Nume de referinţă la Opera de Stat din Viena, Anita Hartiga a cucerit deja aprecierile cronicarilor şi melomanilor de la Teatrul Scala din Milano şi Opera Covent Garden din Londra. „Are o voce splendidă…” se spune adesea despre Anita Hartig – soprana cu origini bistriţene. La Opera de Stat a cărei solistă este din 2009, Anita Hartig a fost admirată în roluri precum: Zerlina şi Donna Elvira din "Don Giovanni", Pamina din "Flautul fermecat", Despina din "Cosi fan tutte", Susanna din "Nunta lui Figaro" de Mozart, Gretel din "Hansel şi Gretel" de Humperdinck, Marcellina din "Fidelio" de Beethoven, Frasquita şi Micaela din "Carmen" de Bizet. Într-o perioadă frumoasă, plină de împliniri dar şi foarte aglomerată, Anita Hartig a găsit răgazul să ne împărtăşească din proiectele sale:

Ascultătorii şi cititorii site-ului Radio România Muzical vor fi bucuroşi să afle ce mai face soprana Anita Hartig într-un sezon cu multe apariţii scenice.

Mă bucur să v-aud din nou şi îmi pare bine să v-aud din ce în ce mai des … aşa mă simt puţin acasă. Multe lucruri importante au venit înspre mine, multe emoţii au trecut şi-or să mai vină, printre care Londra, Covent Garden, Hamburg, Viena - pentru că este a doua mea casă, Tokyo, Scala, Milano, urmează Munchen, Paris, Berlin, New York şi multe, multe altele, şi de-abia aştept.

„Boema”– de la Opera de Stat din Viena la Metropolitan din New York

În ultima perioadă aţi evoluat mai mult în opera Boema. Aţi cântat Mimi şi Musetta.

Da, da. Asta se pare că mă urmăreşte pe mine de la începutul carierei.

Da, este opera cu care aţi debutat la Cluj.

Asta am vrut să zic şi eu, opera cu care am terminat studiile. Ce să spun, mă bucur, pentru că se pare că e un rol care mi se potriveşte atât vocal, ca şi personaj, e aproape de sufletul meu şi se dezvoltă din ce în ce mai bine. E minunat să pot cânta acest rol peste tot în lume.

Mimi din Boema v-a adus debuturile la Scala şi Covent Gared, două teatre lirice importante. Cum v-aţi simţit în aceste debuturi?

Emoţionată, nervoasă, bucuroasă… iarăşi emoţionată. La Londra am cântat cu un alt român, cu Teodor Ilincăi, ceea ce a fost, un pic un ajutor, pentru emoţiile mele, pentru că e altfel când poţi să te uiţi la celălalt şi vorbeşti aceeaşi limbă, eşti pe aceeaşi undă şi ai acelaşi temperament. Scala a fost o nebunie, pentru că de emoţii, nu am putut să mă odihnesc, nu am putut să dorm. M-am bucurat de susţinerea orchestrei, publicul m-a apreciat, deşi eram o necunoscută, numele meu nu e aşa de rezonant, deocamdată, ca cel al lui Netrebko sau Gheorghiu, dar au fost foarte entuziaşti şi m-au primit cu mare drag şi căldură. M-au emoţionat aplauzele şi acceptanţa lor… m-a emoţionat şi m-a tuşat.

La Scala cine a fost interpretul lui Rodolfo?

Rodolfo a fost Piotr Beczala, un tenor polonez cu care am cântat şi la Viena, atât Mimi, cât şi Musetta, e un tenor deosebit, un partener foarte experimentat, cald şi stăpân pe el, ceea ce mi-a dat şi mie mare încredere. Piotr Beczala e foarte cald ca om şi ca şi interpret pe scenă şi asta face cuplul Mimi-Rodolfo cu atât mai credibil.

Aţi cântat Boema în mai multe producţii. În care dintre ele v-aţi simţit cel mai bine? Care v-a plăcut cel mai mult?

Am avut norocul ca, asemenea celei de la Viena, să fie cea clasică, scenată de maestrul Zefirelli - cea de la Scala, iar cea de la Londra să fie, cred, cea mai veche care a fost pusă în scenă de asistentul său – John Copley. Acesta a venit şi a lucrat cu noi, cu Teodor şi cu mine fiind un îndrăgostit de cântăreţi. Fiecare gest, fiecare mişcare are o logică şi respectă, atât de mult, libretul şi muzica. A fost o experienţă deosebită să lucrezi cu un regizor care a înscenat opera acum 40 de ani şi prin mâinile lui au trecut mari soprane, precum Ileana Cotrubaş, Mirella Freni şi Angela Gheorghiu. A fost tare mândru şi bucuros avându-ne pe noi – Teodor şi pe mine – în rolurile principale spunând: „da, din nou se vede cât sunt de receptivi şi talentaţi românii şi cât de mult iubesc opera.” Cred că Londra a fost o experienţă mai deosebită.

Şi pentru că suntem la capitolul montări, vă rog să ne spuneţi dacă agreaţi montările clasice sau pe cele moderne?

Îmi plac montările care respectă textul şi care respectă muzica. Montările, indiferent dacă sunt clasice sau mai moderne, atâta timp cât nu merg în discrepanţă şi nu merg împotriva muzicii şi a textului e legitim şi e logic, dar… de obicei mulţi regizori sau mulţi asistenţi de regie nu înţeleg în primul rând textul şi ce să mai spunem despre muzică. O muzică de Puccini, care te copleşeşte, te inspiră, îţi spune ceva, textul este subtextul muzicii şi nu înţeleg cum unii pot să rămână atât de neimpresionaţi de o muzică atât de profundă şi care exprimă nişte trăiri atât de intense pe care nici un cuvânt şi nici o frază nu le-ar putea exprima vreodată. Deci, atâta timp cât se respectă libretul şi muzica sunt acolo, susţin şi mă bucur să joc şi în scenări noi şi în scenări mai clasice.

