"Paul Constantinescu necunoscut. Restituiri" - Antologie, note, comentarii: Sanda Hîrlav Maistorovici; Editura muzicală, Bucureşti - 2013

"Paul Constantinescu este prototipul desăvârşit al creatorului muzical şi maestrul vremurilor noi." (George Breazul, 25.05.1950)

La 20 decembrie 2013 s-au împlinit 50 de ani de la moartea lui Paul Constantinescu. Declarând ferm ca punct de pornire al cercetării sale monografia Paul Constantinescu semnată de dr. Vasile Tomescu şi apărută la Editura Muzicală în 1967, Sanda Hîrlav Maistorovici nu osteneşte să caute, să descopere, să adune şi să publice mărturii ale vieţii, activităţii şi creaţiei creatorului, într-un salutar şi necesar demers de întregire a portretului unuia dintre cei mai mari muzicieni români. Străduinţele muzicologului s-au concretizat în publicaţiile: Paul Constantinescu - despre "poezia muzicii", Editura Premier, Ploieşti, 2004; Paul Constantinescu - Corespondenţă, scrisori şi portrete, Editura Muzicală, Bucureşti, 2009; Paul Constantinescu - Piese pentru pian (integrala creaţiei pentru pian n.n.), Paul Constantinescu -Piese pentru pian, Carte - CD şi, cea mai recentă apariţie editorială, Paul Constantinescu necunoscut. Restituiri, Editura Muzicală, Bucureşti- 2013. Nu uit să adaug (informaţie cuprinsă de autoare în textul Argumentului că, "aşteaptă cuminţi să le vină rândul la tipar" (pag.7) Catalogul Cronologic şi Sistematic al Creaţiei lui Paul Constantinescu şi Corespondenţă. Vol. II (cuprinzând peste 160 de scrisori în română, franceză, germană, rusă şi engleză primite de compozitor în timpul vieţii, traduse, adnotate şi comentate de Sanda Hîrlav Maistorovici. Impresionantă preocuparea dedicată a cercetătorului faţă de obiectul cercetării sale! Liniile dominante sunt devoţiune şi admiraţie, ca şi conştiinţa valorii muncii menite să reconstituie cu respectul cuvenit imaginea unui artist pe care istoria muzicii romaneşti l-a consacrat definitiv dar despre care, se pare, după numărul paginilor publicate de autoare - posteritatea nu a ajuns încă să îl cunoască destul de bine.

În acest (deocamdată) ultim volum publicat sunt cuprinse trei categorii de texte: scrise de compozitor şi citite cu diferite ocazii; documente mult timp secrete, aflate în fişele de cadre din perioada comunistă şi o veselă autobiografie în versuri (se ştie că Paul Constantinescu, compozitorul a scris şi versuri şi a desenat cu real talent), publicată integral şi în facsimil pentru "că scrisul de mână transmite ceva din căldura şi afectivitatea rememorării." (pag. 7)

Mie cele mai interesante pagini mi s-au părut cele extrase din dosarele de cadre păstrate în arhiva Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Părerea colegilor de breaslă este, în multe cazuri, surprinzătoare, neaşteptată iar spiritul epocii transpare puternic. Dacă din declaraţiile Hildei Jerea aflăm că Paul Constantinescu era "Fire închisă, extrem de orgolios, muncitor, conştient şi execută prompt sarcinile ce i se dau" (pag. 72), dacă D.G. Dinicu este convins că "Are un caracter integru, perseverând în muncă şi nu suportă nedreptatea. Nu ştiu să fi făcut politică însă îl cunosc ca un bun democrat" (pag. 68), profesorul ieşean V. Popovici observă cu puternică încărcătură de reproş că "Profesorul Paul Constantinescu lucrează corect însă numai profesional. Din punct de vedere politic, aportul său este nul" iar Matei Socor este de părere că "Departe de a fi prietenul nostru, Paul Constantinescu face parte dintr-un grup de muzicanţi reacţionari" (Georgescu, Rogalski, Andricu ş.a.) care încearcă să-şi apere poziţiile reacţionare sub aparenţa colaborării cu noi (pag. 81).

Din toate punctele de vedere, lectura cărţii pe care o prezint este recomandată. De la documentele confecţionate la cerere, prin părerile colegilor de breaslă până la sprinţara autobiografie în versuri, personalitatea lui Paul Constantinescu este luminată din unghiuri diverse şi interesante. Căci, în cele din urmă, nimeni nu poate nega realitate concentrată de acelaşi G. Breazul în câteva cuvinte atent potrivite: Paul Constantinescu "nu a privit spre niciun fel de onoruri şi nu a fost purtat de niciun alt gând decât al artei sale şi a poporului său, în slujba căruia se consideră, a cărui viaţă caută să o reflecte în opera sa, al cărui cântec îl cunoaşte şi îl valorofică."