Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Sandra Ecobescu, președinta Fundației "Calea Victoriei"

Publicat: vineri, 21 Martie 2025 , ora 15.15

Cum a fost alcătuit programul concertului "De la Bach la Mozart" și cum ați gândit să reflecte acesta a doua secvență din titlu, "The Sound of Beauty"?

Programul concertului de primăvară organizat de Fundația ”Calea Victoriei” a fost gândit împreună cu dirijorul Tiberiu Soare și cu concertmaestrul Monica Apostolache și, evident, împreună cu invitatul nostru, cu violonistul Rafael Butaru.

Ne-am gândit să facem o călătorie muzicală în zona muzicii baroce, astfel încât participanții la acest eveniment să asiste practic la această transformare sonoră din zona muzicii lui Bach și a altor compozitori mari, Vivaldi, până la atât de bine cunoscutul Mozart și sonoritățile cu care suntem mult mai obișnuiți din zona muzicii clasice.

Tiberiu Soare, de fiecare dată când gândește programul, are mare grijă să combine niște fragmente mai cunoscute cu fragmente mai puțin cunoscute, astfel încât să existe și un element educativ. Și, înainte de concert, el va povesti despre momentele muzicale alese, va spune câteva cuvinte despre fiecare compozitor și poate ce a însemnat specific pentru fiecare zonă geografică dacă vorbim de Luly, de Rameau, de barocul francez, de barocul italian sau barocul din zona Angliei.

Credeți că această parte educativă, nelipsită din evenimentele Fundației, este o cheie în a împrieteni publicul tânăr cu muzica clasică?

Cu siguranță că partea de poveste atrage foarte mult, pentru că mare parte din publicul care merge în sălile de concerte poate avea anumite prejudecăți în ceea ce privește muzica clasică și cât de accesibilă ne poate fi ea dacă nu am fost de mici duși la concert de către părinții noștri sau dacă nu am studiat un instrument. Și-atunci, partea aceasta introductivă și prezentările pe care le face Tiberiu Soare cred că deschid mult apetitul și către un studiu ulterior, pentru că sunt fragmente muzicale pe care publicul le poate auzi prima dată la un concert de-al nostru și apoi o să caute să asculte individual.

Ce este important la acest concert? Se vor relansa cele două volume pe care le-am publicat în urmă cu ceva ani cu Tiberiu Soare, și anume "Nouă povești muzicale" - un fel de istorie a muzicii clasice care începe cu perioada barocă și ajunge până în zilele noastre și celălalt volum, "Pentru ce mergem la operă?" - în care Tiberiu Soare analizează pe rând opere și balete celebre.

Referitor la cărțile publicate de Fundația „Calea Victoriei” împreună cu diriorul Tiberiu Soare - "Pentru ce mergem la operă?" și "Nouă povești muzicale", ne putem aștepta la un nou astfel de proiect în viitor?

Da. Noi am făcut cu Tiberiu Soare încă o serie de conferințe, în urmă cu doi ani, și în această perioadă transcriem conferințele și lucrăm la al treilea volum pe care-l vom publica. Cel mai probabil, va fi lansat undeva la începutul anului 2026, poate chiar cu ocazia Concertului de Anul Nou vom aduce publicului acest al treilea volum.

La finalul concertului, publicul este încurajat să participe la o discuție cu artiștii serii. Cum se va desfășura acest dialog?

Noi avem un foaier foarte simpatic, unde putem socializa la finalul concertului, la sala Luceafărul. Acolo ne vom bucura și de un pahar de vin, și de socializare. Evident, Tiberiu Soare va oferi autografe pe cele două volume și, de asemenea, cum de fiecare dată ne place să facem, vom aduce și concertmaestrul, și parte din orchestră și, bineînțeles, pe violonistul Rafael Butaru, ca să se poată întâlni cu publicul, să poată să discute, să fie o zonă de socializare și, de ce nu, chiar fotografii care să rămână o amintire frumoasă pentru această seară.

Interviu realizat de Anna Maria Constantinescu