Absolvent al Academiei de Arte "George Enescu" din Iaşi, Călin Brătescu şi-a desăvârşit pregătirea artistică sub îndrumarea tenorilor Corneliu Fânăţeanu şi Ion Buzea şi a mezzosopranei Viorica Cortez. În 2003 - anul în care a devenit laureat al Concursului Internaţional de Canto "Hariclea Darclee" - tenorul Călin Brătescu îşi începe ascensiunea artistică pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Pe prima scenă lirică a ţării sau la Operele din Timişoara, Cluj şi Iaşi, Călin Brătescu a fost admirat în roluri precum: Don Ottavio din Don Giovanni şi Ferrando din Cosi fan tutte de Mozart, Alfredo din Traviata de Verdi, Rodolfo din Boema şi Pinkerton din Madama Butterfly de Puccini.

Aflat pentru o scurtă perioadă în ţară, Călin Brătescu a răspuns cu amabilitate întrebărilor pe care i le-am adresat:

Ascultătorii şi cititorii site-ului Radio România Muzical vor fi bucuroşi să afle ce mai face tenorul Călin Brătescu. Şi v-aş ruga să începeţi prin a puncta principalele dumneavoastră apariţii din sezonul 2011-2012, un sezon cu apariţii la Frankfurt, Koln, Bordeaux, Timişoara, Cluj.

Stagiunea trecută a însemnat un debut pentru mine la Opera din Frankfurt, cu opera Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea, în lunile septembrie-octombrie. La Köln am făcut un proiect cu Tosca de Puccini, în mai 2012, sub bagheta maestrului Markus Stenz. Tot cu Tosca am debutat anul acesta la Opera din Paris, sub bagheta maestrului Paolo Carignani, unde mă voi reîntoarce în luna mai, pentru un proiect cu opera La Gioconda de Ponchielli. La Frankfurt mă voi întoarce în ianuarie 2014, pentru un proiect cu Tosca, alături de soprana româncă, Cellia Costea. Multe nume româneşti întâlnesc prin toate teatrele, în compartimentele orchestrale şi corale. Nu mai spun în ceea ce priveşte soliştii, tot mai des am plăcerea să cânt alături de cântăreţii români.

Ce alte proiecte mai aveţi în acest sezon?

Acum voi pleca la Opera din Hamburg pentru a cânta Tosca. La Liege voi merge 2014, cu aceeaşi operă. Am un teatru care mi-este drag, Teatrul din Kazan din Republica Tatarstan - Rusia, unde am fost foarte surprins să găsesc un teatru foarte mare, foarte frumos, cu solişti şi cu un compartiment artistic deosebit. Voi reveni pe această scenă.

Vă aflaţi pentru o scurtă perioadă de timp în ţară. Aţi fost la Iaşi. Ce s-a întâmplat acolo?

Am făcut spectacole de Rigoletto, Lucia di Lamermoor şi Tosca. Se întâmplă lucruri foarte bune, ceea ce este foarte important.

Aş vrea să ne întoarcem la Frankfurt, la spectacolele cu Adriana Lecouvreur. Puteţi să ne spuneţi mai multe despre această montare, despre parteneri, despre dirijori?

Ca dirijor l-am avut pe maestrul Mark Shanahan. Adriana Lecouvreur a fost consacrata soprană Annalisa Raspagliosi şi, o foarte mare surpriză, în cel mai bun sens, Cristina Păsăroiu - o soprană româncă de 26 de ani, care a surprins foarte plăcut publicul din Frankfurt. Îi doresc o carieră frumoasă, aşa cum doresc tuturor colegilor mei. Regia a fost făcută de Vincent Boussard, costumele de Christian Lacroix - nume importante în lumea teatrului şi a modei - deci vă daţi seama ce s-a întâmplat acolo. O montare combinată - clasic şi modern - digerată destul de bine de publicul din Frankfurt.

Dintre rolurile interpretate în ultima vreme Don Jose, Maurizio, Cavaradossi, în care v-aţi simţit cel mai bine?

Tosca mi-este cea mai apropiată de suflet şi de voce dacă e să facem o comparaţie.

