Interviuri Înapoi
AUDIO. Pianistul Cadmiel Boțac, invitatul săptămânii la Perpetuum mobile
Vineri, 20 decembrie, Orchestra Națională Radio sub bagheta dirijorului John Axelrod va susține un concert comemorativ cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din 1989. Solistul serii va fi Cadmiel Boțac. Pianistul se află alături de mine acum, în studioul Radio România Muzical. Bună seara!
Bună seara și mulțumesc pentru invitație!
Înțeleg că nu ai apucat să ajungi la repetiții până acum din motive obiective. Voiam să știu cum vezi acest ritm alert în care ne aflăm, în lumea contemporană, în care soliștii ajung la concert cu două zile înainte, cu o zi poate sau chiar în ziua concertului și se văd pentru prima oară cu orchestra, de multe ori, în ziua concertului. Cum vezi acest ritm?
Partea bună este că, totuși, în România sunt două sau trei repetiții cu soliștii. Sunt alte locuri în care soliștii au doar repetiția generală și apoi, seara, concertul. Da, viața are un ritm alert, însă în momentul în care faci cu pasiune ceea ce faci și cu toată seriozitatea... sunt suficiente două repetiții ca să pui la punct toate detaliile pentru un concert, pentru că pregătirea deja a fost făcută acasă, personal, fiecare cu toată responsabilitatea.
Vorbind despre pasiune, cel puțin eu, atunci când merg la un concert, cred că îmi dau seama cam care e diferența între un om care pune pasiune în ceea ce face - și se vede fie că solist, fie că e dirijor... ideea e că îmi dau seama când există pasiune acolo și când nu există. Cum găsim această pasiune, însă, pentru a o aplica în viața de zi cu zi?
Este, în primul rând, dragostea de a face muzică, dragostea de a fi pe scenă. Și-atunci, munca în sine nu devine o povară, ci este o plăcere. Pentru mine, muzica este mai mult decât o profesie, este un mod de viață, și-atunci desigur că fiecare lucrare pe care o interpretez, fiecare apariție pe scenă sunt strâns legate de viața mea. La fiecare concert e, practic, o punere pe tavă a sufletului. Fiecare lucrare este trecută prin filtrul personal, prin propria percepție asupra lumii, asupra vieții, și-atunci desigur că bucuria de a fi pe scenă este tot timpul acolo ca și responsabilitatea de a face muzică. Așa că, niciodată nu ne plictisim, pentru că tot timpul avem ceva foarte frumos de făcut.
Îmi place să vorbesc cu oamenii care, în mod clar, au o pasiune arzătoare pentru ceea ce fac, pentru interpretarea muzicii. Însă am o întrebare pe care mi-o pun de foarte multe ori când e vorba de interpreți cu care n-am avut ocazia să fac interviuri: cum alegi piesele pe care le interpretezi? E ceva anume care îți vorbește în partitură? Găsești că piesa în sine are ceva anume sau există interpretări care te-au cucerit și spui că vrei să încerci altfel?
Probabil că ambele variante se împletesc. În primul rând, contează ceea ce vrea compozitorul să spună, mesajul compozitorului. Și-atunci când o lucrare e plină de frumusețe, de complexitate și are un mesaj profund valoros, atunci da, desigur, este o lucrare care merită explorată și abordată. În al doilea rând, interpretarea unui pianist, de exemplu, sau a unei filarmonici, dacă este la un nivel foarte, foarte înalt și reușește să îți transmită ceva cu totul deosebit, atunci te convinge până la urmă. Așa că aș putea să spun că ambele variante se împletesc. Însă, mie cel puțin, îmi place să experimentez câte ceva din fiecare compozitor. Și mereu este această căutare, această dorință de a învăța, de a avea experiețe noi. Apropo de concertul din această săptămână, de vineri, voi interpreta o lucrare care se cântă destul de rar, puțin neobișnuită, am putea spune - Fantezia pentru pian cu cor și orchestră. Și, în momentul în care am primit această invitație și mi s-a propus această lucrare pe care o știam dar pe care nu am avut ocazia să o interpretez public niciodată, m-am bucurat și am spus da, o lucrare specială, deosebită, o provocare pentru mine. Desigur, am acceptat și este o mare bucurie să pot să fiu din nou la București.
Chiar și în cadrul catalogului lucrărilor beethoveniene este o lucrare mai rar abordată, în sensul în care melomanii știu mai degrabă sonatele, mai degrabă lucrările celebre... Ei bine, ce vreau să spun este că, din câte îmi dau seama, această lucrare este un pic necunoscută. Ce ar trebui să știm despre ea înainte să o ascultăm vineri?
Este o lucrare pe care Beethoven a compus-o în anul 1808, chiar înainte de Crăciun, în luna decembrie. Carl Czerny, unul din elevii lui Beethoven, spunea că Beethoven a scris atât de târziu lucrarea, încât realmente nu au avut timp să o repete...
Iată, deci era o problemă încă de pe atunci repetiția, era o problemă cu a repeta lucrarea înainte de concert!
