Un tenor rossinian prin excelenţă este considerat tenorul Bogdan Mihai în peisajul liric internaţional. În Contele Almaviva din Bărbierul rossinian a debutat la Opera Naţională din Bucureşti în 2007, iar debutul internaţional şi l-a făcut la Opera Germană din Berlin. Au urmat debuturile în alte roluri rossiniene - Don Ramiro din Cenuşăreasa, Aureliano din Aureliano in Palmira, Adelberto din Adelaide di Borgogna, abordând şi câteva partituri donizettiene precum: Ernesto din Don Pasquale, Ugo din Parisina D'Este, Tamas din Gemma di Vergy.

La Operele de Stat din Stuttgart şi Dresda, Opera Germană din Berlin, Opera din Zürich, Theatrul Châtelet din Paris, Festivalul Rossini de la Pesaro, Sala Suntory din Tokyo, Bogdan Mihai a cântat sub conducerea muzicală a unor dirijori importanţi ca: David Parry, Ion Marin, Horia Andreescu, Jean Christophe Spinosi, Alesandro De Marchi, Riccardo Frizza, Dmitri Jurowsky, Gullielmo Garcia Calvo, Giacomo Sagripanti, în regii semnate: Beat Feah, Martin Duncan, Timothy Nelson, Emilio Sagi, Grischa Asagarof, Stefan Herheim, Pier'Alli, Katharina Thalbach.

Tenorul Bogdan Mihai are contracte semnate pînă în 2014, proiecte din care ne-a dezvăluit într-un interviu acordat după concertul cu oratoriul Mesia de Georg Friedrich Händel suştinut în data de 13 iunie 2012 în Studioul Mihail Jora al Radiodifuziunii Române.

Vă mulţumesc pentru amabilitatea cu care aţi răspuns să-mi acordaţi acest interviu. Ascultătorii şi cititorii site-ului Radio România Muzical vor fi bucuroşi să afle ce mai face Bogdan Mihai. Ne aflăm după concertul cu oratoriul Mesia de Händel, susţinut în Studioul Mihail Jora al Radiodifuziunii Române. Ce urmează după această revenire la Bucureşti? Ne puteţi dezvălui câteva dintre proiectele dumneavoastră care, din câte ştiu, se întind pe o lungă perioadă de timp?

Este adevărat, până în anul 2014 inclusiv. Mi-am propus ca în această vară să am o perioadă destul de liniştită şi să pregătesc foarte bine ceea ce începe în toamnă şi anume debutul meu la Opera din München într-o premieră cu opera Don Pasquale de Donizetti în regia marii mezzosoprane Brigitte Fassbaender - va fi o serie de spectacole - apoi urmează un concert de bel-canto, este de fapt a doua invitaţie pe care o primesc din partea marii noastre soprane Angela Gheorghiu la Palatul Kremlin - cea mai mare sală de concert din Moscova, cu 6000 de locuri, o sală care a înlocuit sala Teatrului Balşoi pentru o bună perioadă de timp. După acestea, urmează debutul meu la Sala Concertgebouw din Amsterdam cu opera Scara de mătase de Rossini, sub bagheta lui Alessandro de Marchi şi multe alte proiecte.

Aţi cântat în 2011 la Tokyo alături de Angela Gheorghiu şi veţi mai cânta şi în decembrie. Cum este să evoluezi alături de o divă?

O mare bucurie! Îmi dă forţa de a-mi depăşi limitele şi de a mă ridica la nivelul domniei sale.

Sunteţi considerat un tenor rossinian prin excelenţă. Ce calităţi consideraţi că trebuie să întrunească un interpret care cântă Rossini?

În primul rând trebuie să ai o predispoziţie spre agilitatea rossiniană, spre coloratură, să poţi să te joci foarte mult cu culorile vocale, să abordezi cu foarte mare atenţie ceea ce înseamnă bel-canto, pentru că Rossini face parte din această mică familie numită aşa de Bellini. Mă bucur că vocea mea se adaptează acestui stil şi îmi doresc din tot sufletul să rămân în acest plan vocal cât mai mult timp.

