Este vineri, ne pregătim cu toţii de weekend şi automat intervine un firesc sentiment de relaxare, aşa că m-am gândit să fim şi noi în ton cu atmosfera generală şi să vorbim în cadrul rubricii CD Review despre un album apărut la finalul lunii trecute, pe 29 septembrie, sub egida prestigioasei Deutsche Grammophon, care ni-l readuce în atenţie pe compozitorul şi pianistul Benny Andersson, unul dintre cei mai creativi membri ai celebrei formaţii pop ABBA. Şi cine nu-şi aminteşte măcar unul dintre hiturile lansate în anii `70 şi `80 de ABBA, un adevărat fenomen muzical al vremii? Că pentru membrii săi a existat o viaţă profesională şi după destrămarea grupului, acesta este un adevăr de care nu se îndoia nimeni, deşi niciunul dintre ei nu a mai reuşit să atingă, de sine stătător, succesul repurtat cu ABBA. Şi iată că după o perioadă în care Benny Andersson şi-a continuat activitatea pe terenul musicalurilor, colaborând inclusiv la realizarea filmului Mamma mia din 2008, lansează acum un compact disc cu 21 de lucrări pentru pian solo interpretate chiar de el însuşi, un album pe care îl prezentăm în premieră la Radio România Muzical. Benny Andersson faţă în faţă cu pianul, într-o relaţie care nu a mai fost expusă în acest fel până acum. "Piesele pe care le-am ales sunt o parte integrantă din mine. Chiar şi fără bas, percuţie, chitară şi voce, cred că există substanţă în aceste lucrări" spune compozitorul suedez, care pariază în acest album pe simplitate şi sinceritate totală. Şi mai ales pe emoţie. Veţi auzi acorduri din piesele celebre din repertoriul ABBA, dar şi din musicalurile sale compuse pe parcursul timpului sau prelucrări ale unor partituri tradiţionale şi veţi simţi emoţia care însoţeşte interpretarea lor. Pentru că reprezintă o călătorie nostalgică pe tot parcursul carierei sale. O iniţiativă inovatoare în care Benny Andersson a preferat sunetul oferit nu de un pian plasat într-o sală de concerte, ci într-o simplă cameră, tocmai pentru ca ascultătorii să aibă imaginea cât mai reală şi de ce nu, intimă, a solistului cântând chiar în faţa lor.

Un aer melancolic şi contemplativ se desprinde din această înregistrare a lui Benny Andersson pentru Deutsche Grammophon, album care are doi poli din receptare. Din perspectiva muzicienilor şi a melomanilor avizaţi intră clar într-o zonă crossover interesant de descoperit pentru unii şi poate prea facilă pentru alţii dar cu siguranţă este un companion reconfortant într-o zi noroasă şi rece de toamnă, de exemplu. Din perspectiva publicului larg, care a primit cu entuziasm acest album, reprezintă un pas în plus către cunoaşterea unei alte laturi a personalităţii sale componistice creative, o latură mai apropiată cumva de repertoriul cameral şi de perimetrul musicalului, inclusiv cu sonorităţile sale de cafe-concert. Benny Andersson declară că muzica clasică l-a însoţit mereu pe parcursul ultimilor 25 de ani, mult mai mult decât cea pop, de care este foarte puţin interesat în prezent şi ascultând acest album înţelegem mai bine de ce. În fond, nu e nevoie să purtăm mereu cu noi prejudecăţile stricte, muzica poate fi şi simplă, şi necomplicată, e una dintre multiplele sale de ipostaze şi exact ceea ce a dorit Benny Andersson să transmită, o emoţie simplă, nesofisticată, uşor de receptat dar cât se poate de autentică. Aşadar, Thank you for the music, Benny Andersson!