Veţi debuta în Mimi şi la opera Metropolitan din New York, în 2014?

Da. Asta este în martie anul următor. Martie-aprilie.

Iată că acest rol vă aduce şi debutul la MET.

Da, aşa este. Şi am norocul iarăşi de montarea cea clasică a lui Zefirelli aşa că n-o să fie nici un fel de probleme să ne supărăm sau să mergem pe lucruri nelogice. Va putea fi urmărit în toate cinema-urile importante din lume, căci va fi o transmisie directă la unul dintre spectacole.

Proiecte

Mimi – un rol care v-a adus multe bucurii. Ce alte roluri intenţionaţi să abordaţi?

Urmează Liu, la Munchen, în ianuarie-februarie anul următor, urmează Traviata şi Capuletti şi Montecchi tot la Zurich şi Fiordiligi, la Viena. Sunt multe roluri pe care vreau să le cânt şi sper ca să fiu sănătoasă şi să le fac aşa cum trebuie. Asta îmi doresc, să fiu sănătoasă şi să-mi dau tot sufletul şi mintea şi ce sunt pentru rolurile acestea.

Aţi urcat pe scene importante, aţi colaborat cu dirijori renumiţi. De la ce dirijor aţi învăţat cel mai mult?

Cel mai mult de la maestrul Carlo Rizzi, cu care am avut plăcerea să fac o premieră de La Boheme, în Cardiff, dar cu dumnealui am făcut o premieră şi la Bruxelles, la teatrul La Monnaie. Dumnealui cred că m-a învăţat cele mai multe lucruri. E un dirijor puccinian extraordinar, e foarte sensibil, fiind şi italian altfel simte cuvintele şi muzica şi iubeşte cântăreţii, ceea ce este foarte, foarte important. Respiră cu cântăreţii, cânta cu noi în timpul spectacolelor. A fost o susţinere şi cred că cu dumnealui am avut cea mai frumoasă legătură de dirijor-cântăreţ.

Atunci când vă aflaţi pe scenă într-un spectacol, ce apreciaţi cel mai mult la un partener?

Sinceritatea. Sinceritatea şi neegoismul. Este destul de greu să te uiţi pe tine şi să faci un personaj, să creezi, să fii personajul. E incredibil de greu. Nimeni nu poate să înţeleagă asta şi e greu să te desprinzi de persoana ta, de problemele tale de zi cu zi, de problemele tehnice sau emoţionale şi să te transpui direct într-un personaj, să fii personajul şi să crezi în povestea care se întâmplă atunci pe scenă. Trebuie mult exerciţiu probabil ca să te poţi detaşa de persoana ta proprie şi să te transpui direct în ceea ce se întâmplă pe scenă.

Ce repere vă luaţi când vă aflaţi în faţa unei noi partituri?

Prima dată iau partitura şi o solfegiez. Solfegiul - aşa zic eu – că e cel mai corect şi aşa se învaţă cel mai bine. Prima dată solfegiezi, cunoşti muzica, adaugi cuvintele, cânţi rolul, îl studiezi, îl exersezi. După un timp, după ce ai descoperit tu, după ce ai lăsat muzica să curgă prin tine, prin mintea ta şi prin vocea ta, după aceea, după ce ai o idee despre personaj, poţi să te uiţi la o înregistrare sau alta, să te mai inspiri de la un coleg sau altul, pentru un gest, o nuanţă sau un anume detaliu.

Aveţi idoli în operă?

Nu, idoli nu am. Nu, din păcate nimeni nu este perfect, dar au fost unii care au avut multe momente de perfecţiune, cum este Leontyne Price, care este una dintre cântăreţele mele preferate, Ileana Cotrubaş, Luciano Pavarotti. Sunt câţiva care au avut multe, multe momente perfecte… şi eu tind spre a avea cât mai multe momente perfecte, adică asta înseamnă să mă desprind de ego-ul meu şi să fiu cât mai sinceră şi mai dăruită artei şi a ceea ce iubesc eu cel mai mult, să cânt.

Ce hobby-uri are Anita Hartig atunci când nu vă aflaţi pe scenă, la repetiţii. Cum vă petreceţi timpul liber?

Timp liber… Întotdeauna nu ştiu dacă este aşa mult timp liber pentru că dacă nu studiezi şi exersezi ceva, îţi trec prin minte anumite fraze pe care vrei să le faci data viitoare într-un alt spectacol, într-un alt fel, probleme tehnice. Vocea depinde de starea noastră fizică, mentală, emoţională şi bineînţeles că nu poţi să fii la acelaşi nivel de fiecare dată. Cu greu mă desprind de studiu şi de gândit un rol sau un text, o frază, dar când se întâmplă mă bucur să mă văd cu prietenii, să mai stăm la o poveste despre viaţă, despre lucruri normale, să mă plimb, să merg la un film, să râd, să mă amuz cu prietenii la un prânz, mai citesc… lucruri ca orice alt om.

Un gând pentru ascultătorii Radio România Muzical.

Dragii mei, nu uitaţi să trăiţi. Nu uitaţi să trăiţi şi să fiţi voi. Viaţa e într-adevăr o luptă continuă deşi e şi foarte tentant să uiţi de tine, dar… nu uitaţi de voi.