Exact. Și Beethoven i-a mărturisit lui Czerny despre faptul că, la un moment dat, în timpul piesei, efectiv s-au încurcat și Beethoven a trebuit să oprească de tot și să o ia de la început. Însă trebuie să înțelegem că pe vremea aceea era extraordinar de greu să aduni un număr așa de mare de muzicieni și să organizezi un concert. Realmente, fiecare concert era un eveniment cu totul deosebit și erai extrem de norocos dacă puteai să fii în sală, să fii martor la așa ceva. Nu exista stagiune de concerte cum avem noi, lumea era puțin diferită, era un context cu totul special. Și-atunci, cu atât mai mult este o bucurie pentru mine să pot să readuc această lucrare și publicul să o poată asculta. Este o lucrare specială, deosebită, pentru că este această componentă a corului; desigur, și ideea de fantezie este ceva deosebit și rar întâlnit nu doar la Beethoven, ci, în general, la alți compozitori. Așa că... da, este o lucrare deosebită, este o lucrare frumoasă, plină de speranță, cu un mesaj pozitiv, valoros și sperăm ca publicul să se bucure de seara de vineri.
(...)
Să vorbim puțin și despre Bursa „Moștenitorii României muzicale”. Cum ți-a venit această idee, de a te înscrie la această bursă?
În primul rând, faptul că a existat un premiu consistent, și aici aș dori să fac o paranteză: faptul că în muzică este nevoie și de această parte financiară, de această investiție în tot ceea ce înseamnă instrumente, partituri, deplasări la concursuri, la cursuri de măiestrie ș.a.m.d. Este nevoie de o investiție consistentă și consecventă. Și-atunci, când am aflat despre această bursă, m-am gândit să mă înscriu și proiectul meu a fost achiziționarea unui nou instrument. Așa că nu pot decât să fiu extrem de bucuros că am obținut această bursă, care nu a fost doar un premiu în bani, ci a venit și cu o serie de concerte, recitaluri și, probabil cel mai mare beneficiu și ceea ce mă onorează este că echipa Radio România Muzical mi-a făcut un cadou imens, prin lansarea primului disc, ceea ce este desigur un vis pentru orice muzician. Însă, relația mea cu Radio România Muzical este din anul 2010, așa că, iată, sunt aproape 15 ani de la Concursul „Dinu Lipatti”, unde am reușit să obțin Premiul I. Și, de atunci, a început o colaborare cât se poate de frumoasă cu Radio România Muzical. Ceea ce întotdeauna am apreciat, este susținerea pe care dumneavoastră o acordați tinerilor muzicieni. Desigur, nu avem experiența necesară la început, însă avem nevoie de cineva care să ne încurajeze, să ne dea un imbold. Mulțumim pentru tot ceea ce faceți!
În timp ce vorbeai despre relația cu Radio România Muzical, mă gândeam că suntem doi aici, în acest studio, care au crescut ascultând oamenii din acest studio. Vorbeai despre promovarea tinerilor și despre necesitățile pe care le-avem, într-un fel, cu toții în ceea ce înseamnă artă - aș spune artă pentru nu cred că e vorba doar de muzicieni aici, e vorba și de pictori, și de sculptori, dar noi ne ocupăm de muzicieni. Din experiența proprie, din discuțiile pe care le-ai avut cu colegii poate, cu prietenii, care este atitudinea generală a tinerilor din generația ta? Au o atitudine pozitivă, în general, poate mai puțin pozitivă? Întreb asta în sensul în care... de asta a fost cumva gândită Bursa "Moștenitorii României muzicale", să adreseze o nevoie pe care o avem cu toții pe această piață.
Sigur, nevoia este cât se poate de reală și studenții își manifestă la un moment dat o supărare sau faptul că nu au un instrument cum trebuie, sau faptul că și-ar dori să participe la un anumit concurs, sau să studieze în străinătate. Și desigur că partea financiară este foarte, foarte importantă. De multe ori poate trebuie să alegi între anumite proiecte sau trebuie să te limitezi la anumite lucruri pentru că, din punct de vedere financiar, nu reușești să mergi peste tot. Însă, același lucru este și în ceea ce privește concertele și aparițiile pe scenă. Este tot mai greu în zilele noastre și văd și la colegii mei - de la Cluj sau de la Viena... este din ce în ce mai greu să ajungi pe scenă mai ales ca tânăr muzician, pentru că este de înțeles până la urmă că marile filarmonici și pe marile scene apar muzicienii consacrați, însă și tinerii au nevoie să fie promovați, să câștige experiență și să se maturizeze. Și această maturizare nu poate veni decât prin exercițiu, prin apariții repetate pe scenă. Așa că, desigur, este o nevoie foarte mare pe care Bursa „Moștenitorii României muzicale” o acoperă și mă bucur să văd în fiecare an tineri muzicieni care aplică și, prin premiile pe care ei le obțin prin bunăvoința acestui proiect și a organizatorilor lui, reușesc să se dezvolte, să se maturizeze și, la un moment dat desigur, să devină muzicieni consacrați.
Cadmiel, o ultimă întrebare. Pentru că vorbeai despre consacrare și despre aparițiile pe scenă, nu este prima oară când evoluezi alături de Orchestra Națională Radio. Cum îți amintești concertele care au fost până acum?
Cu mare bucurie și cu mare emoție, desigur, pentru că toate concertele se transmit în direct la radio. Însă este desigur o mare bucurie să fiu la Sala Radio, să fiu înconjurat de o familie atât de frumoasă, de oameni cu care împărtășesc aceeași pasiune și, desigur, mă bucur să putem să facem muzică la un nivel cât mai înalt.
Este mereu o mare bucurie să revin la București atât la Orchestra Națională, cât și la Orchestra de Cameră!
Mulțumim foarte mult pentru prezența în studioul Radio România Muzical, Cadmiel Boțac!