Ce roluri intenţionaţi să abordaţi pe viitor?

Aş dori să abordez Riccardo din Bal mascat şi Hoffmann Povestirile lui Hoffmann, ar mai putea să fie Don Carlo din opera verdiană şi vom vedea mai departe ce se mai întâmplă.

Când vă aflaţi în faţa unei noi partituri ascultaţi şi alte variante interpretative? Ce repere vă luaţi?

Repere pot fi destul de multe, dar pentru mine, reprezentativ, în lumea tenorilor, ca să spun aşa, este binecunoscutul tenor Franco Corelli. El este un simbol care rămâne viu şi prezent pentru noi, probabil pentru totdeauna.

Aţi urcat pe scene importante. În ce teatru v-aţi simţit cel mai bine până acum?

În general sunt un om sociabil. Foarte bine m-am integrat în toate teatrele. M-am simţit foarte bine şi la Frankfurt, şi la Paris.

Însă un teatru poate că vi se pare că are o sonoritate mai bună, alta mai puţin bună.

Acesta este un alt aspect, ceea ce ţine într-un fel de acustica unui teatru. În general, în Occident, teatrele au o acustică foarte bună. Excepţii sunt, bineînţeles. S-ar putea vorbi aici despre Opera din Paris, o scenă foarte mare, cu o deschidere foarte largă, o acustică ce se spune că strânge puţin inima soliştilor care merg să cânte acolo. Dar, cu o tehnică bună şi cu tot curajul necesar, lucrurile pot evolua foarte bine.

Pe ce alte scene vă doriţi să ajungeţi să cântaţi?

Există o listă care, sigur ca orice cântăreţ care vrea să facă o carieră importantă, tinde înspre teatrele cele mai importante. Îmi doresc să ajung la Metropolitan, la Scala, îmi doresc să ajung la Opera germană din Berlin, un teatru pe care îl aştept foarte mult. În orice caz, un teatru înseamnă locul unde noi vibrăm şi facem ceea ce suntem meniţi să facem. Nu contează până la urmă dacă este cel mai mare teatru, important este să facem ceea ce ne dorim.

Ce apreciaţi cel mai mult la un partener de scenă? Şi vă rog să numiţi câţiva dintre partenerii cu care aţi colaborat.

În lume există mulţi cântăreţi şi, din păcate, foarte puţini artişti. Pe lângă o tehnică desăvârşită şi bine ancorată, îmi doresc de la un partener de scenă să simt că am acel personaj lângă mine. Eu am această vibraţie, întotdeauna intru foarte adânc în personajul pe care îl reprezint. Atâta timp cât pot avea în jur parteneri care să fuzioneze cu mine în acest aspect, mă simt bine, putem să spunem, visez frumos. Pentru că… ce facem noi? Mergem pe scenă şi visăm că suntem cineva, un personaj dintr-o anumită epocă - asta înseamnă pentru mine a fi artist. De multe ori prefer mai mult decât o voce desăvârşită şi tehnic şi nativ, prefer să am lângă mine un artist adevărat.

Şi din acest punct de vedere, pe cine aţi admirat ca partener cel mai mult?

La Paris am avut-o ca parteneră în Tosca pe Martina Serafim, un nume greu, o persoană foarte bine ancorată în industria cântăreţelor. L-am avut ca partener, în Scarpia, pe Serghei Murzaev, o voce tipic rusească, un artist cu un joc desăvârşit. Cu acest bariton aştept foarte mult să mă reîntâlnesc tot la Paris, când voi avea Gioconda în luna mai. Despre voci se poate vorbi foarte mult. Am fost de curând la opera din Toulon, unde am cântat Carmen şi am avut-o ca parteneră pe Varduhi Abrahamyan, o cântăreaţă armeancă şi frumoasă şi talentată. Alături de noi a fost şi soprana Tatiana Lisnic care a interpretat rolul Micaela, iată un nume pe care noi îl cunoaştem din România. Lista poate continua. Mi-amintesc la Bordeaux, unde am cântat Macbeth, că am avut ca partener, în rolul titular, pe Tassis Christoyannis, un bariton care mi-a rămas în suflet şi cu care îmi doresc foarte mult să mă reîntâlnesc.