Cum am mai spus, sunteţi axat pe repertoriul rossinian şi donizettian. Ce alte roluri intenţionaţi să mai abordaţi?

Îmi doresc foarte mult să păşesc puţin şi în repertoriul mozartian, să abordez rolurile de tenor din Don Giovanni, Cosi fan tutte, La clemenza di Titto - sunt foarte multe titluri, însă, am răbdare şi timpul va lucra cumva în favoarea mea.

Într-o perioadă scurtă de timp aţi reuşit să urcaţi pe câteva dintre cele mai importante scene lirice. În ce teatru v-aţi simţit cel mai bine, până acum?

Cam peste tot pe unde am fost am descoperit de fiecare dată o nouă familie şi un ambient extraordinar. Îmi rămâne în suflet Teatrul Châtelet din Paris cu spectacolele rossiniene Bărbierul din Sevilla sub bagheta lui Jean Christophe Spinosi. A fost o atmosferă extraordinară, fiecare spectacol a fost bisat, directorul teatrului spunând chiar că de la reprezentaţiile cu Roberto Alagna şi Karita Mattila nu s-a mai obţinut un astfel de succes la Teatrul Châtelet. De asemena, m-am simţit foarte bine la Pesaro, anul trecut, când am făcut o altă premieră rossiniană cu Adelaide di Borgogna, la Tokyo, la Stuttgart unde mi-am făcut debutul internaţional şi mă întorc cu drag la Opera Naţională Bucureşti unde am cântat pentru prima oară în 2007 chiar Contele Almaviva în Bărbierul din Sevilla.

Rolul Contele Almaviva a fost rampa dumneavoastră de lansare pe scenele internaţionale.

Da, cel care a deschis drumurile către Opera Germană din Berlin, Opera din Stuttgart, Teatrul Châtelet din Paris, Opera din Zurich.

În care dintre montările la care aţi participat v-aţi simţit cel mai bine?

O regie frumoasă a fost cea cu Bărbierul rossinian de Teatrul Châtelet din Paris, în regia lui Emilio Sagi, o altă regie extraordinară tot cu Bărbierul este cea a Katarinei Thalbach de la Opera Germană din Berlin; când te duci la această producţie, pur şi simplu vezi un film. Efortul nostru este foarte mare dar efectul este extraordinar, cu mare priză la public. Revin la Adelaide di Borgogna de la Pesaro în regia lui Pier'Alli - cât se poate de clasică de la costume la punerea în scenă. Ador montările clasice. Cam peste tot unde am cântat am avut parte de colaborări cu mari regizori şi mulţumesc lui Dumnzeu că am avut această şansă!

Spuneaţi că adoraţi montările clasice. Pentru că vorbim despre montări, vă întreb dacă agreaţi şi regiile moderne?

Le agreez şi pe cele moderne într-o oarecare măsură, atâta timp cât respectă libretul şi atâta timp cât nu picăm în penibil. Uneori cronicarii nu acordă multă atenţie anumitor producţii, atunci regizorii se gândesc să aducă în scenă tot felul de lucruri şocante pentru a isca un mic scandal în presă. Am cântat la Stuttgart Bărbierul din Sevilla într-o regie cvasi-modernă dar care nu deranjează pentru că totul se află în respectul libretului, partiturii, şi este gândită în aşa fel încât să nu incomodeze cu nimic soliştii pe scenă. N-aş apărea, spre exemplu, gol pe scenă. Trebuia să cânt într-o producţie de Bărbier la Praga. Când am văzut regia am spus nu, îmi pare rău, Almaviva nu este un criminal; plasaseră cumva acţiunea în timpul Revoluţiei franceze… Cred că trebuie să existe o limită a bunului simţ.

