Cronici Înapoi
AUDIO. Lansarea proiectului "George Enescu - Poema Română: Immersive Experience" la MINA
Luni, 19 august 2024, la MINA - Museum of Immersive New Art din București a avut loc o conferință de presă dedicată lansării proiectului video "George Enescu - Poema Română: Immersive Experience". Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei Enescu, marcând 143 de ani de la nașterea marelui compozitor român și a oferit o privire în viitoarea ediției a XXVII-a a Festivalului Internațional George Enescu, ce se va desfășura între 24 august și 21 septembrie 2025. Într-o atmosferă plină de emoție și reverență pentru moștenirea culturală lăsată de George Enescu, în cadrul conferinței a vorbit Raluca Turcan, ministrul Culturii care a subliniat importanța proiectului în peisajul cultural actual.
Raluca Turcan, ministrul Culturii: Mă bucur să fiu parte alături de dumneavoastră la o modalitate inedită de a celebra 143 de ani de la nașterea unei personalități emblematice a culturii române, George Enescu și în același timp să fim parte la un eveniment de promovare pentru cel mai amplu eveniment cultural al României și anume Festivalul Enescu. În perioada ce s-a scurs după preluarea mandatului am avut ocazia să vin aici la muzeul Mina, un muzeu privat, care este un competitor real și pozitiv pentru instituțiile muzeale din România, în special prin componenta de tineret pe care reușește s-o aducă alături de evenimente culturale. Vorbind cu Cristina Uruc și gândindu-ne la modalități de a aduce informații legate de evenimentele culturale pe care Ministerul Culturii, România le promovează, ne-am gândit să creăm acest parteneriat între ARTEXIM și MINA, astfel încât tânăra generație să afle că în România se organizează Festivalul Enescu, să fie parte la minunata creație a unui copil de 16 ani, George Enescu prin Poema română, să aibă acces la evenimente culturale de calitate. Cred cu tărie că de lucrurile acestea avem nevoie, să fim mai aproape de cultură și să creăm în România educație prin cultură.
Cristina Uruc, managerul interimar ARTEXIM, a evidențiat că acest proiect face parte dintr-o strategie mai amplă de atragere a unor noi categorii de public, în special a tinerilor.
Cristina Uruc, managerul interimar ARTEXIM: Acest proiect imersiv este organizat de ARTEXIM în parteneriat cu Fundația Art Production. Partenerul principal al acestui proiect este JTI, brandul JTI susținând în calitate de partener principal creația show-ului imersiv George Enescu - Poema română și începând cu ediția din 2025 a Festivalului Enescu va susține noua serie de concerte disciplinare care va avea loc aici la Muzeul MINA și în țară găzduite de MINA Pop-Up.
În același context, Cristina Uruc a transmis mesajul lui Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului și Concursului Internațional "George Enescu": Voi da citire mesajului maestrului Cristian Măcelaru care din păcate nu a putut fi alături de dumneavoastră astăzi.
"Este un privilegiu deosebit să celebrăm astăzi ziua Enescu marcând 143 de ani de la nașterea unui dintre cei mai importanți muzicieni ai României, George Enescu. Creația sa continuă să ne inspire și să ne reamintească de bogăția spirituală și culturală a României și astăzi. Anul acesta prin proiectul imersiv George Enescu - Poema română Immersive Experience ne bucurăm de o nouă modalitate de a explora și de a trăi această lucrare extraordinară, combinând sunetul, vizualul și inovația tehnologică pentru a aduce publicului o experiență artistică interdisciplinară fără precedent. Cu fiecare ediție a Festivalului Enescu căutăm să aducem un omagiu mai profund operei acestui mare compozitor, iar noua serie dedicată interdisciplinarității artistice reprezintă o expansiune naturală a viziunii sale care va apropia cu siguranță noi categorii de public de muzica lui Enescu.
Aștept cu nerăbdare să ne revedem la ediția din 2025 a Festivalului Enescu unde vom celebra împreună această moștenire și vom deschide noi drumuri pentru explorarea muzicală. Vă invit pe toți să participați la acest eveniment extraordinar și să ne unim în această sărbătoare a artei și culturii".