Dintre montările la care aţi participat sau pe care le-aţi vizionat, care v-au plăcut cel mai mult? Vă plac montările clasice sau cele moderne?

Sunt un fan, ca să spun aşa, al montărilor clasice. Sunt un clasic. Ceea ce se întâmplă în lume, mai ales în Germania, această explozie de idei moderne şi de schimbări ale personajelor, caracterului operei… nu sunt plăcut impresionat şi nu pot să fuzionez pe deplin. Sigur că suntem profesionişti, trebuie să facem exact ceea ce avem de făcut. Nu putem să facem numai aşa cum ne-am dori sau lucrurile nu se pot întâmpla numai aşa cum le vedem noi. M-aţi întrebat ce montare mi-a plăcut. Am cântat le Liege, acum doi ani, în iarnă, opera Carmen. De altfel a fost transmisă şi pe internet în direct. Pot s-o numesc reprezentativă pentru ceea ce numesc eu montare clasică, frumoasă, cu o logică perfectă a caracterelor personajelor, cu decoruri şi costume clasice. Sunt bucuros când merg să fac un proiect nou şi la prima întâlnire se prezintă concepţia regizorală şi scenică şi dacă am noroc să fie o montare clasică deja sunt mult mai liniştit.

Numiţi câţiva dintre dirijorii care v-au marcat evoluţia artistică.

Paolo Carignani - iată un dirijor cu care am colaborat foarte bine, un nume consacrat. Am colaborat la Opera din Paris unde am făcut Tosca, în luna noiembrie a anului trecut. Voi cânta Enzo din opera Gioconda, la Paris, sub bagheta maestrului Daniel Oren, nume cu greutate, sper să avem o colaborare foarte bună. La Toulon l-am întâlnit pe maestrul italian Giuliano Carella, iar pe Markus Stenz la Opera din Köln. Sub bagheta maestrului Patrick Fourniller, am cântat la Opera din Strasbourg în Louise de Gustave Charpentier şi sub cea a lui Massimo Donatello, la Opera din Liege. Cu un dirijor foarte interesant, Kwame Ryan, am cântat Macbeth, la Opera din Bordeaux. Lista poate să continue.

Veţi reveni şi pe scena Operei bucureştene?

Dacă voi fi invitat, voi reveni. Sigur că da! Nu am cântat foarte des în ultimii ani acolo, din lipsă de timp. Cred că de două-trei ori pe stagiune. Trebuia să fac un spectacol de Carmen, dar nu s-a concretizat. Au fost anumite schimbări la Opera din Bucureşti, nu ştiu ce va urma. Dacă voi fi invitat, sigur, voi merge cu drag să cânt.

Ce hobby-uri are Călin Brătescu? Cum vă petreceţi timpul liber?

Îmi place foarte mult să conduc. De aceea, în foarte mare parte a proiectelor mele, mă deplasez prin Europa cu maşina personală. Toată lumea îmi spune: "Eşti nebun. Te-ai suit în avion şi în trei ore eşti acolo". Nu contează, prefer să conduc două zile sau trei. E o plăcere să mă aşez la volan şi să conduc mii de kilometri.

Un gând pentru ascultătorii Radio România Muzical.

Îmi doresc ca ceea ce facem noi, în ciuda epocii prin care trecem şi a problemelor evidente cu care se confruntă societăţile actuale, să nu dispară prea curând. Îmi doresc ca publicul să înţeleagă - e foarte important! - diferenţa dintre muzica de calitate şi kitsch. Conceptul de vedetă s-a alterat foarte mult în ultimii ani. Avem "vedete" pe toate drumurile, am uitat ceea ce înseamnă într-adevăr, să fii vedetă. Nici nu ştiu dacă este important să fii vedetă, important este să faci foarte bine şi foarte profund ceea ce faci. Vedetele din ziua de astăzi nu sunt tocmai vedetele de valoare care erau.