Duminică, 30 martie, are loc pe scena Operei bucureştene premiera absolută a spectacolului cu opera "Procesul lui Eichmann" de Gil Shohat. Opera are două acte şi 66 de scene şi este bazată pe piesa omonimă de teatru a dramaturgului israelian Motti Lerner. Scenografia îi aparţine lui Dragoş Buhagiar, conducerea muzicală lui Daniel Jinga.

Acţiunea se concentrează pe procesul locotenent-colonelului nazist Adolf Eichmann, principalul responsabil pentru organizarea și implementarea soluției finale în Europa, ceea ce a însemnat exterminarea a 6 milioane de evrei, între 1940-1945.

Amănunte despre creație, dar și despre noua producție, în interviul cu regizorul Erwin Șimşensoh.

Domnule Şimşensohn, cum ați abordat montarea având în vedere că opera este structurată în 66 de scene? Înțeleg că are și foarte multe personaje, din ce-am văzut în distribuție. Cum ați abordat, așadar, fragmentarea narațiunii pentru a menține coerența și implicarea publicului pe parcursul spectacolului?

A fost o miză foarte mare și o provocare foarte mare și datorită structurii dramaturgice - așa cum spuneați, sunt de 66 de scene. Noi am reușit să mai comprimăm puțin - bineînțeles, cu acordul dramaturgului și al compozitorului mai ales - structura lucrării, care era mult mai densă și ar fi creat în final un spectacol extrem de lung. Noi am mai comprimat puțin lucrarea.

Ea are o structură nu de operă clasică, în sensul în care se cântă în limba română anumite fragmente, dar este o combinație între operă și secvențe de teatru. Peste unele dintre secvențele de teatru orchestra cântă; deci, există lucrări compuse pentru orchestrarea scenelor de teatru în care am implicat actori. Și sunt și scene de teatru care nu au orchestrație muzicală în varianta propusă de noi. Deci, practic, este o poveste pe care noi am încercat să o facem cât mai ușor de urmărit.

Are la bază, evident, cazul real al procesului lui Adolf Eichmann, proces din 1960-1961, finalizat cu execuția sa la începutul anului 1962, și urmărește, de fapt, procesul - în care rolurile principale le joacă procurorul, avocații, inculpatul, judecătorul. Pe lângă aceștia, momentele-cheie le reprezintă mărturiile celor aduși să depună mărturii și să povestească din lucrurile care li s-au întâmplat în perioada Holocaustului.

Se poate urmări. Este impresionant. Nu are neapărat un fir narativ în sensul clasic, în sensul în care se deschide o poveste, se întâmplă ceva, o acțiune cu început, desfășurare și o încheiere, o concluzie a acțiunii. Este, de fapt, o urmărire, o revizitare a unei perioade istorice, a unei perioade extrem de puternice, de tristeţe și e un lucru despre care cred că trebuie vorbit.

Știu că foarte mulți au ridicat o sprânceană, inclusiv colegi, cunoscuți... "Cum se poate face operă, cum se poate cânta pe o astfel de temă?" Pare aproape imposibil să creezi o lucrare muzicală pe o temă atât de dură, atât de gravă. Cu toate astea, noi am încercat de fapt să folosim mijlocul muzicii, mijlocul teatrului, aceste mijloace artistice, tocmai pentru a vorbi despre fapte reale, a vorbi despre o dramă, despre o tragedie nu numai a poporului evreu, ci a întregii umanități.

În primul rând, pentru mine, a fost o mare onoare și este o mare onoare colaborarea cu Dragoș Buhagiar, un scenograf cu o experiență și o operă absolut fabuloase în spate. E unul dintre cei mai apreciați scenografi din România. A fost o bucurie! Dincolo de creativitatea sa, energia și faptul că este extrem de aplicat, toate acestea au făcut posibil ca lucrurile să se întâmple într-un timp absolut record. Și am găsit împreună soluții să punem în valoare exact ceea ce spuneam.

Ca punct central al scenografiei spectacolului păstrăm sala de tribunal cu tot ceea ce presupune ea - judecători, procurori, avocați, inculpat și public (care este, iată, Corul Operei Naționale București). Acesta este punctul central al scenografiei, dar din el pornesc diverse alte spații, cum este biroul cancelarului de la Bonn, biroul reprezentantului prim-ministrului israelian, biroul avocaților, camera de întrevederi, dar toate, de fapt, sunt niște mici decupaje din elementul central al scenografiei. Aici, un rol foarte important îl joacă și videodesignul realizat de Andrei Cozlac, dar și lighting designul realizat de Daniel Klinger. Imaginile și luminile joacă un rol foarte important în livrarea poveștii, dar și în segmentarea acestor spații ale decorului.

Spectacolul va dura cam 3 ore, 3 ore și un pic cu pauză, dar, atenție!, mare parte din roluri - pentru că este o combinație de operă cu scene de teatru - sunt de fapt dublate de către soliști și actori. Practic, sunt doi interpreți pe același rol. Iar rolul Eichmann este interpretat de baritonul Alexandru Constantin pe scenele de muzică, pe scenele de arii și duete, iar pentru scenele de teatru îl vom avea pe actorul Marian Râlea care interpretează acest rol. În rolul procurorului Hausner îl avem pe solistul Iustinian Zetea, dar îl avem și pe actorul Emilian Oprea. Pe mai muLte roluri avem aceste dublaje. Este o distribuție care cuprinde destul de mulți actori importanți și soliști importanți ai Operei Naționale din București.

Nu ne-am propus să fie un instrument de educație istorică, dar vom fi foarte bucuroși dacă el va deveni unul și dacă va folosi ca atare.

Foto: Teatrul de Stat Constanța