"O tânără talentată, o apariţie încântătoare cu un glas frumos de soprană lirico-lejeră, bine condus şi cu pianissimi superbi" - se scria în martie 2011 după debutul Iuliei Dan pe scena Operei Naţionale Bucureşti în Gilda din opera "Rigoletto" de Giuseppe Verdi. A absolvit Universitatea de Muzică Bucureşti la secţia canto - clasa sopranei Maria Slătinaru Nistor, câştigând încă din timpul studenţiei premii importante. Talentul său a fost confirmat şi peste hotare - în 2011 la Concursul Belvedere din Viena când a primit un premiu special ca cel mai tânăr finalist. Iulia Dan a devenit în acelaşi an membru al Studioului de operă din cadrul Operei de Stat Bavareze din München.

Vă mulţumesc pentru amabilitatea cu care aţi răspuns acestui interviu, într-o perioadă frumoasă, plină de împliniri profesionale, dar şi foarte aglomerată şi aş începe de la ultima premieră la care aţi participat în luna octombrie 2012, opera "Babylon" de Jörg Widmann. Despre ce este vorba?

În Babylon este vorba despre distrugerea şi formarea lumii de la început, în mijlocul acestui eveniment fiind o poveste de dragoste a unui bărbat, împărţit între iubirea fizică şi iubirea platonică. Aceste două elemente fiind reprezentate de Inanna, care este preoteasa a iubiri şi a războiului şi Seele - Sufletul, care, după cum spune şi numele este bineînţeles, reprezentanta iubirii platonice, superioare. În paralel, în operă e prezentată o perioadă care a marcat formarea săptămânii, cu foarte multe zeităţi, cu un comportament, să zicem, puţin orgiastic, pe ici, pe colo prezent în operă. O lume semi-păgână, după un cataclism sau după "potop"; e o operă destul de tulburată.

Este o operă modernă care va fi prezentată şi în festivalul de operă de la München, în 2013.

Da. Bineînţeles, pentru că a fost un mare succes, premiera şi toate reprezentaţiile au fost cu casa închisă. La început producătorii au fost puţin sceptici, dar Widmann este un compozitor foarte iubit în Germania, drept pentru care nu cred că ar fi avut cum să fie un eşec, mai ales că a fost o premieră extraordinar de aşteptată şi de dorită şi s-a muncit foarte mult. A fost destul de dificil, pentru că muzica a fost scrisă pe parcursul repetiţiilor, a venit până în ultimul moment, până în ultima săptămână. Orchestra a văzut prima oară muzica pentru ultimul tablou cu patru zile înainte de premieră, deci, bravo, în primul rând, Orchestrei Operei din München, pentru că au făcut o treabă excepţională. Experienţa a fost extraordinară, a fost pentru prima oară când am participat la ceva, parţial, haotic şi cu un final foarte bun.

Această participare v-a adus şi experienţa de a lucra cu un dirijor important ca Nagano. Cum a fost această colaborare?

A fost o colaborare interesantă. Kent Nagano este un dirijor extraordinar de calm şi pot să spun că e un dirijor bun pentru a căpăta experienţă de scenă. El nu este un dirijor care să ajute extraordinar de mult cântăreţii, asta se ştie, dar într-un fel e bine, pentru că, fiecare este pe cont propriu şi toţi trebuie să ne descurcăm. A fost un pic dificil pentru noi, fiind o operă modernă, cu o partitură extraordinar de stufoasă, cu multe indicaţii, foarte imprevizibilă şi putem spune că, până la urmă, el a oferit acel element de stabilitate de care am avut nevoie. A fost o experienţă foarte bună şi o şansă de a lucra cu el.

Dintre muzicienii cu care aţi colaborat până acum, de la care aţi învăţat cel mai mult, pentru că sunteţi într-o perioadă în care învăţaţi?

Până acum am avut posibilitatea de a lucra cu Ascher Fisch, un compozitor care dirijează destul de mult la München, dar pentru că nu au fost producţii noi, nu am apucat să lucrăm îndeaproape. În majoritatea situaţiilor avem o repetiţie cu orchestră, după care suntem, deja, pe scenă, şi nu avem posibilitatea de a colabora serios cu dirijorul respectiv, ci doar să urmărim indicaţiile. Cel mai mult am avut de învăţat de la asistentul domnului Nagano - Christopher Ward, cel care a fost dirijorul producţiei noastre proprii de anul trecut - "Vulpea cea şireată" de Janacek. Christopher Ward este un tânăr dirijor englez foarte talentat, care a lucrat cu noi, foarte dispus şi disponibil să ne înveţe foarte mult. Ne-a deschis ochii - cel puţin mie, destul de mult.

Ce proiecte aveţi pentru următoarea perioadă de timp?

În următoarea perioadă, mai am spectacole şi concerte la München, în "Hansel şi Gretel", în "Jenufa". Noi, la Studioul de Operă, avem producţia noastră proprie - "Elegie pentru tânăra iubire" de Hans Werner Henze, avem un recital de lieduri şi un concert destul de important la Teatrul Kinder - teatrul nostru pentru concerte. Eu personal, ca majoritatea celor care termină aici anul II, trebuie să dau audiţii pentru a vedea care este următorul pas în cariera mea.

Ce roluri aveţi în pregătire?

