O soprană la început de carieră care, în această vară, a debutat deja pe scena Teatrului Scala din Milano. Absolventă a Conservatorului “Giuseppe Verdi” din Milano, Letiţia Nicoleta Viţelaru este laureată a mai multor concursuri internaţionale de canto, printre care «Magda Oliviero» şi «Assami» de la Milano. În 2011, Letiţia Nicoleta Viţelaru a obţinut prima bursă pentru un tânăr interpret român de operă la Academia Teatrului Scala din Milano, unde a avut privilegiul să studieze cu personalităţi din lumea lirică: Daniela Dessi, Fabio Armiliato, Renato Bruson, Luigi Alva. După prima sa apariţie din 13 iulie 2012  pe scena Teatrului milanez, soprana Letiţia Nicoleta Viţelaru ne-a dezvăluit câteva dintre proiectele sale, în cele ce urmează:

Prima apariţie la Teatro Alla Scala

Ascultătorii şi cititorii site-ului Radio România Muzical vor fi încântaţi să vă cunoască, motiv pentru care vă rog să punctaţi principalele dumneavoastră repere din sezonul 2011 – 2012.

Mă bucur că pot fi alături de ascultătorii şi cititorii dumneavoastră. Pentru mine a fost un an destul de bogat. Am studiat foarte mult, am avut proiecte interesante cu apariţii scenice şi concerte în Italia, Franţa şi Grecia.

De curând aţi debutat la Teatrul Scala din Milano în Norina din opera „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti.

A fost o experienţă extraordinară pentru că mi-a dat ocazia să studiez atât regie, cât şi muzică timp de aproape două luni. Am avut posibilitatea să lucrez nu numai alături de colegii de la Academia Teatrului Scala, dar şi cu artişti care deja au o carieră, lucru care mi-a ajutat foarte mult.  Am debutat în Norina din „Don Pasquale” în 13 iulie, un rol tineresc, foarte potrivit pentru un început de carieră. A fost o experienţă foarte frumoasă, constructivă, cu foarte multe emoţii pentru că un debut la Scala este dificil ştiind că pe această scenă au urcat, de-a lungul timpului, toate stelele liricii. Mie, seara din 13 iulie mi-a adus satisfacţie şi emoţie. 

Cum a fost montarea cu Don Pasquale în regia lui Jonathan Miller?

Vizual, a fost o regie clasică, dar am avut în gesturi şi mişcări libertatea unei regii moderne. Desigur, au existat şi clişee impuse de partitură, dar regizorul a arătat flexibilitate în realizarea spectacolului.

Cum a fost colaborarea cu dirijorul spaniol Enrique Mazzola?

O colaborare foarte frumoasă, ne-a ascultat cu atenţie şi a făcut în partiturile noastre – pentru că fiind o producţie nouă au existat mici variaţii – acele modificări de cadenţe care să se potrivească vocilor noastre. Am lucrat zilnic cu maestrul Enrique Mazzola, repetiţiile evoluând cu paşi mici, dar siguri.

Aţi vorbit despre regia realizată de Jonathan Miller care a fost una clasică. Ce gen de montări preferaţi?

Mie îmi plac montările clasice pentru că eu cred că publicul vine la teatru pentru a se proiecta în timp şi a simţi atmosfera unei epoci. Cu toate acestea trăim într-o perioadă puternic informatizată, tehnologizată, lucru care a influenţat şi lumea artei, a muzicii. Astăzi, spectatorii sunt mult mai exigenţi dar şi mult mai deschişi către tot ceea ce înseamnă nou, de aceea, uneori regiile clasice pot părea repetitive. Nu cred că publicul mai vine la operă doar să asculte o voce sau alta, spectatorii vor să se deruleze povestea de pe scenă asemenea unui film. Din acest punct de vedere sunt de acord cu schimbarea şi cred că regiile moderne pot atrage tinerii spre genul liric.

Alte apariţii scenice

Pe scenă aţi mai avut încă două experienţe: în Carolina din opera „Căsătoria secretă” de Domenico Cimarosa şi în Cio-Cio-San din „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini.

Sunt două roluri foarte diferite. Carolina a însemnat prima mea apariţie la Teatrul de Operă din Spoletto. O experienţă minunată în regia unui foarte apreciat actor italian de comedie – Paolo Rossi. Am avut bucuria să evoluez într-o montare foarte frumoasă alături de câţiva actori care au realizat partea comică a spectacolului. În ceea ce priveşte al doilea rol – Cio-Cio-San – pe aceeaşi scenă, pot spune că a fost o experienţă în care mi-am testat limitele, căci este puţin cam devreme pentru mine să abordez partitura pucciniană. A fost dificil atât muzical, cât şi regizoral, dar mă bucur că am avut ocazia să am o experienţă frumoasă în contextul teatrului experimental… şi cred că mi-a ajutat foarte mult.

Prezenţa dumneavoastră în Italia se leagă de obţinerea unei burse din partea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia la Academia Teatrului «La Scala» din Milano. Ce a însemnat pentru dumneavoastră obţinerea acestei burse?

Este oportunitatea de a studia cu personalităţi ale liricii precum Mirella Freni, Daniela Dessi sau Renato Bruson. Studiul nu este numai din punct de vedere vocal. Lucrăm dicţie şi interpretare, avem cursuri de yoga şi dans care ne ajută să avem o mai bună rezistenţă fizică.

Proiecte şi roluri preferate

Ce proiecte aveţi pentru următorul sezon?

Voi face parte din trei distribuţii: „Scara de mătase” de Gioachino Rossini la Teatrul Scala din Milano, „O zi de Domnie” de Giuseppe Verdi la Teatrul Municipal din Florenţa şi „Micul coşar” de Benjamin Britten la Teatrul La Fenice din Veneţia.

Ce roluri aveţi în pregătire?

Îmi plac mult personajele Mimi din „Boema” de Giacomo Puccini şi Violeta din „Traviata” de Giuseppe Verdi. Sunt două roluri destul de diferite la care lucrez de peste trei ani. Vreau să le învăţ pe îndelete, între timp interpretând roluri mai lejere. Nu vreau să mă grăbesc, vreau să fac lucrurile încet şi bine.

Când vă aflaţi în fata unei noi partituri ascultaţi şi alte variante interpretative? Ce repere vă luaţi?

Ascult şi alte interpretări, dar mai întâi studiez şi analizez bine partitura. Numai după această primă etapă ascult mai multe variante: pe disc sau live - vizionând spectacole.

Aţi cântat deja la Teatrul Scala, pe ce alte scene vă doriţi să ajungeţi să cântaţi?

Visul meu este să ajung să cânt la Opera Metropolitan din New York. Cred însă că cel mai important lucru este să cânt bine, dăruind astfel momente de bucurie publicului, oriunde aş fi.

Aţi participat la mai multe montări. Atunci când sunteţi pe scenă ce apreciaţi cel mai mult la un partener?

Pentru mine este important să fii pe scenă personajul pe care-l întruchipezi, să te implici emoţional nu doar estetic, la nivelul aspectului. Lucrul acesta este simţit în primul rând de partenerul de scenă.

Cum îşi petrece timpul liber soprana Nicoleta Letiţia Viţelaru?

Citind, călătorind şi descoperind locuri noi – sunt lucrurile care mă fac fericită.

Un gând pentru ascultătorii Radio România Muzical.

Mă bucur că, prin intermediul acestui interviu, am avut ocazia să fiu alături de ascultători şi îi aştept, de ce nu, la spectacolele mele.