Interviuri
Înapoi
AUDIO. Interviu cu soprana Aida Pascu

Soprana Aida Pascu este una dintre solistele concertului vocal-simfonic cu Recviemul german de Brahms, din 17 aprilie 2025, de la Sala Radio.
Aida Pascu, reveniți pe scena Sălii Radio joi, 17 aprilie 2025, când veți interpreta partitura solistică a Recviemului german de Brahms. Cum s-a născut ideea acestei colaborări și cum vă amintiți experiența cu Orchestra Națională Radio de la concertul „Callas - 100”, din 2023?
Experiența mea cu orchestrele Radio a fost întotdeauna una foarte frumoasă, fie că a fost vorba de Orchestra Națională sau Orchestra de Cameră, cu care am colaborat în trecut. Mă bucur foarte mult să mă aflu din nou pe această scenă alături de artiști minunați. Trebuie să spun că m-am simțit întotdeauna cu adevărat îndrumată și apreciată de această orchestră și de întregul colectiv Radio, motiv pentru care sunt foarte bucuroasă pentru acest concert.
Despre Recviemul de Brahms, pot să spun că este pentru prima dată când cânt această partitură și sunt chiar entuziasmată.
Care au fost aspectele pe care le-ați avut în vedere în pregătirea acestei partituri?
În primul rând, a trebuit să fiu foarte atentă la textul partiturii, la caracterul pe care Brahms l-a dorit de la soprană în această ariedin Recviemul german. Sigur, este vorba despre limba germană, un repertoriu ușor diferit față de ceea ce am abordat eu în general până acum, anume repertoriul italian și francez. A trebuit să dau o mai mare importanță pronunției și tehnicii vocale chiar, întrucât nu a fost, trebuie să recunosc, o partitură foarte potrivită vocii mele de la bun început. A trebuit să mă concentrez foarte mult pe tehnică, ceea ce este un lucru minunat și îl consider un pas spre evoluție.
Cum vi se pare această schimbare de paradigmă, de la interpretarea rolurilor de operă la repertoriul vocal-simfonic?
Este o diferență majoră, aș spune, între stilul vocal-simfonic - pe care anul acesta am avut plăcerea să-l explorez mai mult -, și cel de operă și lied, cu care eram obișnuită până acum. În sine ideea de repertoriu sacru pentru voce și orchestră presupune un alt tip de interpretare, o altă gândire și o altă emoție în fond, pentru că vorbim despre joia mare, vorbim despre un recviem. Deci aceste lucrări nu au, cu siguranță, același caracter expansiv și actoricesc pe care opera le are. Prin urmare, este o abordare diferită, este mai interiorizată această muzică pentru artist, după părerea mea.
Care sunt rolurile în care vă simțiți cel mai confortabil și ce alte personaje v-ați dori să interpretați în viitor?
Până acum, rolul care a fost mănușă pentru vocea mea, așa cum am mai spus în trecut, este Mimi, pe care o voi interpreta din nou la Glyndebourne anul acesta în toamnă. Dar mai sunt și alte roluri pe care îmi doresc foarte mult să le cânt, și anume Contesa din „Le nozze di Figaro” de Mozart, Tatiana din „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, Liù din „Turandot” de Puccini sau Micaëla din „Carmen” de Bizet.
Ce alte proiecte urmează în agenda dumneavoastră?
Este un an de audiții, de evoluție, de tehnică interpretativă. Este un an în care mă concentrez mai mult pe a deveni un artist mai bun, în vederea acestui contract de la Glyndebourne pe care l-am menționat, în care voi relua „La bohème”. Dar, desigur, reluarea nu înseamnă o stagnare, ci, dimpotrivă, înseamnă să devenim mai buni, să ne luptăm cu vechi obiceiuri care poate nu ne mai servesc din punct de vedere vocal. Prin urmare, deocamdată mă concentrez pe acest proiect.