Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianistul Daniel Ciobanu, despre Festivalul #SHARP

Publicat: vineri, 20 Septembrie 2024 , ora 14.30

Pianistul Daniel Ciobanu este inițiatorul unui festival de muzică inedit ce se desfășoară în spații neconvenționale din București între 23 și 28 septembrie. Genuri muzicale diverse se îmbină cu alte manifestări artistice în cadrul celor 5 spectacole interdisciplinare din Festivalul #SHARP. Daniel Ciobanu a stat de vorbă cu colega noastră, Ariadna Ene-Iliescu:

În cadrul ediției din acest an a Festivalului #SHARP, muzica clasică se împletește cu jazz-ul, dansul contemporan, folclorul și muzica electronică. Cum ați conceput programul muzical al festivalului?

În principiu, din câte vedeți, ingredientele sunt destul de exotice și aș spune chiar niște fuziuni destul de efervescente prin care, de fapt, încerc să adun laolaltă cât mai multe stiluri și, respectiv, un public cât mai divers și să aliminăm un pic din acea barieră pe care o simțim destul de puternic în sfera clasică, dintre public și scenă. Cumva, am conceput ca fiecare concert să aibă și nenumărate povești spuse de artiști și tocmai artiștii să iasă din acea zonă muzeistică de care povesteam și să se contopească un pic mai puternic cu publicul, să împărtășească din intimitatea lor artistică momente care să ne inspire, să ne dezlipească de cotidian. Și, prin procesul ăsta, concertul să fie mai mult o întâlnire decât un ritual.

În lineup am încercat să aduc artiști care să rezoneze cu ecourile mele lăuntrice, artistice, oameni care pot să pășească cu multă substanță în realitatea lor, nu într-o chestie des întâlnită, comercială să-i spunem... și, cam astea sunt granițele pe unde o să jonglăm.


Sunteți protagonist al spectacolelor "Vertigo" și "Tempesta" în cadrul festivalului. Ambele au o natură interdisciplinară. Cum ați descrie colaborarea cu ceilalți artiști implicați?

A fost, cumva, o încercare pentru noi. Cel puțin concertul din 26 septembrie, la Amfiteatrul TNB, "Tempesta", cu cei șapte interpreți de dans contemporan. Fiecare dintre noi are de învățat de la celălalt. Mi se pare că și în muzică e foarte multă dinamică, foarte multă mișcare, avem fraze pe care trebuie să le ondulăm ca un dansator câteodată. Cumva, mi s-a părut destul de fascinant. Am avut conceptul ăsta într-un mic experiment la Timișoara și devine, așa, un fel de reacție atomică. Începem cu Bach și niște mișcări simple care se tot amplifică pe durata concertului și, când intrăm în sfera muzicii electronice în partea a doua din concert, e o tranziție foarte naturală. Adunăm atât de multă energie și atât de mult patos încât un instrument acustic nu mai poate să facă față, efectiv, decât poate dacă ar fi o orchestră. Și, cumva, timeline-ul concertului e foarte vulcanic, are o reacție internă foarte puternică și explodăm efectiv la final.

"Vertigo", recitalul de la final - acolo am zis să avem totuși și un recital mai clasic, în care voi fi doar eu la pian. Și aici vom începe prin cele "O sută de metronoame" de Ligeti, care o să fie un fel de big bang din care se creează lumea palpabilă. Vom avea o rapsodie de Liszt, a XII-a, care e o poveste de dragoste cu vremurile secolului XIX, urmată de "Tablouri dintr-o expoziție", o piesă deja canonizată în repertoriul clasic. Fiind la Combinatul Fondului Plastic, vom avea și câteva lucrări de artă care să inspire lucrarea lui Mussorgski. După aceea, ușor, ușor, iarăși ne desprindem spre actualitate. Vom avea o piesă de Rzewski - "Cotton Mill Blues", în care voi cânta nu doar cu degetele, dar și cu coatele. Și, ne reîntoarcem la Bach, dar prin lentila lui Brad Mehldau, o reinterpretare jazz a unui preludiu de Bach.


Ce ne puteți spune despre celelalte evenimente ale festivalului?

Festivalul începe pe 23 septembrie, cu un concert absolut fenomenal. Îl avem ca protagonist pe pianistul Guy Mintus, care a fost descoperit la Fastivalul de jazz de la Montreux, deja recunoscut internațional drept pionier al generației tinere de muzicieni de jazz. El vine alături de trioul lui și li se vor alătura câțiva muzicieni absolut formidabili - Corina Sîrghi, pe care probabil toată lumea deja o cunoaște și o adoră, ca noi toți de altfel din festival, o voce de catifea în folclor românesc, Andrei Maxim la caval, care va veni și pe partea de parfumerie instrumentală, și Bogdan Ciobanu, la djembe pentru un pic mai mult ritm și mișcare. Deci, va fi o seară în care jazzul mediteneean, de fapt, îmbrățișează folclorul românesc într-un mix în care... eu zic că nu o să plecăm fără să avem ochii umeziți.

Apoi, în seara de 24 septembrie, marți, la Deschis Gastrobar, avem doi maeștri - profesorul meu de pian, Petras Geniučas, care vine cu Liudas Mockūnas la saxofon. Aici, de fapt, e un concert absolut incredibil, e un masterclass de improvizație de jazz avangardist, extrem de euforic, foarte puternic sonor. De fapt, e un delir de sunete, dar îl avem și pe Petras, care e un rapsod înnăscut și va împărtăși cu noi pe parcursul serii din enciclopedia sa de experiențe și amintiri.

Iar pe 25 septembrie, vin de fapt cei mai tineri artiști, trei artiști georgieni. Giorgi Gigashvili, care tocmai ce a câștigat un premiu la Concursul "Rubinstein" din Tel Aviv, vine cu trupa lui de muzică electronică, care deja face furori, milioane de vizualizări pe youtube, fără să aibă neapărat vreo armată de PR în spatele lor. Vor veni la Teatrul Recul, un loc extrem de potrivit, un teatru privat foarte bine căptușit, într-o seară care, din nou, cred că o să ne prăbușească efectiv orice stres cotidian, agitații... vin cu așa o căldură și cu un instinct atât de pur, de copil, și ne cântă. Merită trăit pe viu!

Interviu realizat de Ariadna Ene-Iliescu