Ce apreciaţi cel mai mult la un partener de scenă şi vă rog să numiţi câţiva dintre partenerii cu care aţi colaborat?

Trebuie să existe o colaborare, o înţelegere, o luminozitate. Am întâlnit şi în România şi în străinătate persoane "solare". Înainte de toate trebuie să fim prieteni, să ajungem să ne cunoaştem. În momentul în care aceste energii pozitive se unesc pe scenă se creează ceva absolut extraordinar şi publicul simte. Am cântat cu: Daniela Barcellona - mezzosoprană cu care m-am înţeles foarte bine, Cecila Bartoli la Zürich, Maria Aleida Rodriguez - o soprană de coloratură senzaţională ce aduce aminte de Mado Robin, contratenorul Franco Fagioli şi mulţi alţii. Întotdeauna am cântat cu bucurie şi am încercat să dăm tot ce-i mai bun din noi.

Aţi colaborat cu dirijori importanţi precum David Parry, Ion Marin, Horia Andreescu, Jean Christophe Spinosi etc.. De la ce dirijor aţi învăţat cel mai mult?

Cel mai mult, îndrăznesc să spun că am învăţat de la David Parry. Alături de el mi-am făcut debutul internaţional, este un pilon al discografiei Opera Rara. El a lucrat foarte mult cu mine, el mi-a compus cadenţele pentru opera Aureliano in Palmira pe care am abordat-o la Festivalul de la Martina Franca - în Italia. David Parry este un maestru, un om extraordinar. Am mai avut colaborări frumoase cu Jean Christophe Spinosi - un dirijor axat pe baroc, cu maestrul Ion Marin la Tokyo… De la fiecare am avut de învăţat câte ceva, toţi cei cu care am colaborat au adus ceva extraordinar în viaţa mea, iar eu am fost receptiv şi dornic să învăţ. Sunt fericit că am astfel de oameni în jurul meu.

Aţi numit câteva teatre în care aţi cântat. Pe ce alte scene vă mai doriţi să păşiţi?

Visul oricărui cântăreţ este cu siguranţă să ajungă la Covent Garden din Londra, la Scala din Milano sau Metropolitan din New York… Tot ce-mi doresc eu este să fiu sănătos şi sunt sigur că timpul va lucra în favoarea mea, aşadar nu mă grăbesc, am tot timpul din lume. Împlinesc 30 de ani în această vară, consider că până acum am făcut destule şi… am răbdare.

Ce hobbyuri are Bogdan Mihai. Cum vă petreceţi timpul liber?

Îmi petrec timpul liber cât pot de mult cu familia, cu prietenii. Îmi place să merg la mare să simt briza, la munte, să ascult muzică - acesta este unul dintre lucrurile cele mai importante - pentru că ascultând muzică înveţi 80% dint tot ceea ce un maestru ţi-ar spune. Vreau aici să le mulţumesc profesorilor mei: Cristina Măgureanu de la Liceul de Muzică "Dinu Lipatti", maestrul Nicolae Constantinescu în Conservator - care mi-a lucrat vocea pe culoarea de bariton şi nu regret o secundă pentru că toţi dirijorii cu care am lucrat mi-au spus că acest lucru mi-a ajutat, soprana Mariana Nicolesco şi o altă soprană celebră - Mirella Freni - care m-a descoperit ca tenor.

Un gând pentru ascultătorii Radio România Muzical…

Îi îmbrăţişez pe toţi cu mare dragoste şi le mulţumesc că au fost alături de mine încă de la debutul meu în 2007 pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Îmi cer scuze că nu sunt în România pe scenă, dar în momentul în care mi se va ivi ocazia şi voi fi invitat la Sala Radio sau la Ateneu voi cânta cu cea mai mare plăcere. Nu voi uita niciodată că de aici am pornit şi ei, spectatorii, m-au susţinut, căci dacă nu ar exista publicul nu am exista nici noi.