicat primul album, dar sub un alt nume - nu era Evil Penguin, ci Antarctica. Este rezervată tinerilor atiști care au un debut sau pentru repertorii mai neconvenționale, cum a fost primul meu album.

Cât timp ai lucrat la acest album? Cum s-au derulat înregistrările?

Am început să învăț aceste piese în timpul pandemiei. De fapt, Sonata op. 111 am început să o învăț înaintea pandemiei. Și, după pandemie, am început să le cânt foarte mult în concerte. Iar pentru înregistrare m-am pregătit luni de zile. Patru luni am studiat aceste piese, înregistrându-mă pe mine însumi cu aparatele mele de acasă. A fost, așa, ca o lucrare de laborator foarte minuțioasă înaintea sesiunilor de înregistrare propriu-zise.

Înregistrarea propriu-zisă cum a decurs?

Am lucrat cu o foarte importantă producătoare din Belgia, care, de fapt, m-a inspirat și mai mult și m-a încurajat foarte mult să explorez noi idei. Iar după, am participat chiar eu la sesiunea de editare și, împreună cu producătoarea, am selectat cele mai interesante și cele mai bune înregistrări pentru a le compila.

Pe ce pian ai cântat și unde a avut loc înregistrarea mai precis?

Înregistrarea a avut loc într-un studio foarte modern din centrul Belgiei, în Belgia flamandă. Orașul se numește Mechelen. Pianul era Steinway din Ghent. Da, este un studio foarte interesant. Este folosit foarte mult pentru muzică clasică, dar și pentru muzică pop. Este un spațiu foarte modern și a fost o plăcere să fiu în această locație.

Să vorbim acum puțin despre aceste trei ultime sonate de Beethoven. În primul rând, vreau să te întreb dacă există un mesaj general pe care ai vrut să-l transmiți celor care te vor asculta, prin interpretarea ta acordată acestor sonate.

Mesajul meu este că aceste sonate trebuie înțelese ca fiind parte dintr-o trilogie. Le-am cântat pe toate trei foarte mult și, de curând, am cântat doar una dintre aceste sonate într-un concert și mi s-a părut că a fost ca un copil orfan. Nu avea sens. Am cântat doar Sonata op. 110 și mi s-a părut că toată frumusețea acestei sonate pălește în absența celorlalte două. Bineînțeles că interpretarea mea a ținut cont de acest context tot timpul, de această narațiune pe care doresc s-o arăt de-a lungul acestei înregistrări, de la începutul Sonatei op. 109, până la ultimele acorduri din Sonata op.111.

Mai este ceva pe care eu l-am simțit ascultând aceste înregistrări. Atitudinea ta foarte introvertită în fața partiturii beethoveniene, ca și cum stăteai în fața partiturii foarte umil în fața lui Beethoven, încercând să explorezi acest univers care este atât de amplu. Așadar, exact invers față de ce fac astăzi mulți muzicieni, căutând printr-o extrovertire să cucerească publicul. Aici, avem exact invers. Tu față cu Beethoven, singur și privind cu umilință către partitura lui. E corect sentimentul acesta? Te-ai gândit la lucru acesta?

Mă uit cu umilință și admir această artă și încerc și sper că am reușit să-i dau viață în felul în care am crezut eu că este cel mai apropiat acestei perioade, stărilor sufletești ale lui Beethoven.

Da, aveți mare dreptate și ați simțit acest sentiment pe care doresc să-l arăt în această înregistrare. Beethoven este extrovertit, dar nu cred că aceasta este muzica pe care putem să o numim extrovertită. Poate prima mișcare din op. 111, dar... Beethoven, cu adevărat, Beethoven extrovertul este în primele sonate, când dorea să capteze atenția publicului vienez, dorea să cucerească Viena și să fie mai bun, mai apreciat decât Haydn și Mozart, care erau celebrități când Beethoven a sosit în Viena. Am și scris în broșura CD-ului o relatare a unui vizitator care s-a dus la apartamentul lui Beethoven, aflat spre sfârșitul vieții, și l-a găsit pe compozitor cântând. Era mare dezordine în casă, farfurii de mâncare pe jos și compozitorul era la pian și încerca să cânte ceva foarte încet, atât de încet că nu se auzea. Deci, el apăsa clapele pianului, dar nu scoteau nici un sunet și Beethoven era atât de surd că nu putea auzi că nu se aude nimic din pian. Dar, cumva, acest sentiment îl am, că el caută un sunet foarte intim. Și vorbim și de tușeul în sine, de atingerea pianului... Cred că, pur și simplu, în sigurătatea pe care o experimenta din cauza faptului că nu auzea nimic, cred că pianul... muzica o simțea prin atingere.

Pentru final, aș vrea să te rog... un mesaj! De ce ar trebui lumea să asculte discul tău? Aceia care, de exemplu, văd în programul Radio România Muzical că va fi difuzat. De ce merită să asculte discul tău?

Cred că este o muzică ce ne invită să ne punem întrebări despre noi și îmi doresc mereu ca ascultătorii mei să asculte și alte interpretări și să realizeze pluralitatea mesajelor, pluralitatea interpretărilor și aceste subtilități pe care o ureche cunoscătoare le înțelege. Dar aș spune că oricine poate înțelege să simtă aceste interpretări diverse care există, care sunt toate valide și doar îmbogățesc bogăția acestui mesaj muzical.