Acum am primit o ofertă, o întrebare de fapt, şi trebuie să mă gândesc, dacă vreau să fac Constanze din "Cosi fan tutte", la Teatrul Gärtnerplatz, aici în München. Pentru acest rol am posibilitatea să lucrez cu Richard Trimbon. A lucrat întreaga lui viaţă cu cei mai mari dirijori şi noi putem pregăti roluri cu el. Este unul dintre cei mai mari specialişti germani în Wagner, Mozart şi Strauss. Anul trecut am învăţat Susanna din "Nunta lui Figaro", iar anul acesta, aş vrea să încep să învăţ Traviata cu el, pentru că are indicaţiile de la Carlos Kleiber şi e absolut extraordinar. De asemenea, trebuie să învăţ mai departe repertoriul meu de belcanto, roluri ca Lucia şi Norina. Mai departe, depinde şi de rolurile pe care voi şti că le voi face la anul, în funcţie de "casa" unde voi merge să cânt mai departe.

Aţi amintit de nişte audiţii pe care le veţi da. Pentru ce scene sunt aceste audiţii?

Sunt scene ca Dusseldorf, Hanovra, Dresda. Am mai dat deja o audiţie la Bonn, unde am avut succes şi mai departe trebuie să vorbesc cu agenta mea, care în fiecare zi îmi spune unde mai pot da o audiţie şi discutăm împreună ce e mai bine pentru mine.

Aţi participat, iată, la o montare modernă. Probabil că, fiind la München, aţi văzut mult alte montări, unele moderne, altele clasice. Pe care le agreaţi cel mai mult?

Atunci când am venit, nu mă aşteptam să înceapă să-mi placă prea mult producţiile moderne şi de fapt cred că tot anul trecut, până am avut noi producţia noastră modernă cu "Vulpea cea şireată", am fost, din principiu, contra. Normal, influenţată şi de mediul din care vin eu, din România, unde să spunem că noi nici nu prea avem contact cu producţii moderne. Priveam o producţie modernă din perspectiva schimbării formei, fără nimic consistent, în care se neglijează toate lucrurile esenţiale din partitura iniţială. Dar, venind aici şi lucrând mai îndeaproape cu dirijori şi regizori tineri, foarte talentaţi şi cu idei foarte multe, am văzut în producţiile lor moderne că încearcă, printr-o abordare mai nouă, să aducă publicul mai aproape de probleme care pot fi în continuare actuale. De exemplu, asta se va întâmpla acum cu noua producţie de Rigoletto, privită dintr-o altă perspectivă: dilema lui Rigoletto nu stă în handicapul fizic, pe care îl are şi nici în poziţia lui socială, ci din conflictul său interior, care generează relaţia lui cu Gilda şi problemele cu cei din jur. Producţii moderne, de foarte multe ori, transformă nişte poveşti care ar putea să pară în ziua de astăzi basme, complet nerealiste, în nişte poveşti cu probleme sociale şi cu nişte personaje reale, multidimensionale, ceea ce mi se pare foarte interesant. Chiar dacă uneori mesajul nu trece mai departe de scenă, în esenţă, ideile sunt bune. Poate este doar o problemă de timp, până se curăţă să spunem, toate lucrurile care sunt în plus şi atunci rămâne ideea de bază a producţiilor moderne: scoaterea la iveală a esenţei şi nu atât a lucrurilor neesenţiale, de butaforie, mâncare de plastic ş.a.m.d. din producţiile "clasice".

Când vă aflaţi pe scenă, ce apreciaţi cel mai mult la un partener?

Apreciez foarte mult energia. Din ce am observat aici, lucrând şi cu colegii mei, energia şi spontaneitatea sunt extraordinar de importante, pentru că de cele mai multe ori, lucrurile nu merg sută la sută cum este planificat. De fapt, asta face şi diferenţa în timp. Capacitatea de a se descurca într-o situaţie neprevăzută, pentru că de foarte multe ori, muzical, tehnic şi scenic, orice se poate întâmpla şi în momentul respectiv, lucrurile trebuie să continue.

Aveţi idoli, în acest moment, printre artiştii importanţi?

Nu pot să spun că am idoli, am cântăreţi, la care apreciez diferite lucruri. De exemplu, a fost o revelaţie pentru mine când am văzut-o pentru prima oară live pe Renee Fleming, cântând în "Cavalerul rozelor", interpretând Mareşala, unul din rolurile ei de bază şi unul dintre rolurile în care este cea mai apreciată. Tehnic, muzical, din toate punctele de vedere, mi s-a părut, pur şi simplu, excepţională. O apreciam dinainte, am avut întotdeauna admiraţie pentru felul ei de a cânta, de a juca, dar acum văzând-o live, am apreciat-o cu atât mai mult.

Ce hobby-uri are soprana Iulia Dan? Cum vă petreceţi timpul liber?

Timpul liber mi-l petrec foarte liniştit. Îmi place foarte mult să alerg, asta e ceva mai nou. E ceva care am început să fac de când m-am mutat la München, pentru că este un oraş extraordinar de curat şi de frumos, cu foarte multe parcuri.

E şi o bună condiţie fizică, până la urmă.

Bineînţeles, absolut necesară. Este încă un lucru pe care l-am aflat de când sunt aici şi anume, o condiţie fizică bună este esenţială, pentru că avem un ritm ameţitor al repetiţiilor. Îmi place de asemenea să citesc, chiar foarte mult. Singura problemă este că nu am timp de un hobby mai interesant, adică un hobby mai activ, pentru că, din păcate, sunt aproape de dimineaţă până seara la repetiţii, cu foarte mici momente de repaus.

Un gând pentru ascultătorii Radio România Muzical.

Să asculte în continuare muzică frumoasă.